Festivalul Internațional Grand Prix Nova #online aduce sărbătoarea spectacolului sonor în spațiul virtual
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-grand-prix-nova-online-aduce-sarbatoarea-spectacolului-sonor-in-spatiul-virtual/

În perioada 1 – 30 iunie, Radio România organizează o ediţie exclusiv online a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova care aduce atmosfera sărbătorii festivaliere în casele ascultătorilor.

Un articol de Liliana Matei|29 mai 2020

La cea de a VIII-a ediţie a festivalului dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică conectăm creatorii spectacolului sonor internațional cu audiența teatrului radiofonic. Ajungem oriunde în lume în spațiul virtual, pe platformele www.grandprixnova.ro sau www.eteatru.ro .

Selecția finală a festivalului propune 39 de producții de top din Europa, Asia și America de ascultat din fotoliul de acasă.

Toate producţiile în concurs vor fi accesibile spre audiție liberă în perioada 1 – 30 iunie pe site-urile www.eteatru.ro și www.grandprixnova.ro, însoţite de textele în limba engleză ale acestora (în format pdf). Vă reamintim că limba oficială a festivalului este engleza.

Luni, 30 iunie, vor fi anunțați câștigătorii ediției a VIII-a a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova.

În contextul anulării festivalurilor internaționale de profil din prima parte a anului, Grand Prix Nova este singurul festival de teatru radiofonic care s-a mutat în spațiul virtual. GPN #online 2020 reflectă vitalitatea mediului profesional și explorează diversitatea formelor spectacolului radiofonic. În această ediţie, 39 de producţii de teatru radiofonic, din 13 ţări din toată lumea, au intrat în selecția finală a competiției pentru Marele Premiu, la una dintre cele trei secţiuni de concurs: drama (maximum 60 minute), forma scurtă (maximum 10 minute) şi binaural (secţiune inaugurată cu succes în ediţia 2018, ce oferă ascultătorilor un nou nivel de experienţă audio, audiţia în căşti). Dintre ţările participante, amintim: Georgia, Iran, Canada, Croația, Serbia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Rusia ş.a.

Păstrăm tradiția juriilor internaționale. Importanţi specialişti din domeniu, membrii juriului vor colabora de la distanță, prin video-conferințe de evaluare și decizie. Juriul este format din cinci personalități ale creaţiei radiofonice internaţionale, producători de radio sau artiști ai spectacolului sonor multipremiați la nivel interrnațional. Preşedintele juriului, Bernard Clarke (artist, producător la RTÉ lyric fm Irlanda), va fi secondat de Soila Valkama (regizoare, dramaturg şi actriţă din Finlanda), Dimtriy Nicolaev (regizor rus, autor de spectacole sonore și ars acustica), Ulrich Bassenge (artist german independent, deținător a două trofee Grand Prix Nova în 2019 și 2016) și Attila Vizauer (regizor, redactor șef al redacției Teatrul Național Radiofonic). Împreună vor decide palmaresul GPN #online 2020.

Radio România oferă anual distincţii pentru cele mai valoroase prestații actoricești ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent: premiul pentru cea mai bună actriţă, cel mai bun actor şi pentru debut radiofonic. Comunicarea premiilor TNR va avea loc în cadrul ceremoniei online de comunicare a palmaresului competiţiei internaţionale Grand Prix Nova #online 2020, de marți, 30 iunie, pe platformele www.grandprixnova.ro și www.eteartu.ro și pe pagina de facebook a festivalului Grand Prix Nova Romania.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!