Fotografie și povești, la Walk & Shoot. Descoperă noul concept al atelierelor care îți arată Bucureștiul altfel!
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotografie-si-povesti-la-walk-shoot-descopera-noul-concept-al-workshopurilor-care-iti-arata-bucurestiul-altfel/

Walk & Shoot a reprezentat în ultimii doi ani o alternativă unică pe piaţa din Bucureşti la workshopuri şi ateliere de fotografie. Fiind gândit de o echipă cu experienţă în organizare de evenimente culturale, dar aflată în afara zonei de fotografie, şi în colaborare cu fotografi cunoscuţi şi respectaţi la noi, Walk & Shoot reuşise să iasă din tiparul „hai să învâţăm despre diafragmă, iso şi timp de expunere în timp ce stăm cu toţii într-o cameră şi ne uităm la un ecran de proiecţie”.

Un articol de Liliana Matei|18 octombrie 2018

În octombrie 2018, Walk & Shoot a anunțat un program mult mai ambițios, care va cuprinde două tipuri diferite de experiențe foto și șapte ateliere în perioada octombrie – decembrie. Atelierele Walk sunt descrise drept povești – sunt țintite către amatorii de povești, sunt derulate de câte un fotograf împreună cu un povestitor și aruncă provocarea viitorilor participanți de a crea povești în imagini. Două ateliere Walk vor avea loc la final de octombrie – Povești foto din 13 Septembrie cu Ion Borșan (povestitor) și Cornel Lazia (fotograf) și Povești foto din Cotroceni cu Ioana Pătrășcoiu (povestitor) și Alex Axon (fotograf). Al treilea va fi pe 2 decembrie – Povești foto din cartierul evreiesc – și îi va implica pe Sorin Bejenaru pe partea de fotografie și pe Andrei Crăciun în rol de povestitor.

Organizatorii ne spun că „Walk-urile reprezintă o versiune fun și lejeră de îmbinare a fotografiei cu povestea, de întâlnire între oameni pasionați de fotografie, de exercițiu și practică foto, de cunoaștere a Bucureștiului și de libertate creativă”. Fiecare atelier va dura aproximativ 6 ore, timp în care fotograful facilitator va explica diferențele între poveste, serie, fotoreportaj și proiect fotografic, participanții împreună cu fotograful și povestitorul vor lua la pas cartierul, vor fi întâlniri aranjate cu localnici, se vor spune poveștile și istoriile locurilor văzute, se va fotografia și la final, toată lumea se va retrage la un ceai și o discuție despre fotografiile realizate.

Atelierele Shoot sunt mult mai serioase și se adresează celor cu adevărat pasionați de fotografie. Sunt ateliere de o zi, care abordează și aprofundează genuri fotografice. Organizatorii au planificat un atelier de peisaj urban cu Cornel Lazia (3 noiembrie), un atelier de fotografie de spectacol cu Adi Bulboacă (10 noiembrie), un atelier de fotografie de arhitectură cu Alexandru Crișan (17 noiembrie), și un atelier de portret cu trei fotografi coordonatori – Cristian Crisbășan, Loredana Bîtculescu și Cornel Lazia.

Fiecare fotograf coordonator este un profesionist al genului abordat, un om cu multă experiență la activ în fotografie și care poate să explice genul de fotografie, să ofere trucuri învățate doar prin multă practică și să ghideze participanții în aceste specializări fotografice. Practic, atelierele Shoot sunt ceva mai mult decât o introducere într-o specializare fotografică. Organizatorii sunt mândri că au creat niște produse care lipseau pe piața din București – spre exemplu nu s-au mai făcut ateliere de fotografie de spectacol care să ofere trei spectacole diferite, plus sesiune foto cu brief comercial. De asemenea, atelierul de portret reprezintă o oportunitate extrem de valoroasă pentru cei interesați pentru că vor avea ocazia să lucreze nu cu unul, ci cu trei fotografi profesioniști diferiți.

Puteți găsi mai multe informații despre programul Walk & Shoot pe pagina Merg.in/bucuresti și pe pagina de Facebook a evenimentului.

„Indiferent că vei alege un Walk sau un Shoot, îți promitem că vei descoperi o experiență foto cum n-ai mai întâlnit, că vei pleca după atelier cu informații pe bune despre fotografie, că vei cunoște oameni mișto care îți împărtășesc pasiunile, că odată intrat în comunitatea Walk & Shoot ne vom pune toate resursele la înaintare pentru a te ajuta în parcursul tău fotografic”, garantează organizatorii atelierelor Walk & Shoot – Andreea Leu și Ion Borșan (Merg.in).

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.