Fragment din romanul „Cornul inorogului” de Bogdan Creţu, apărut la Editura Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/fragment-din-romanul-cornul-inorogului-de-bogdan-cretu-aparut-la-editura-polirom/

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Cornul inorogului” (Editura Polirom, 2021), debutul în ficţiune al cunoscutului critic şi istoric literar Bogdan Creţu, apărut de curînd în colecţia „Ego. Proză”. Romanul este disponibil şi în ediţie digitală.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 februarie 2021

„Urmărind anii de ucenicie și călătorie ai lui Dinu Zărnescu, Bogdan Crețu îi recuperează prospețimea prin inepuizabilul său libido scriptural, lansîndu-se într-un biografism bine fantasmat, și ne poartă, dezinvolt, de la țară la oraș, din spațiul academic românesc în cel occidental, din căminele studențești și amfiteatre în muzee, la operă, în metroul parizian – peste tot, cu o mare foame de medii și tipologii. Dar, în primul rînd, ne oferă – între gasconadă și dramă, cînd liric, cînd sarcastic, cînd ca un moralist autoironic – o galerie fără egal de personaje feminine, revizitînd – pe cît de exuberant, pe atît de nuanțat – erosul și polemizînd indirect cu tezele uniformizatoare și castratoare ale ideologiilor de gen. Bogdan Crețu oferă, cu primul său roman, o carte pentru toată lumea (însă nerecomandabilă minorilor [sic]), plină de vervă picarescă și bulimie livrescă, puștească și înțeleaptă, realistă pînă la a atinge, pe alocuri, un naturalism crud și ireală, cînd trebuie, pînă la transfigurare.” (O. Nimigean)

„Personajul central, scriitor la viața lui, apare în scena de la începutul romanului grăbindu-se spre spitalul în care tatăl său trage să moară, pentru ca în ultima pagină să-l vedem grăbindu-se parcă să iasă din scena vieții, într-un Porsche Panamera care rulează cu 230 de kilometri pe oră spre Paris. Instinctul morții, așadar, încadrează o narațiune predominant erotică. Romanul îmi amintește de Dragostea în vremea holerei și mai ales de declarația lui Gabriel García Márquez la apariția cărții: «Este pentru prima dată cînd am avut curajul să scriu patru sute de pagini numai despre dragoste». Și în cazul lui Bogdan Crețu este pentru prima dată, dar curajul său îl văd îndoit, dat fiind că povestea lui se întîmplă în România, unde o scriitoare de etnie șvabă-evreiască, viitoare laureată a Nobelului literar, violată de trei securiști, naște în exil o fată pe care o botează Romanița, al cărei tată îl consideră a fi Poporul Român.” (Radu Aldulescu)

Bogdan Crețu (n. 1978) este critic, istoric literar și eseist. A publicat sute de studii și de articole în reviste academice și culturale, e coautor al unor sinteze apărute la edituri prestigioase din țară și din străinătate. Autor a șapte volume de istorie literară multipremiate, dintre care cel mai important este Inorogul la Porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir. Actualmente semnează o rubrică de cronică literară în revista Observator cultural. Romanul Cornul inorogului, pe care îl socotește o formă de bovarism, reprezintă debutul lui în ficțiune.

Cornul inorogului”, de Bogdan Crețu (fragment)

S-a reconectat înspăimântat la știrile zilei și ce a aflat l-a uluit. Toate ziarele vuiau: Șerban Arnăutu, savantul clasicist, fost ambasador la Vatican, editorialist influent, fusese găsit mort chiar în ziua de Crăciun, împreună cu soția sa, Aliona, în vila lor de secol XIX din centrul capitalei, de pe strada Armeană. Primele informații erau cum nu se poate mai șocante: o persoană de sex feminin sunase la 112 și anunțase că la adresa cutare un bărbat, soțul ei, de 60 de ani, căzuse inconștient, probabil făcuse atac de cord, a colaborat calmă cu centralista, a părut că urmează indicațiile și a închis, a răspuns apoi la apelul de la urgențe, a confirmat incidentul. Când a sosit Smurdul, s-a descoperit grozăvia: ea zăcea moartă pe canapeaua din sufragerie, fusese înjunghiată cu precizie, cu măiestrie, după cum comenta cinic sau doar prostește un criminalist, exact în inimă, cine o făcuse se pricepuse, lama cuțitului străpunsese hemitoracele stâng, prin spațiul intercostal, secționase vena cavă și străbătuse atriul drept. Moartea fusese, spuneau specialiștii, aproape instantanee, cum adică „aproape instantanee“?, ce poate despărți o clipă de alta, pe acum de atunci, până unde se poate descompune momentul ăla dintre a fi viu și a nu mai fi sau a fi mort, dacă asta mai poate însemna „a fi“? Nu existau urme de luptă în casă, Aliona nu părea să se fi opus în vreun fel, nici măcar hainele nu îi erau șifonate, stătea picior peste picior pe canapea, expresia ei era aproape zâmbitoare, cel puțin așa se scursese în presă dinspre criminaliști. Purta blugi și un maiou mulat pe trup, parcă pentru a-i da o mână de ajutor soțului. Ce straniu și ce provocator, ce intens, și-a spus Dinu vizualizând întreaga scenă, o femeie frumoasă, încă frumoasă, tânără, încă tânără, punându-și elegant picior peste picior, zâmbind, bucurându-se de ultima înghițitură de vin roșu (o rară neagră de Purcari, până și asta transpirase în presă), lăsându-se apoi înjunghiată, iar gestul acela fiind atât de delicat, încât ea nu și-a schimbat nici poziția, nici nu și-a șters zâmbetul de pe figură. Înseamnă că moartea a fost blândă, rafinată, așteptată, că a adus plăcere, da, era în firea Alionei să se joace cu lucrurile astea, să le împingă senină până pe muchie, de parcă nu ar fi fost conștientă de pericol. Alături de ea se afla trupul lui Șerban, care avea cuțitul înfipt în capul pieptului, cel mai probabil se apăsase pe el. Mâna lui dreaptă strângea mâna ei stângă. Era sânge pe canapea, pe parchet, pe perete. Sângele lui. Sângele ei. Cei doi sunaseră la 112 și abia apoi își puseseră în act moartea, medicii găsiseră poarta și ușa întredeschise și nu avuseseră altceva de făcut decât să constate decesul, survenit cu 10 minute înainte. Pe măsuță, alături de cele două pahare cu urme de vin, se afla un bilet cu un mesaj ciudat, „ay, biet trup al meu, cum stai tu suspendat între ce a fost și ce nu va fi“. Era scrisul ei. S-a găsit imediat cineva care să-l recunoască, era un rând din romanul în lucru al lui Dinu Zărnescu, câteva pagini apăruseră într-o revistă selectă, de poezie. Și au început speculațiile, surse care au ținut să-și păstreze anonimatul ne-au declarat că, apropiații familiei susțin că. Faptul că Șerban Arnăutu era mai în vârstă cu 25 de ani decât soția lui a încurajat mizeriile necromanților.

 



26
/01
/23

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.