Filme românești la Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-romanesti-la-divanul-degustatorilor-de-film-si-arta-culinara/

Cea de-a şasea ediţiei a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară va începe pe 21 august la Craiova, urmând ca în perioada 23-30 august tot evenimentul să se mute în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj), unde vor fi proiecţii de film şi demonstraţii culinare.

Un articol de Petre Ivan|13 august 2015

Anul acesta, printre filmele care vor rula, se vor regăsi și trei lungmetraje românești:

Primul dintre acestea este Ilustrate cu flori de câmp, în regia lui Andrei Blaier, un film dur al anilor ’70, care dezbate un subiect considerat tabu la vremea respectivă, și care va fi reluat mai târziu în 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile: drama unei românce în contextul valabilității decretului anti-avort al lui Ceaușescu.

Cel de-al doilea film românesc este Aliyah Dada (2015), în regia Oanei Giurgiu, în care aflăm o istorie bine documentată a evreilor din România, iar cel de-al treilea lungmetraj autohton este Toto și surorile lui (2014), un documentar observațional regizat de Alexander Nanau, în care se spune povestea celor trei frați (Totonel, Ana și Andreea) nevoiți să se împace cu lipsa mamei, aflată în închisoare pentru trafic de droguri.

De asemenea, în programul festivalului vor fi și cinci scurtmetraje produse în țară, Lucky (2014), Calea Dunării (2014), There’s Nothing in this World (2015), 10 ore (2015), Ela, Panda și Madame (2013), dar și spectacolul de teatru Harap-Alb?!, ce va avea loc la Craiova, în Centrul Vechi, sâmbătă, 22 august, ora 20.00.

Pe timpul desfăşurării evenimentului camparea pe teritoriul portului este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile.

Foto: Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară

08
/12
/21

Întâmplarea a făcut să revăd recent într-un cinematograf din Palermo, la un cineclub şi în versiune originală, adică vorbit în engleză, nu dublat în italiană, „Sunset Boulevard”, clasicul film noir din 1950 al lui Billy Wilder.

08
/12
/21

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala de anul acesta și propus de România pentru nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a galei Oscar 2022, este considerat de criticii străini favorit pentru selecția la premiile acordate de Academia Americană de Film.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.