Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, susținut de Andrei Șerban, Marius Manole și Șerban Pavlu
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-al-scolilor-de-teatru-sustinut-de-andrei-serban-marius-manole-si-serban-pavlu/

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Festivalul Internaţional al Școlilor de Teatru, Teatrul Bulandra şi Teatrul Metropolis, U.N.A.T.C., cu sprijinul ICR – Institutul Cultural Român, organizează între 1 şi 7 iulie la Festivalul Internaţional al Școlilor de Teatru (FIST).

Un articol de Liliana Matei|15 iunie 2019

Evenimentul, ajuns la cea de-a VI-a ediție, este recomandat de nume mari ale scenei românești: regizorul Andrei Șerban și actorii Marius Manole și Șerban Pavlu.

Intrarea va fi liberă și anul acesta, la cea mai bogată ediție a festivalului, la care managerul și selecționerul Catinca Maria Nistor a invitat să participe 11 renumite facultăți de teatru și artă dramatică, șase din țară și cinci din străinătate.

Spectatorii vor putea urmări spectacole susținute la Teatrul Metropolis și la Teatrul Bulandra de Accademia Teatrale Veneta – Veneția (Italia), Athanor Academy for Theatre and Film – Passau (Germania) – aceste două școli vor participa pentru prima dată în cadrul FIST, State Institute of Performing Arts – Sankt Petersburg (Rusia), The Academy Of Performing Arts in Bratislava (Slovacia), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău (Rep. Moldova), Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ – Iași, Universitatea „Lucian Blaga“ – Sibiu, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, Universitatea „Dunărea de Jos“ – Galați, Universitatea Hyperion – București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ – București.

Printre punctele forte ale festivalului se numără și un workshop de trei zile cu Andreas Manolikakis, director al Departamentului de Regie și profesor de regie și actorie la celebra Actors Studio Drama School, New York, care va veni pentru prima oară în București. Acesta a lucrat în calitate de regizor și de actor în SUA și Europa, pe Broadway, la Actors Studio și la Université Paris 8 Vincennes – Saint – Denis. De-a lungul timpului, a predat cursuri despre Stanislavski, Vakhtangov și Actors Studio, are o diplomă de licență în Actorie de la Greek Art Theatre Drama School și o diplomă de masterat în Teatru de la University of Paris VIII-Vincennes.

Așa cum în iubire spunem adesea că prima dragoste este ultima și ultima dragoste este de fapt prima, Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru aduce cu fiecare an ceva de neegalat, de neînlocuit, de neuitat. Prin parteneriatul umăr la umăr cu ARCUB, anul acesta a VI-a ediție este, în mod cert, cea mai bogată și mai diversă de până acum, de la culturile și stilurile care își dau întâlnire aici, până la personalitățile care vor deveni, pentru o săptămână, «ocrotitorii» destinelor unor tineri la început de carieră“, spune actrița Catinca Maria Nistor, selecționerul festivalului. „Teatrul? O minune! De unde știu asta? De la mine, de când eram studentă… la Teatru! FIST 2019 vă așteaptă cu brațele deschise să vă reîncărcați bateriile emoționale cu multă energie, tinerețe, prospețime și candoare!“, adaugă Catinca Maria Nistor.

Renumitul regizor Andrei Șerban este una dintre personalitățile care susțin festivalul. „E o vorbă faimoasă a lui Stanislavski care spune că la orice vârstă trebuie să te întorci la școală. Nu numai pentru că am condus la New York secția de teatru la Columbia University, unde am dezvoltat o pasiune specială pentru învățământ, dar din fragedă tinerețe cariera mea internațională a fost lansată tot la un festival al școlilor de teatru, la Zagreb. Deci am toate motivele să susțin inițiativa Catincăi Nistor cu mare entuziasm și să-i doresc Festivalului succes și viață lungă“, declară regizorul.

Prima dată când am vizitat Bucureștiul (eram încă în liceu la Iași) a fost cu ocazia întâlnirii școlilor de teatru «Festivalul GATA», unde a fost extraordinar. Energia actorilor tineri, dorința lor de afirmare, nebunia cu care jucau, curiozitatea lor, întâlnirile de la Lăptărie… toate astea mi-au rămas în minte până în ziua de azi! Acolo e adevărul! Acolo, în anii de început, când nu știi exact ce te așteaptă, când ți se pare că tu ești cel mai bun, că vrei să joci tot, când ești deschis să înveți, să primești sfaturi… Un Festival al Școlilor de Teatru e mereu necesar pentru că ACOLO e adevărul!“, afirmă actorul Marius Manole, unul dintre susținătorii FIST 2019.

La rândul său, și actorul Șerban Pavlu îi invită pe spectatori în cele șapte zile de festival: „Pare o nebunie să afirm că după 21 de ani de când am terminat facultatea urmăresc în această meserie să aflu răspunsul la întrebări pe care mi le-am pus pentru prima oară pe vremea liceului în timp ce activam în teatrul de studenți (și liceeni) Podul. Și totuși… Acuitatea percepției mele de atunci, candoarea celui care întreabă cu adevărat și ingeniozitatea proaspătă a răspunsurilor pe care (mi) le găseam, doar pentru a mă trezi în fața unei noi liste de întrebări, nu au fost depășite niciodată, nici de experiență, nici de cunoștințe teoretice. Cred din tot sufletul că momentul «nașterii» mele artistice s-a petrecut atunci, cu mult înainte de a începe Facultatea de Teatru. Și cum orice naștere ar trebui protejată cu atenție și dragoste, salut din inimă acest Festival și vă urez «Bine ați venit!».

În cadrul festivalului, cei doi actori, Marius Manole și Șerban Pavlu, vor avea întâlniri cu participanții, unde vor vorbi despre experiența lor pe scenă și vor răspunde la întrebările viitorilor colegi. Festivalul va include și conferințe susținute de regizorii Silviu Purcărete și Tompa Gábor.

Conf.univ.dr. Paul Chiribuță, directorul artistic al festivalului, afirmă că „unsprezece școli de teatru din Europa se vor întâlni pentru a pune împreună întrebări: cum funcționează magia teatrului în acest zbuciumat început de secol XXI, care sunt instrumentele de care dispune creatorul de teatru pentru a face din spectacol momentul de bucurie al unei zile tensionate sau altele care se vor naște din intensitatea emoțională a acestor întâlniri. Marele câștig al festivalului sunt tocmai aceste întrebări născute din efervescența căutărilor vârstei, pentru care obstacolele devin uși deschise către viitor. Chiar dacă timp de o săptămână nu vom găsi răspuns la toate, important este ca întrebările să fie puse, pentru că astfel căutările tuturor se vor orienta în aceeași direcție. Cu siguranță că în artă nu există un singur răspuns la o întrebare și poate că nici răspunsul în sine nu contează, cât căutarea lui. Sunt convins că publicul numeros care ne va însoți, ca la fiecare ediție, va împărtăși cu noi energia, entuziasmul și bucuria pe care le aduc aceste întâlniri.“

Spectacolele vor avea loc în sălile de la Teatrul Bulandra și Teatrul Metropolis. Intrarea pentru toți spectatorii este liberă, în limita locurilor disponibile.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru (1-7 iulie), se desfășoară la București sub motto-ul „Emotion in motion. Lumea se mișcă prin emoție“.

Detalii despre eveniment, program, școli și spectacole puteți găsi pe www.arcub.ro, www.fistromania.ro și pe pagina de Facebook a festivalului.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

23
/07
/23

Explorată, reconstruită din amintiri și închipuiri vârsta de aur rămâne un timp la care te întorci în gând, ca să scapi de prezent. Dar și ca să-l înțelegi. O invitație în copilăria scriitorului portughez, recompensat în 1998 cu Premiul Nobel pentru Literatură.

21
/07
/23

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

21
/07
/23

Ziua 2 din Electric Castle 2023 a fost despre dragoste la prima vedere: artiști aflați la prima lor prezență în România și publicul prezent pe domeniul Banffy au creat o conexiune pe viață. Macklemore a depășit și cele mai exigente așteptări.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

21
/07
/23

Argumentul curatorilor FNT. Echipa curatorială a FNT 2023 (Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari), în urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: FNT, laboratoarele sensibilului.

20
/07
/23

Adorați peisajele splendide și comorile arheologice și artistice, nu departe unele de altele, plus peisaje mirobolante și gastronomie de vis? Iată câteva locuri fascinante în împrejurimile Napoli: Casertavecchia, Pompeii și Ercolano, Pozzuoli și Rione Terra, Baia parțial scufundată și Cuma.

20
/07
/23

Un grup de adolescenți a decis că Alexandria are nevoie de un festival de teatru, așa că l-a făcut să se întâmple. Au trecut 18 ani de-atunci. În tot acest timp, Ideo Ideis a învățat să crească în același ritm cu comunitatea din care face parte, oferind spectatorilor din oraș ocazia de a trăi atmosfera Festivalului Național de Teatru Tânăr odată cu liceenii din trupele participante.