Gala Comisiei Naționale a României pentru UNESCO a omagiat Cetățile dacice din Munții Orăștie
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-comisiei-na%c8%9bionale-a-rom%c3%a2niei-pentru-unesco-a-omagiat-cet%c4%83%c8%9bile-dacice-din-mun%c8%9bii-or%c4%83%c8%99tie/

Comisia Naţională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO – a organizat în data de 17 decembrie cea de-a IV-a ediţie a Galei anuale de sfârşit de an, care a reunit partenerii instituţionali, respectiv reprezentanţi ai instituţiilor publice, societăţii civile, mediului privat, precum şi alţi colaboratori, personalităţi din domeniile de interes ale UNESCO – educaţie, ştiinţe, cultură, comunicare şi informare.

Un articol de Petre Ivan|23 decembrie 2019

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul dl. Ani Matei, Secretar – General CNR UNESCO, Excelența Sa dl. Ambasador Adrian Cioroianu, Delegat permanent al României pe lângă UNESCO, dl. deputat Ionel Palăr, președinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

A urmat prezentarea unei retrospective a principalelor proiecte CNR UNESCO din anul 2019, respectiv a doua ediție a Academiei UNESCO a Tinerelor Femei, HeRe – Heritage Revivals – Heritage for Peace și Pledoarie pentru patrimoniul intangibil.

Programul serii a continuat cu vernisajul expoziției de fotografie  “Cetățile Dacice” și proiecția filmului documentar cu același nume, semnate de artistul fotograf Irinel Cîrlănaru, din cadrul programului multianual “Să iubim România!”, realizat de Comisia Națională a României pentru UNESCO și Asociația pentru Cooperare Europeană Ovidius. Filmul își propune popularizarea a trei dintre cele șase cetăți dacice din Munții Orăștiei aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, respectiv Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte (fostă capitală a regatului dac), Costești Blidaru (una dintre cele mai puternice fortărețe militare ale dacilor) și Costești Cetățuia (considerată prima reședință a dacilor). Materialele au expus, de asemenea, momente din viața cotidiană a dacilor, puse în scenă de grupul de reconstituire istorică “Legio Dacica”.

În partea a treia a serii, au fost acordate diplome partenerilor instituționali ai CNR UNESCO, în semn de recunoaștere a sprijinului oferit în activitatea instituției din anul curent.

Camerata Regală, care anul acesta a împlinit 10 ani de la înființare, a întregit pe final programul Galei, printr-un moment muzical de excepție, care a fost urmat de un dineu.

Partenerii care au sprijinit organizarea Galei CNR UNESCO 2019 sunt Residence Hotels Bucharest, Trust Motors, Licorna Winehouse, Cofetăria INA, Emblema Retail Solutions și UNITER.

Fotografii: Irinel Cîrlănaru

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.

21
/07
/23

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

20
/07
/23

Adorați peisajele splendide și comorile arheologice și artistice, nu departe unele de altele, plus peisaje mirobolante și gastronomie de vis? Iată câteva locuri fascinante în împrejurimile Napoli: Casertavecchia, Pompeii și Ercolano, Pozzuoli și Rione Terra, Baia parțial scufundată și Cuma.