Floarea de cactus, câştigătorul festivalului de teatru de la Câmpina
https://www.ziarulmetropolis.ro/floarea-de-cactus-castigatorul-festivalului-de-teatru-de-la-campina/

Producţia „Floarea de cactus” a Teatrului Metropolis a luat premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul internaţional al teatrelor de proiect, care a avut loc la Câmpina, între 26 şi 29 septembrie.

Un articol de Corina Vladov|30 septembrie 2013

Producţia „Floarea de cactus”  a Teatrului Metropolis a luat premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul internațional al teatrelor de proiect, care a avut loc la Câmpina, între 26 și 29 septembrie.

Din juriu au făcut parte actorii Mircea Albulescu, George Mihăiță, Costel Constantin și regizorii Victor Ioan Frunză și Dan Tudor.

Spectacolul Floarea de cactus se joacă și anul acesta, pentru a patru stagiune consecutiv, la Teatrul Metropolis și este „o întâlnire fericită, dovadă că se joacă de atâta timp” – după cum a declarat regizoarea Alice Barb -, între un text comic (de Barrilet și Gredy) și o distribuție bună (în rolurile principale – Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Cristiana Răduță-Bobic). Alice Barb a declarat pentru Ziarul Metropolis că se bucură foarte mult că a luat premiul la teatrul care poartă numele lui Mircea Albulescu, unul dintre actorii cu care a debutat și pe care îi admiră foarte tare.

«Floarea de cactus» este o comedie despre iubire, despre cum trebuie să iubești și despre cum să iubești pe cine trebuie. Am dorit să realizez un spectacol fermecător, spumos și efervescent ca o cupă de șampanie franțuzească, pe care publicul să o bea în fiecare seară împreună cu noi în cinstea Adelei Mărculescu, a minunaților ei parteneri de scenă și a iubirii.”

Alice Barb,
regizoare

floarea de cactus

Cristiana Răduță-Bobic și Damian Crâșmaru, în Floarea de cactus

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit Cristianei Răduță-Bobic (Floarea de cactus), iar premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, lui Marius Bodochi („Părinți teribili”). Adela Mărculescu a primit un premiu de excelență, iar Lari Georgescu a primit premiul special pentru one-man show-ul „L-V 8:16”, producție a Green Hours.

„Este un spectacol ce vă face, pentru două ore, să uitați de problemele zilnice și de negativul cotidian, specifice timpurilor pe care le trăim. Este un spectacol de la care se pleacă cu bună dispoziție, cu zâmbetul pe buze, la care revii cu nerăbdare. Se râde mult. Și la Câmpina, ca și la sediu, în București – dar nu numai – publicul a fost, de fapt, partenerul decisiv al nostru, al actorilor. A răspuns pe loc și cu exactitate la ceea ce actorii și spectacolul i-au oferit. Ne bucurăm mereu de un public ce știe să răspundă profesionist, sensibil și inteligent”, a declarat Cristiana Răduță-Bobic pentru Ziarul Metropolis.

Foto: Teatrul Metropolis, Floarea de cactus

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.