FITS 2015 – Spectacole de referință la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2015-spectacole-de-referinta-la-festivalul-international-de-teatru-de-la-sibiu/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu continuă să-şi dezvăluie punctele de atracţie! Astăzi vorbim despre trei dintre cei mai importanţi regizori contemporani şi spectacolele pe care acemtia le vor prezenta în festival.

Un articol de Petre Ivan|3 iunie 2015

FITS 2015  / Joël Pommerat este unul dintre invitații de onoare ai acestei ediții, la finalul căreia va primi o stea pe Aleea Celebrităților, în semn de recunoaștere a contribuției extraordinare în domeniul teatrului.

Regizor ce pune în scenă doar propriile piese, considerând că regia și textul se elaborează în timpul repetițiilor, Joël Pommerat caută să creeze un teatru vizual, în același timp intim și spectaculos.

Pentru spectacolul „Reunificarea celor două Corei” (prezentat în FITS 2013), a obținut Premiul Beaumarchais/le Figaro pentru cel mai bun autor, Premiul pentru cel mai bun spectacol la Palmarès du Théâtre și Premiul pentru cea mai bună creație a unui spectacol în limba franceză.

În 2015 a primit Premiul pentru cea mai bună creație mondială la International Opera Awards pentru opera „Au monde”.

În acest an, Joël Pommerat prezintă la Sibiu spectacolul „Cenușăreasa”, o producție Théâtre National de la communauté française de Belgique, în coproducţie cu La Monnaie/De Munt, cu două reprezentații: vineri, 12 iunie, ora 21:00 și sâmbătă, 13 iunie, ora 20:00, la Colegiul Naţional „Octavian Goga” – Sala de sport.

Datorită  trupei de actori belgieni, scrisului foarte lucid şi decorului cinematografic, abordând o estetică caracterizată de

Joël Pommerat este unul dintre invitații de onoare ai FITS 2015

Joël Pommerat este unul dintre invitații de onoare ai FITS 2015

întuneric – deja o semnătură a regizorului după spectacolele anterioare „Le Petit Chaperon Rouge” şi „Pinocchio” – Joël Pommerat reuşeşte să înzestreze povestea cu realism, fără a-i diminua din farmec.

Bucurându-se de un mare succes în ultimele stagiuni, „Cenuşăreasa” este un spectacol potrivit pentru pentru adulţi, dar şi pentru copii, captivând pe oricine refuză să aleagă între realitatea monotonă a adulţilor şi spiritul copilăros.

Teatro de la Abadia

Unul dintre cele mai importante teatre din Spania – Teatro de la Abadia prezintă în FITS 2015 spectacolul „În căutarea fericirii”, o producţie creată în cadrul proiectului „Cities on stage”/„Oraşe pe scenă”, la care și Teatrul Național „Radu Stanca” este partener.

Textul și regia sunt semnate de Olivier Py, actor, regizor și director al Festivalului Internațional de Teatru de la Avignon. Un bărbat – rol jucat de Pedro Casablanc – se trezeşte în mijlocul nopţii, tulburat de un presentiment care îl îndeamnă să se îmbrace şi să alerge pe străzile oraşului.

Monologul său interior este însoţit de o serie sugestivă de obiecte şi umbre, dar şi de muzica live a lui Fernando Velázquez, compozitor al multor coloane sonore de film („Ocho apellidos vascos”, „The Impossible”).

Cele două reprezentații vor avea loc joi, 18 iunie, ora 22:00 și vineri, 19 iunie, ora 16:00, la BRD Scena 9.

Armin Petras

Unul din cei mai importanțí regizori contemporani – Armin Petras este prezent la Sibiu cu două spectacole produse de Schauspiel Stuttgart, teatrul pe care îl conduce din stagiunea trecută : „Vizita bătrânei doamne” și „Cele 5 dimineți”, și pregătește zilele acestea la Sibiu premiera spectacolului „Nathan înțeleptul”, o coproducție TNRS – Schauspiel Stuttgart.

Cu o carieră regizorală prestigioasă în teatrele din Germania și nu numai, Armin Petras a fost director al teatrului din Leipzig, apoi la Schauspiel Frankfurt. Spectacolul „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, o coproducție Schauspiel Stuttgart – Maxim Gorki Theater Berlin, va avea loc duminică, 14 iunie, ora 21:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Mare.

Armin Petras scrie piese sub pseudonimul Fritz Kater, iar textul spectacolului „Cele 5 dimineți” îi aparține. Fritz Kater plasează acţiunea piesei „Cele 5 dimineţi” în timpul unei catastrofe. Oraşul e într-o stare de alertă.

Vizita bătrânei doamne

Vizita bătrânei doamne

Să fie din cauza unei explozii? Sau a unei contaminări radioactive? Un virus periculos? Un sentiment de epuizare a întregii societăţi? Nimeni nu ştie. Se pare că niciun inamic străin nu este responsabil.

Un spectacol de impact, ce va avea loc miercuri, 17 iunie, ora 21:00, la TNRS Sala Studio.

Spectacolul „Nathan înțeleptul”, după Gotthold Ephraim Lessing, este rezultatul unuia dintre cele mai mari proiecte de coproducție demarate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, împreună cu Teatrul Național din Stuttgart.

Proiectul nu se va limita doar la o simplă punere în scenă a piesei de teatru, ci urmărește scopuri concrete: dimensiunea socială a terorismului și mai ales a rasismului în aceste două țări.

Din distribuția spectacolului fac parte artiști importanți la nivel mondial, cum ar fi Ofelia Popii, deținătoarea câtorva premii importante în România, Scoția (Edinburgh) și Japonia (Tokyo), Peter Kurth și Katharina Knap, doi dintre actorii teatrului din Stuttgart, care au primit în acest an titlurile de „Actorul anului”, respectiv „Actrița debutantă a anului” în Germania.

Premiera spectacolului va avea loc în data de 15 iunie 2015, ora 22:00, la Sala TNRS, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, apoi va urma o premieră la începutul anului 2016 la Schauspiel Stuttgart și o serie de reprezentații la Teatrul Național din Oslo.

Foto: FITS 2015 – sibfest.ro

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.