Gala premiilor UNITER, pe 28 aprilie, la Târgu Mureş
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-uniter-pe-28-aprilie-la-targu-mures/

Gala premiilor UNITER din acest an va avea loc la Targu Mures, in 28 aprilie, a anuntat presedintele Uniunii Teatrale din Romania, Ion Caramitru, bugetul manifestarii fiind estimat la 800.000 de lei.

Un articol de Petre Ivan|27 februarie 2014

Gala premiilor UNITER din acest an va avea loc la Târgu Mureş, în 28 aprilie, a anunţat preşedintele Uniunii Teatrale din România, Ion Caramitru, bugetul manifestării fiind estimat la 800.000 de lei.

Preşedintele UNITER, Ion Caramitru, a declarat că Gala din acest an va fi „a treia ieşire din Bucureşti”, după cea de la Sibiu, din 2007, cu prilejul Capitalei Culturale Europene, şi cea de la Iaşi, de anul trecut, informează Mediafax.

Gala premiilor

„Suntem într-un oraş, într-un judeţ în care multiculturalitatea joacă un rol extrem de important, este un leagăn de cultură care s-a născut şi există aici şi care, în afara specificului local, are o deschidere europeană de mare anvergură. (…)

Am învăţat că trebuie să ducem Gala în ţară şi bine facem, pentru că sunt locuri extraordinare care trebuie puse în valoare şi iată-ne la Târgu Mureş, pentru a treia oară ieşim din Bucureşti”, a spus Caramitru.

Potrivit acestuia, un juriu format din trei critici „bântuie” în ţară şi vizionează spectacolele propuse pentru competiţie, iar nominalizările urmează să fie făcute la sfârşitul acestei luni.

„Cel de-al doilea juriu, care va delibera aici, cu două trei ceasuri înainte de Gală, va hotărî câştigătorul”, a spus Caramitru, adăugând că va fi format din doi critici, un actor, un regizor şi un scenograf, pentru ca toate „breslele” acestei meserii să fie reprezentate.

„Sper ca anterior zilei de luni, când va avea loc Gala, să putem aduce şi să jucăm la Târgu Mureş cele trei spectacole nominalizate la Marele Premiu, astfel încât publicul să poată vedea concurenţii la premiul cel mai important”, a spus Caramitru.

Potrivit acestuia, bugetul estimat al manifestării este comparabil cu ediţia Galei UNITER de anul trecut, de 800.000 de lei, dar ar putea fi totuşi mai redus decât acesta.

Gala premiilor

Andrei Şerban, „supărat” pe Gala premiilor UNITER

Caramitru a adăugat că au existat şi „supărări” legate de ediţiile anterioare ale Galei, din partea unor nume mari ale scenei româneşi, precum regizorul Andrei Şerban, însă, chiar dacă la rândul său a fost iritat, s-a şi bucurat în sinea sa, „pentru că dacă aceste premii nu nasc pasiuni, înseamnă că nu au valoare”.

Premiile se acordă în fiecare an pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf, cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună actriţă în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriţă în rol secundar, critică teatrală, teatru radiofonic, teatru TV şi debut.

Foto cu Gala premiilor UNITER, Ion Caramitru şi Andrei Şerban – UNITER , wikipedia

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.