George Clooney se căsătoreşte vineri la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-clooney-se-casatoreste-vineri-la-londra/

Starul american George Clooney se va căsători civil cu iubita sa, Amal Alamuddin, vineri, la Londra, înainte de a pleca spre Italia, unde va avea loc o ceremonie mai elaborată, alături de familie şi prieteni, pe 27 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2014

George Clooney şi avocata britanică Amal Alamuddin se vor căsători civil vineri, la Londra, iar o ceremonie nupţială mai fastuoasă va fi organizată pe 27 septembrie, la Veneţia, potrivit US Weekly, notează Mediafax.

Părinţii celor doi vor fi prezenţi la ceremonia formală de vineri, în timp ce prietenii şi restul membrilor familiilor vor participa la petrecerea care va fi organizată în Italia, peste două săptămâni.

Nunta lui Clooney cu Amal Alamuddin va avea loc pe o insulă privată din Veneţia, potrivit unei surse citate de tabloidul britanic The Daily Mirror.

Aceeaşi sursă susţine că întreaga insulă a fost rezervată pentru eveniment, printre persoanele implicate direct în organizare numărându-se May Salman, o mătuşă a viitoarei mirese, şi cei doi verişori ai acesteia, Ramzi şi Makram.

Speculaţiile privind cavalerul de onoare al lui Clooney continuă, Brad Pitt şi Matt Damon fiind în topul preferinţelor vedetei de la Hollywood pentru a îndeplini acest rol.

George Clooney şi Amal Alamuddin

George Clooney şi Amal Alamuddin

George Clooney şi Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People.

George Clooney, în vârstă de 53 de ani, a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor. Însă el nu a dat niciodată impresia că şi-ar fi dorit să se mai implice într-o relaţie pe termen lung, după divorţul de actriţa Talia Balsam, cu care a fost căsătorit între 1989 şi 1993.

Acesta a mai avut relaţii pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actriţa italiană Elisabetta Canalis şi cu actriţa din serialul „Salvamarii/ Baywatch” Krista Allen.

Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului. Ea a fost votată „cea mai sexy avocată din Londra” în 2013. Printre clienţii acesteia s-a numărat şi Julian Assange, fondatorul Wikileaks.

Foto: George Clooney şi Amal Alamuddin – facebook, cinemagia

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.