FOCUS JAZZ, expoziție de fotografie inedită în cadrul Sibiu Jazz Festival 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/focus-jazz-expozitie-de-fotografie-inedita-in-cadrul-sibiu-jazz-festival-2016/

În perioada 21-29 mai, iubitorii de jazz şi nu numai vor putea vizita expoziţia de fotografie Focus Jazz, expoziţie ce prezintă în fiecare an momente unice din istoria de peste patru decenii a festivalului de jazz de la Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2016

Pentru prima dată, această expoziție tradițională este completată cu lucrări originale realizate special pentru Sibiu Jazz Festival de către artistul fotograf Tibor Jakab. Lucrările colecției Musical Body Sounds vor fi prezentate în premieră în cadrul celei de-a 46-a ediții.

„Crearea colecției “Musical Body Sounds” a fost o nouă provocare pentru mine. Muzică și trup. Sunet și forme. Erotism? Colecția redă dragostea pentru muzică, printr-un simbolic dans erotic dintre corpul femeii și instrumentul muzical”, spune Tibor Jakab.

Expoziția de fotografie are loc la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Sibiu și poate fi vizitată în perioada 21-29 mai.
Sibiu Jazz Festival debutează și anul acesta cu tradiţionalul concurs internațional dedicat tinerilor artiști, care se va desfășura în perioada 23-25 mai, la Teatrul Gong. Între 26 și 29 mai, publicul va putea savura recitalurile formațiilor: Modern Art Orchestra (Ungaria), Trio Reijseger – Fraanje – Sylla (Olanda), Sekou Kouyate (Guineea), The Diaspora House (Israel), Dock In Absolute (Belgia, Luxemburg) sau Tangostinato (Italia), precum și serile de jam sessions ce vor fi organizate în diverse locații din oraș.

Mai multe detalii despre artiști, program și bilete pe www.sibiujazz.ro sau pe www.facebook.com/sibiujazz/

Despre Sibiu Jazz Festival
Fondat la începutul anilor ‘70, Sibiu Jazz Festival este considerat unic în România, având în vedere longevitatea, consecvența și numărul impresionant de celebrități ale genului care l-au onorat cu prezența. Este cel mai vechi festival de acest gen din țară și unul dintre cele mai vechi festivaluri de jazz din lume, motiv pentru care Sibiul a fost declarat, încă din anii ’80, „Capitala Jazzului” din România. Pe plan mondial, sunt rare festivalurile de gen, care se pot mândri cu o istorie de peste patru decenii, cand însăși existența acestei muzici abia depășește un secol.

Despre Tibor Jakab
Tibor Jakab a absolvit  New York Institute of Photography în anul 1995 și are o carieră extrem de prolifică. Lucrările sale au fost expuse în peste 50 de țări, pe cinci continente, obținând 865 de premii internaționale, din care 192 medalii de aur. În cei peste 24 de ani de carieră în jurnalism a publicat peste 100.000 de fotografii, ilustrând 1500 de articole în numeroase publicații de prestigiu, printre care The Journal, British Journal of Photography, Foto Spiegel Magazine, Photo Taipei etc.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.

11
/05
/23

Extinction Room (Hopeless.) – instalația audio performativă este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări pe cale de dispariție, explorând ideea de natură și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la București, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, grație unei noi colaborări între Goethe-Institut și creart/Teatrelli.

11
/05
/23

MoBU, Târgul Internațional de Artă Contemporană București, își deschide porțile pentru vizitatori vineri, 19 mai, ora 14:00, la Romaero Băneasa și anunță programul de evenimente culturale conexe la care se poate participa în baza biletelor la târg.