Gala, „femeia-demon” a lui Salvador Dalí
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-femeia-demon-a-lui-salvador-dali/

O creatoare fără operă? Nu, o artistă care a făcut artă în feluri cu adevărat neconvenţionale. O fiinţă care vrea să supună lumea, o zeiţă, un mit. O personalitate fără de care, spunea Salvador Dalí, arta nu ar fi ajuns atât de departe.

Un articol de Monica Andronescu|28 mai 2023

Povestea ei cu pictorul spaniol a încins imaginația istoricilor de artă, a biografilor și a romancierilor. Ei și-au imaginat-o pe Elena Dimitrievna Diakonova, zisă Gala, și fiecare și-a compus propriul personaj din piese descoperite în cărți și din alte surse. Ajunsă spectaculos în emancipata lume occidentală, intrată în peisajul eclectic și exaltat al suprarealismului la braț cu poetul francez Paul Éluard, Gala avea de ce să intre în posteritate. După orice incursiune în sursele care au contribuit la ridicarea soclului pe care stă acum sigur acest personaj, ies la suprafață fără echivoc așii ascunși în mânecile unei femei care a îndrăznit întotdeauna să-și ia singură ce dorește. Ghidându-se, lucru știut, după ce stă ascuns în spectacolul tarotului. Să și-o închipuie fiecare cum dorește, ținând seama de câteva constante.

1.Hedonismul

Dacă nu ar fi crezut în Carpe diem, e foarte probabil ca Gala aceea pe care ne-o imaginăm noi să nu fi existat. Pentru ea, prezentul e totul. Clipa e stăpâna ei, o stăpână pe care o adoră. Gala nu dă doi bani pe ce a fost, pentru ea contează „acum”. „Gala își dedicase întreaga viață încercării de a scăpa de trecut și de a trăi prezentul, iar acum se agăța de contrariu, apărând prezentul în fața oricărei alte perioade. Nu era imposibil să intervii asupra timpului, pentru ea nimic nu era cu neputință… odată ce-și punea ceva în minte”, citim în romanul „Gala-Dalí” de Carmen Domingo, publicat și la Humanitas Fiction. Hedonismul acestei femei care știe să se reinventeze într-o vreme în care noțiunea e departe de a se fi impus se leagă, firește, de alte fire care se împletesc pentru a crea o figură complicată, contradictorie și contrariantă, numai bună pentru un artist ca Salvador Dalí.

2.Pragmatismul

Deși pare incompatibil cu rolul de muză inspiratoare, figură importantă pentru suprarealiștii conduși de André Breton, pragmatismul Galei transpare din întregul ei parcurs. Rusoaică voluntară, Gala este omul faptei. Asupra ei cuvintele nu au nici pe departe o putere atât de mare ca asupra poeților de care e înconjurată.  Este, de asemenea, omul hotărât, cu o mare poftă de viață, dintotdeauna conștient de valoarea banilor. Inteligența, spiritul practic, dar și firea aventuroasă o fac o bună negustoare de artă. Gala știe să vândă și să cumpere în egală măsură. Spiritul practic nu face însă din ea însă o soție gata să-și slujească orbește soțul – nicidecum. „După război, începe cu Éluard să facă comerț cu obiecte de artă, obținând câștiguri frumoase. După cum s-a dovedit, ea dispune de un fin spirit artistic și de competență și este o excelentă femeie de afaceri. Cu Dalí va deveni comerciantă par excellence,negociindu-l pe pictor, într-un mod necunoscut până atunci (dar apoi într-o manieră foarte bine cunoscută de ea). Puterea ei constă în aceste calități”, notează Herbert Genzmer, autorul volumului „Dalí&Gala”, publicat la Editura Paralela 45.

3.Aura de mister

Fără îndoială în mare măsură întreținută cu grijă toată viața, aura de mister de care Gala nu se desparte nicio clipă a contribuit semnificativ la deificarea ei. Iubita, apoi soția pictorului spaniol care reinventează arta devine o zeiță din timpul vieții. Jucându-și pragmatic senzualitatea, Gala, cu firea ei hotărâtă, își scrie cu acribie propriul destin. Cabotinismul îi scoate în relief o personalitate cu multe incongruențe. Cotloanele ei ascunse vor rămâne ascunse și după ce Gala va deveni un personaj pentru arta soțului veșnic îndrăgostit și dominat. Gala nu se lasă citită, Gala este un amestec impur, Gala este o dominatoare. De fapt, nu știm sigur nici cine este femeia care apare într-o bună după-amiază acasă la André Breton, unde se întâlnesc suprarealiștii și unde nu mai e binevenită inițial decât o singură femeie, soția gazdei. Elena Dimitrievna Diakonova s-a născut ori la Moscova, ori la Kazan, ori în 1893, ori în 1894 sau 1895, ori într-o familie de aristocrați, ori într-o familie de kîrgîzi. Oricum ar fi, încă de mică, Gala fabulează despre sine și propria poveste și tot timpul se construiește. Călătorește fără prejudecăți, iubește tot așa, se expune cu plăcerea exhibiționistei care are nevoie de atenție, care are nevoie să umple un gol. Paradoxal, cu cât se expune mai mult, cu atât devine mai misterioasă. Cu cât pare că arată tot, cu atât rămâne mai inaccesibilă. Știm atâtea despre ea, am văzut-o în fotografii și creații plastice, dar, de fapt, cine a fost Gala?

4.Femeia-demon

Nu doar muză, element important în jocul suprarealiștilor, nu doar tămăduitoare, ci și femeie-demon, Gala își ocupă locul cu o voință de fier. Are hedonismul și cruzimea ei. „Femeia-demon este exact ce îi trebuie lui Dalí”, explică Herbert Genzmer. „El pictează numai când este ea de față, când îl ajută, îi deschide drumul și îl lasă să facă ce dorește. Îl corectează, când crede de cuviință, ba chiar își impune adesea voința, spunându-i ce trebuie să picteze și cum. (…) În timp ce poetul Éluard alege singurătatea, pictorul Dalí reclamă prezența Galei, de pildă ca model, dar și ca sfătuitoare.” Gala, femme fatale și femeie-copil în același timp, îl îmblânzește fără efort pe tânărul Dalí, care îi devine un umil supus până dincolo de moarte. „O iubesc pe Gala mai mult decât pe mama mea, mai mult, decât pe tata, mai mult decât pe Picasso și mai mult decât banii”, scrie el.

5.Imaginea geniului

„Le fel cum a fost însuflețit de ideea de a fi geniu, stilizându-se pe sine în toate puterile sale, Gala a devenit iubirea lui. S-a stilizat atât pe sine, cât și pe Gala în același mod obsedant, pentru a crea imaginea perechii, așa cum a făcut cu aceea de geniu. Dalí, geniul picturii secolului, a lăsat să supraviețuiască, înainte de toate, iubirea Gala/Dalí”, citim pe ultima pagină a cărții lui Herbert Genzmer. La urma urmei, cine a fost cu adevărat Gala, acest personaj seducător rămas în istoria artei? În afară de paginile de literatură pe care le-a inspirat, muza suprarealistă o descoperiți în opera lui Salvador. Revedeți-i lucrările, unde se ascund sau, dimpotrivă, se etalează sfidător și personalitatea ei.

08
/11
/20

„Înainte de orice vilegiatură și sportivitate, bucureștenii vor câștiga să vadă Bucureștii, care în fiece răspântie sunt alții și la fiece zece metri păstrează pentru călător o surpriză o bijuterie și o recompensă”. Așa scria Tudor Arghezi în „Cu bastonul prin București”.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

18
/09
/20

Nu e un admirator al comunicării intense din vremea noastră, care culminează cu incomunicarea și explică dezamăgit că în era corectitudinii politice, pentru că suntem atacați, orice am spune, sfârșim prin a nu mai spune nimic. Jeremy Irons s-a născut pe 19 septembrie 1948.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

30
/08
/20

Dacă întrebi pe cineva pe stradă, în mijlocul Bucureștiului, nu a auzit nimeni de ea, chiar dacă stă la câteva minute distanță. Pe stradă, nimic nu îi semnalează prezența până nu ajungi în dreptul numărului 22, unde nimic nu s-a schimbat de mult.

16
/08
/20

De la Rafael la Picasso, istoria artei este și istoria tablourilor dispărute, din întâmplare sau în urma unui plan bine pus la punct. Muzeele pe care le vizităm astăzi ar fi putut fi mai bogate, fără îndoială. Dar tablourile, ca și cărțile, au viața lor secretă și uneori se fac nevăzute, fără să se mai arate.