Jeremy Irons: Actoria e ca și cum ai face dragoste
https://www.ziarulmetropolis.ro/jeremy-irons-actoria-e-ca-si-cum-ai-face-dragoste/

Nu e un admirator al comunicării intense din vremea noastră, care culminează cu incomunicarea şi explică dezamăgit că în era corectitudinii politice, pentru că suntem atacaţi, orice am spune, sfârşim prin a nu mai spune nimic. Jeremy Irons s-a născut pe 19 septembrie 1948.

Un articol de Monica Andronescu|18 septembrie 2020

Omul fără regrete, în felul lui un inadaptat la lumea în care trăiește și pe care se străduiește să o înțeleagă și să o ajute prin diverse acțiuni umanitare și luări de poziție, adesea incomode, e convins că nouă, oamenilor, ne plac super-eroii, fie ei Batman sau Coriolan, pentru că suntem neputincioși. Și poate că și poveștile ne plac din același motiv.

„Voiam să scap și m-am gândit că-mi caut de lucru la un circ sau la un teatru”, povestește Jeremy Irons despre începuturi. Crescut într-o familie oarecare din Isle of Wight, a fost mereu altfel. Educat la un pension din Dorset, unde nu trebuie decât să te supui regulilor și nimic altceva, a dorit să evadeze spre libertate. Și a evadat, a hoinărit, a căutat. A ajuns la Bristol Old Vic, în cele din urmă, unde, după un curs de actorie de doi ani, a devenit secundul unui regizor tehnic și apoi actor.

A făcut comerț cu antichități ca să se poată întreține în școală și a ajuns relativ repede pe scena londoneză, unde a jucat un Richard al II-lea pe care spectatorii nu l-au uitat nici azi, într-o celebră producție Royal Shakespeare Company. Și pe Broadway a convins din prima, alături de Glenn Close, în „The Real Thing” de Tom Stoppard, câștigând imediat Premiul Drama League și Premiul Tony pentru Cel mai bun actor. Jeremy Irons în câteva gânduri despre viață și teatru…

Colegii mei de la școala de teatru întotdeauna au crezut că o să ajung vânzător de antichități pentru că în timpul în care nu încercam să învăț să fiu actor, cumpăram și vindeam mobilă și tablouri ca să mă întrețin, pe atunci fiind doar un student. Chiar și atunci, primul meu job nu a fost în teatru. Între repetiții, dacă aveam măcar o jumătate de oră liberă, mă duceam și căutam obiecte antice. Toți au fost foarte surprinși când am devenit actor și am continuat să joc. Pentru mine, actoria a fost întotdeauna un stil de viață. Nu trăiesc ca să joc, joc ca să trăiesc. Scopul meu e să am o viață echilibrată, cu o familie minunată, cu nepoți și o soție extraordinară, și cu locuri superbe în care îmi place să mă reîntorc. Asta mă hrănește. Cu cât îmbătrânesc, cu atât devin mai exagerat, mai morocănos. Întotdeauna am fost așa pentru că nu-mi place atât de mult să joc, ci îmi plac poveștile, îmi place să lucrez cu oameni extraordinari. Când cineva mă întreabă care este filmul meu preferat, întotdeauna mă gândesc la ce s-a întâmplat în timpul creării acelui film. Nu contează cât de bun este. Mereu am avut în minte acest criteriu.”

Viața este foarte scurtă, trăim doar o singură dată și nu vreau să-mi pierd timpul. Recunosc, deși nu sunt mândru de asta, că am jucat și ca să câștig bani, dar cred că doar în patru filme în toată cariera mea.”

„Nu vreau să simt că joc într-un mod predeterminat. Știu că atunci când ești pe scenă trebuie să respecți aceleași poziții, aceleași replici, dar cred că poți să schimbi niște lucruri, încât acel spectacol să rămână viu. Actoria e ca și cum ai face dragoste, concentrează-te asupra privirii partenerului, pierde-te în ochii lui și ia-o de la capăt. Când joc teatru îmi doresc ca partenerii mei de pe scenă să nu fie siguri că îmi voi aminti replicile sau pozițiile, sau că voi spune fix același text. E o artă să joci mult timp într-un spectacol. Te repeți și te tot repeți. Cineva m-a întrebat: cum poți să faci asta? Dar întrebi vreodată un surfer cum face surf? Se aruncă în mare, căutând de fiecare dată cel mai bun val. În fiecare zi. Și mereu vor să găsească perfecțiunea. Așa se întâmplă și într-un spectacol cu multe reprezentații. Actorul trebuie să se asigure că-l menține viu.”

„Pentru că sunt o „vedetă”, oamenii au tendința de a mă întreba lucruri, apoi publică, scos din context, ceea ce am spus. Așa că în ziua de astăzi nu prea mai poți vorbi despre multe lucruri. Nu-mi place ce facem cu propriul nostru gunoi, că poluăm aerul etc. Cred că abia acum oamenii încep să se ocupe de problema plasticului. Trebuie să luptăm cu aceste probleme. Și în țara asta, lucrurile se schimbă foarte greu, dar vă rog să faceți tot ce puteți să încercați să opriți poluarea care ne afectează pe toți. Toate chimicalele au puterea de a ajunge în sistemul nostru, în sânge și apoi în creier. Și dacă ne uităm la cei tineri, observăm că au din ce în ce mai multe alergii și probleme de sănătate. Ceea ce mâncăm, ceea ce respirăm este ceea ce ardem. Se pare că bunăstarea și consumerismul au devenit din ce în ce mai puternice de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Peste o sută de ani ne vom da seama că trăim într-o bulă în care efectiv ne sinucidem ca să facem bani. Am condus aseară prin Roma și traficul este o nebunie. În Londra este la fel. Îmi place să merg pe motocicletă și pot să simt aerul foarte poluat.

„Cineva spunea că detestă actorii care vorbesc despre ce se întâmplă în societate – „Ce știu actorii? Ei nu au o voce”. Eu cred că actorii sunt diferiți de politicieni și de mulți alți profesioniști pentru că își petrec foarte mult timp în mințile altor oameni, deci au multiple perspective asupra vieții. Așa că actorii ar trebui ascultați. Uneori cred că au o percepție mai limpede asupra vieții și mai e ceva. Actorii nu au un stăpân. Suntem hoinari și sper să rămânem așa, deși observ că și asta a început să se schimbe. Lumea filmului devine tot mai competitivă din punct de vedere financiar. Actorii se comportă mai frumos. Nu! Actorii ar trebui să joace mai bine. Ca actori, ar trebui să răscolim lucrurile neplăcute, să fim partea rebelă a societății și să fim teribili de onești, să-i facem pe oameni să se simtă inconfortabil.”

18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…