Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa aduce la Cluj 19 producții din 13 țări
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-uniunii-teatrelor-din-europa-aduce-la-cluj-19-productii-din-13-tari/

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE FEST) organizat, după o absenţă de 11 de ani, de Teatrul Maghiar de Stat Cluj îşi deschide porţile marţi, 19 noiembrie 2019.

Un articol de Liliana Matei|9 noiembrie 2019

Luni, 4 noiembrie 2019, în prezența doamnei viceprimar Emese Oláh, a lui Gábor Tompa, director al festivalului și președinte UTE, și a lui András Visky, director artistic, a avut loc la Cluj conferința de presă de prezentare a evenimentului.

Cea de-a 18-a ediţie a UTE FEST are loc în perioada 19-30 noiembrie și reunește 19 spectacole din 13 ţări europene.

„Festivalul UTE a fost cel mai marcant eveniment al vieții teatrale europene timp de foarte mulți ani, de la înființarea acestei organizații, până în 2008, când la Cluj și la București, în organizarea Teatrului Bulandra, a avut loc ultima ediție”, a precizat Gábor Tompa.

De asemenea, viceprimarul Emese Oláh a declarat că „festivalul este foarte important în viața culturală a orașului”, iar nevoia pentru acest tip de evenimente „este absolut stringentă”.

În perioada 19-30 noiembrie, vor prezenta spectacole la Cluj: Piccolo Teatro di Milano–Teatro d’Europa e Jolefilm  (Italia), FATTORE K. – Teatro di Roma (Italia), Teatrul Bulandra (România), Teatrul Național al Greciei de Nord (Grecia), Teatrul Național São João (Portugalia), Teatrul Dramatic Iugoslav (Serbia), Teatrul Maghiar de Stat Cluj (România), Teatrul Național Cluj (România), Teatrul Național din Luxembrug (Luxemburg), Sfumato Theatre Laboratory (Bulgaria), Teatrul Național „Radu Stanca” (România), Stanislavsky Electrotheatre (Rusia), Prague City Theatres (Republica Cehă), Teatrul Național al Greciei (Grecia), Vígszínház (Ungaria), Schauspiel Köln (Germania).

Toate spectacolele beneficiază de traducere în limba maghiară, română și engleză.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.