Festivalul Ideo Ideis începe pe 18 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-ideo-ideis-incepe-pe-18-august/

În perioada 18-26 august,  se desfăşoară cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis, în Alexandria.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2014

Ideo Ideis continuă într-un ritm susținut procesul de educație alternativă prin artă, început în 2006. În plus, începând de anul acesta, în structura festivalului, celor nouă trupe de liceeni din toată țara li se alătură o a zecea trupă locală, iar secțiunea „Competiție” devine „Spectacole de Teatru Tânăr”.

”În fiecare an când începem pregătirile pentru ediția curentă, ne gândim cum putem să evoluăm, și-atunci e timpul să evaluăm. Așa am realizat că la Ideo Ideis e ca-n familie, fiecare învață de la ceilalți și îi învață pe ceilalți la rândul său, și-atunci a devenit clar că la Ideo Ideis nu există competiție. De fapt, nu este vorba de o schimbare în structura festivalului, ci despre o formalizare a unui proces care se întampla deja natural, la nivel informal. Cele 10 trupe de liceeni nu concurează într-o competiție în fața unui juriu, ci joacă pe o scenă în fața unor mentori.”, a declarat Andreea Borțun, co-președinte Ideo Ideis.

Campania de comunicare „Tu când mai ajungi pe-acasă?”, realizată de echipa festivalului, pune accent pe asemănările dintre relațiile care se leagă între membrii unei familii și cele dintre participanții la festival.

” Tot timpul, atât noi cât și cei care participă la festival, vorbim despre întâlniri fericite, despre magia și energia de la Ideo Ideis. Suntem ca o familie care se mărește an de an și în care fiecare membru învață constant ceva nou, e ajutat să crească, să-și descopere și să-și pună în valoare calitățile, dar uneori familia te mai și enervează. De exemplu, imediat ce ai părăsit casa părintească, fiecare conversație se încheie cu <tu când mai ajungi pe-acasă?>, și de-aici a pornit campania de anul ăsta. De 9 ani suntem o familie, iar anul ăsta suntem familia cicălitoare care te cheamă acasă, la Alexandria între 18 și 26 august.” spune Alexandru Ion, co-președinte Ideo Ideis.

Marcel Iureș, președintele de onoare al Ideo Ideis, va urca și anul acesta pe scena Casei de Cultură din Alexandria împreună cu George Mihăiță, cu spectacolul ‘PĂI…DESPRE CE VORBIM NOI AICI, DOMNULE?’, de Cătălin Ştefănescu, după romanul “Moromeţii” al lui Marin Preda, în regia lui Alexandru Dabija.

La fel ca în fiecare an, Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis din Alexandria include opt secţiuni: Atelierele de Teatru Tânăr, Atelierele de Măiestrie, Spectacolele de Teatru Tânăr, Spectacolele de teatru profesionist, Cinemateca Târzie, Seara Povestitorilor, Masterclass-urile Ideo Ideis și evenimentele dedicate comunității din Alexandria (spectacolele de stradă, proiecții gratuite de film, ateliere de dezvoltare personală pentru copii și părinți și reprezentațiile din cadrul terasei Conciato, spațiul inaugurat anul trecut ca scenă de debut pentru studenți sau tineri absolvenți ai facultăților de teatru din România).

Programul complet al celei de-a IX-a ediții a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis din Alexandria va fi disponibil pe www.ideoideis.ro la începutul lunii august.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă