Festivalul Grand Prix Nova va da startul regalului radiofonic
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-grand-prix-nova-va-da-startul-regalului-radiofonic/

Festivalului Grand Prix Nova, organizat de Radio România, sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României, începe astăzi, la Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|30 septembrie 2013

Festivalul Grand Prix Nova, organizat de Radio România, sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României, începe astăzi, la Bucureşti.

Organizat sub egida Uniunii Internaţionale de Radio şi Televiziune (URTI) şi a Ministerului Culturii, Festivalul Grand Prix Nova se adresează deopotrivă creatorilor, specialiştilor, dar şi iubitorilor de teatru radiofonic.

Obiectivul acestuia este acela de a promova inovaţia în domeniul spectacolelor radiofonice, prin valorificarea posibilităţilor de expresie oferite de mijloacele tehnice moderne, ce au determinat în ultimii ani o schimbare în abordarea acestui gen artistic.

Un eveniment de amploare: Festivalul Grand Prix Nova

Festivalul Grand Prix Nova oferă profesioniştilor de radio din întreaga lume un cadru competiţional în care îşi pot prezenta producţiile teatrale. În urma preselecţiilor au intrat în concurs cele mai revoluţionare spectacole radiofonice a 27 de companii, din 22 de ţări din întreaga lume.

Între 30 septembrie şi 5 octombrie, în sălile de conferinţă ale Hotelului Continental, se vor desfăşura audiţiile şi dezbaterile cu juriul şi creatorii programelor înscrise în concurs, un bun prilej pentru toţi cei prezenţi de a cântări noile tendinţe stilistice, precum şi viitorul teatrului radiofonic în peisajul mediatic actual, aflat într-o continuă şi alertă schimbare.

Citiţi şi: REPORTAJ Teatrul cu ochii închişi

Juriul acestei prime ediţii a Festivalului Grand Prix Nova este format din personalităţi şi profesionişti de renume: Nils Heyerdahl, Preşedintele Academiei Norvegiene pentru Limbă şi Literatură, preşedintele juriului; Alison Hindell, redactor-şef al Departamentului Teatru al BBC; Ljubo Pauzin, directorul Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic şi Documentar de la Hvar, Croaţia; Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra; Ilinca Stihi, regizor al Departamentului Teatru (Teatrului Naţional Radiofonic) din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Festivalul Grand Prix Nova

Festivalul Grand Prix Nova. Sigla de prezentare

Festivalul Grand Prix Nova este organizat sub auspiciile aniversării a 85 de ani de la primul semnal emis în eter de Radio România.

Piesa „Ce ştia satul“ a fost primul spectacol difuzat de Teatrul Naţional Radiofonic, în 1929, având în distribuţie nume mari ale scenei: Maria Filotti şi Romald Bulfinski.

De la tradiţie la modernitate în teatrul radiofonic şi ce perspective oferă viitorul acestui gen artistic atât de îndrăgit, care este riscul de a depăşi formulele de expresie consacrate şi de a oferi publicului o experienţă sonoră inovatoare? Sunt provocările la care vor răspunde participanţii la Festivalul Grand Prix Nova – Voicing The Future – festivalul care aduce la Bucureşti cele mai revoluţionare producţii radiofonice din întreaga lume.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info:

Gala de premiere a festivalului va avea loc vineri, 4 octombrie, la Palatul Elisabeta, iar închiderea oficială se va desfăşura pe scena Teatrului de Comedie sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19.00, cu reprezentaţia „Ce ştie oraşul“, un scenariu de Mihai Lungeanu, după textul „Ce ştia satul“ de Ion Valjan, un adevărat eveniment teatral şi muzical, coproducţie Radio România Cultural şi Teatrul de Comedie.

Foto credit: Petrică Tănase (Petrică Tănase Photography)

 

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.