Gaudeamus, între 20 şi 24 noiembrie, la Romexpo
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaudeamus-intre-20-si-24-noiembrie-la-romexpo/

Gaudeamus – Carte de învăţătură va avea loc în perioada 20 – 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două numere ,,rotunde”: 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale Târgului.

Un articol de Andrada Văsii|10 noiembrie 2013

Ediţia 2013 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură va avea loc în perioada 20 – 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două numere „rotunde”: 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale Târgului.

Potrivit organizatorilor, deschiderea oficială a ediţiei va avea loc pe 20 noiembrie, la ora 12.00. Invitatul de onoare al Târgului Internaţional Gaudeamus este în acest an grupul Ţărilor nordice reprezentat de Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, ţări cărora le-a revenit şi misiunea de a desemna preşedintele de onoare al ediţiei: Anders Bengtcén, ambasadorul Suediei la Bucureşti.

Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură este de foarte mulţi ani un reper, atât pentru specialiştii din branşă, cât şi pentru publicul larg.

Cel mai important şi mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii, din România, Gaudeamus are un loc bine definit în calendarul cultural şi în conştiinţa publicului, dovadă stând cei peste 100.000 de vizitatori care îi trec pragul în fiecare an.

Organizat de Radio România din 1994, Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură este un eveniment cultural specializat în expoziţia de carte, fiind singurul târg de carte din lume iniţiat şi organizat de un post public de radio.

Gaudeamus – regal livresc cu 600 de evenimente

Târgul se desfăşoară anual în Pavilionul Central Romexpo, reunind, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp,oferta a peste 400 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării şi biblioteci.

În toamna fiecărui an, Târgul Internaţional Gaudeamus devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Deopotrivă expoziţie de carte şi cafenea literară, Târgul propune un maraton de peste 600 de evenimente culturale la fiecare ediţie, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă a întâlnirii cu lumea vie a culturii tipărite.

Gaudeamus

Târgul îşi deschide anual porţile expozanţilor şi vizitatorilor din străinătate, oferind cadrul ideal de întâlnire între personalităţile străine invitate la Târg şi public, dar şi între specialiştii din industria cărţii, autori, editori, traducători, ilustratori de carte, agenţi şi critici literari notează Mediafax.

Târgul de carte va putea fi vizitat de miercuri până vineri, între orele 11.00 şi 20.00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 20.00.

Accesul publicului în incintă se va face pe baza biletelor de intrare, în valoare de 5 lei, a abonamentelor valabile pe toată perioada manifestării (10 lei) sau gratuit, pentru copii cu vârste sub 7 ani, elevi, studenţi, cadre didactice, profesionişti din aria editorial-educaţională, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi.

Foto credit: Stefan Birlodeanu, Gaudeamus

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.