Filme româneşti la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-romanesti-la-festivalul-international-de-film-de-la-goteborg/

„După dealuri”, de Cristian Mungiu, şi „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, se numără printre titlurile româneşti care vor rula în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, care se desfăşoară între 25 ianuarie şi 4 februarie în Suedia.   Acestora li se alătură filmele „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, şi […]

Un articol de Andrada Văsii|10 ianuarie 2013

„După dealuri”, de Cristian Mungiu, şi „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, se numără printre titlurile româneşti care vor rula în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, care se desfăşoară între 25 ianuarie şi 4 februarie în Suedia.

 

Acestora li se alătură filmele „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, şi „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, informează site-ul evenimentului.

Lungmetrajul „După dealuri”, aflat pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizări la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină – care vor fi anunţate joi -, a fost dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012. Premiului pentru scenariu obţinut de Cristian Mungiu – recompensat cu premiul Palme d’Or în 2007, pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” – i s-a alăturat premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo Cristinei Flutur şi Cosminei Stratan.

Inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran despre cazul Tanacu, filmul „După dealuri” spune povestea a două fete, Alina (Cristina Flutur) şi Voichiţa (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa să vină cu ea. Însă Voichiţa este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol.

„Rocker”, cel de-al doilea lungmetraj al lui Marian Crişan, spune povestea unui bărbat de 40 de ani care ar face orice pentru fiul său dependent de droguri. Acesta îl ajută pe tânăr să se pregătească pentru un concert live. „Rocker” este cel de-al doilea lungmetraj al lui Crişan după „Morgen”, care a câştigat premiul special al juriului, dar şi premiul juriului ecumenic la Festivalul de la Locarno, unde a fost lansat, în 2010.

Acţiunea filmului „Despre oameni şi melci” se petrece în 1992, în Câmpulung-Muscel, la fabrica de maşini ARO. Filmul spune povestea unui grup de muncitori angajaţi la o fabrică falimentară, la începutul anilor ’90 în România. Totul se schimbă atunci când unul dintre ei descoperă o soluţie neobişnuită de a-şi salva colegii de la şomaj şi fabrica de la închidere.

„Toată lumea din familia noastră” a fost prezentă în secţiunea Forum a Festivalului de Film de la Berlin, la începutul acestui an. Dar premiul cel mare pentru „Toată lumea din familia noastră” a venit în vară, la Festivalul de la Sarajevo, unde filmul a primit trofeul Inima oraşului Sarajevo. De asemenea, lungmetrajul lui Radu Jude a primit premiul Bayard d’Or, acordat celui mai bun film francofon, iar Şerban Pavlu a fost desemnat cel mai bun actor de juriul Festivalului Internaţional de Film de la Namur (FIFF), Belgia.

„Toată lumea din familia noastră” tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, dar sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu, cu participarea extraordinară a cunoscuţilor actori Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. „Toată lumea din familia noastră” este cel de-al doilea lungmetraj al lui Radu Jude, după „Cea mai fericită fată din lume”, care a obţinut premiul CICAE la Berlinală în 2009.

 

Sursa: Mediafax

15
/06
/15

 Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council și Zilele Porților Deschise la Facultatea de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj sunt proiectele culturale complementare muzicii propuse pentru cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie la Cluj-Napoca.

15
/06
/15

O selecție de filme din programul celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula între 17-18 și 20-21 iunie la Cinema Elvire Popesco din București.

15
/06
/15

VLADIMIR LUNGU, dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Mersin (Turcia), violoncelistul RĂZVAN SUMA, recent aplaudat în cea de-a II-a ediţie a turneului său naţional „Vă place tango?” şi un „trio” de mari compozitori – MOZART, HAYDN şi CEAIKOVSKI – compun împreună „afişul” concertului desfăşurat la Sala Radio, vineri, 19 iunie (19.00), eveniment ce punctează închiderea stagiunii ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

14
/06
/15

Actor la Naționalul bucureștean, Liviu Lucaci regizează zilele acestea spectacolul “Cum se cuceresc femeile”, după un text de Woody Allen, care va avea premiera la toamnă, la Teatrul Metropolis.

14
/06
/15

Compania Google a lansat, joi, pe platforma Google Maps, imaginile panoramice Street View din Salina Turda, astfel încât se permite vizitarea virtuală a acestui obiectiv turistic de către oricine din lume aflat la mii de kilometri distanţă.

13
/06
/15

 Bucharest Music Film Festival va sărbători anul acesta cea de-a X-a ediţie, aducând, în perioada 19 - 28 iunie, în Piaţa "George Enescu" din Bucureşti, concerte live susţinute de artişti precum Virgil Ianţu şi Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico şi Pasărea Rock.

13
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard la Cannes şi, mai recent, la TIFF-ul clujean, "Un etaj mai jos", noul lungmetraj al lui Radu Muntean, este un pseudo-„film de gen”, ambalat în estetica realistă şi antispectaculară a Noului Cinema Românesc.