Fii autentic la UNATC! UȘI DESCHISE 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/fii-autentic-la-unatc-usi-deschise-2019/

Primăvara începe cu UŞI DESCHISE la UNATC! În weekendul 1 – 3 martie cei interesati sunt aşteptaţi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, unde autenticitatea este cheia succesului.

Un articol de Petre Ivan|26 februarie 2019

Timp de trei zile, UNATC le  oferă acestora amprentele ce deblochează sălile de curs și culisele de spectacol, în cadrul tradiţionalului eveniment UȘI DESCHISE,  aflat la cea de-a XXIII-a ediție.

Profesorii Universităţii vor deveni dascălii celor pasionaţi de teatru şi film, dornici de a trăi experiența studentului-artist. Prin ateliere, cursuri deschise, expoziții, spectacole și proiecții deschidem ușile către lumea noastră. Prin joc şi dialog dezvăluim secrete pentru viitorii noştri colegi la Actorie, Păpuşi-Marionete, Regie, Coregrafie, Scenografie, Teatrologie (Management cultural, Jurnalism teatral), Pedagogie teatrală, Art-terapie prin teatru, Regie şi Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Scenaristică, Publicitate-media, Filmologie, Producţie de film, Film de animaţie.

În fiecare seară, studenţii Facultăţii de Teatru vor prezenta spectacolele de absolvire: „Clasa noastră” de Tadeusz Słobodzianek, „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, „12 oameni furioși” de Reginald Rose. Între praguri de UŞI DESCHISE, fie şi pentru scurt timp, adunăm amprente ce pot deveni autografe.

De vineri, 1 martie, ora 10.00, vă aştepăm la UŞI DESCHISE 2019 în Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „I.L. Caragiale” Bucureşti, str. Matei Voievod 75-77 şi la Centrul Internaţional de Cercetare şi Educaţie în Tehnologii Inovativ Creative (CINETic), str. Tudor Arghezi 3b. Programul complet al evenimentului  este disponibil pe unatc.ro şi aici.

Fii autentic la UNATC!

Pentru mai multe informații: [email protected].

Foto: UNATC – facebook

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.