Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, reprogramat pentru 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-interna%c8%9bional-de-teatru-de-la-sibiu-reprogramat-pentru-2021/

În contextul pandemiei de COVID-19, organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu au luat decizia reprogramării pentru anul 2021 a celor peste 500 de evenimente care ar fi trebuit să aibă loc la Sibiu anul acesta. Din dorinţa de a rămâne alături de public, chiar şi în aceste vremuri dificile, în perioada 12 – 21 iunie 2020 va fi organizată o ediţie specială FITS #online „Puterea de a crede / Empowered”, ce va fi difuzată integral online, pe canalele festivalului (Facebook, YouTube, website).

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2020

Trăim momente în care realitatea și viețile noastre ale tuturor sunt redefinite. Sper că fiecare dintre voi, toți cei care ne sunteți alături de 27 de ani, veți reuși să depășiți această perioadă cu bine. Ne gândim la cei care sunt afectați în mod direct de evoluția pandemiei de COVID-19, la personalul medical din linia întâi, la toți cei ale căror vieți sunt afectate și sperăm din toată inima ca revenirea în normalitate să vă găsească pe fiecare sănătoși. 

Editia din acest an a festivalului, asemenea Olimpiadei Culturale și a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, precum și a multor altor evenimente de calibru internațional, a fost reprogramată. Am decis să rămânem alături de publicul din Sibiu și din întreaga lume, în cadrul unei ediții speciale online. Marile evenimente culturale ale lumii au nevoie de continuitate, iar în această perioadă de însingurare, fiecare dintre noi avem nevoie mai mult decât oricând de artă, în toate formele ei: teatru, dans, muzică, literatură; artă care să aline și să ne dea forță să credem în viitor. Cu acest crez puternic am luat decizia ca în acest an să  oferim publicului o Ediție Specială FITS #online „Puterea de a crede / Empowered”, în perioada 12 – 21 iunie 2020. Ediția online a festivalului constituie o tranziție de la o perioadă de criză, la o perioadă de normalitate. 

Zece zile, timp de 12 ore pe zi, FITS va oferi publicului, online, un program de transmisii care va include marile spectacole ale lumii din zona de excelență a teatrului, operei, dansului, muzicii, circului contemporan, realizate de artiști consacrați, care au primit de-a lungul timpului sau vor primi stele pe Aleea Celebrităților. Bursa de spectacole de la Sibiu, Therme Forum, întâlnirile din cadrul Platformei Doctorale, conferințele speciale ale festivalului sunt evenimente care de asemenea nu vor lipsi din programul ediției speciale FITS #online.  Tot ceea ce gândim, gândim pentru publicul nostru, tot ceea ce facem, facem pentru publicul de pretutindeni pe care îl avem alături de peste două decenii. Rămânem împreună online și imediat ce situația ne va permite vom readuce miracolul artei, pe scenele Sibiului. Vă doresc tuturor multă sănătate și să ne revedem cu bine, online și offline!” Constantin Chiriac, Președinte FITS

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.