Gheorghe Cozorici, un prinț al scenei – Seri de Poveste, la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/gheorghe-cozorici-un-print-al-scenei-seri-de-poveste-la-tnb/

Din ciclul „O Seară de Poveste”, Fundaţia Geo Barton, în colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti, vă prezintă vineri, 3 aprilie 2015, ora 19.00, la Sala Media, Un prinţ al scenei – Gheorghe Cozorici.

Un articol de Petre Ivan|2 aprilie 2015

Cariera actorului Gheorghe Cozorici, presărată cu creații de excepție, va fi evocată de personalități ale scenei românești la Sala Media a TNB, la început de aprilie.

Într-o veche poveste rusească se spune că Dumnezeu are mereu grijă să rânduiască nașterea unor suflete alese. Gheorghe Cozorici era un actor extraordinar și un suflet ales, un coleg minunat și un prieten de nădejde. – Anita Barton

Născut pe 16 iulie 1933, în comuna Arbore, din județul Suceava, Gheorghe Cozorici a absolvit Institutul de Artă Dramatică din București în 1956, făcând parte din renumita ”promoție de aur”, alături de alte nume de rezonanţă, ca George Constantin, Amza Pellea, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Sanda Toma, Silvia Popovici, Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu şi mulţi alţii.

Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, începând din 1959, vreme de peste 3 decenii Gheorghe Cozorici a putut fi admirat pentru felul lui unic de a îmbrăca profunzimile rolului, cu eleganţă şi sobrietate, cu o voce de neuitat, în numeroase spectacole.

Recent înfiinţată, din iniţiativa fiicei renumitului actor, fundaţia Geo Barton şi-a propus să ne ofere o serie de întâlniri de neuitat, pentru minte şi suflet, cu mari nume ale scenei şi filmului românesc.

Seara Un prinț al scenei – Gheorghe Cozorici este cea de-a treia manifestare de acest gen, după „Geo Barton” şi „Elvira Godeanu”.

Intrarea la Sala Media este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto: Gheorghe Cozorici – TNB

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.