Gheorghe Săsărman despre Adevărata cronică a morţii lui Yeşua Ha-Nozri la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/gheorghe-sasarman-despre-adevarata-cronica-a-mortii-lui-yesua-ha-nozri-la-bucuresti/

Sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 18:00, la Librăria Cărtureşti Verona – Ceainărie (Str. Arthur Verona 13-15), din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Adevărata cronică a morţii lui Yeşua Ha-Nozri, semnat de Gheorghe Săsărman, şi apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Fiction Ltd.”

Un articol de Petre Ivan|28 octombrie 2016

Invitaţi, alături de autor: Sorin Antohi şi Ovidiu Şimonca. În perioada 29 octombrie-7 noiembrie, Gheorghe Săsărman se va întîlni cu cititorii din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, cu prilejul apariţiei celui mai nou roman al său, Adevărata cronică a morţii lui Yeşua Ha-Nozri.

O descoperire aparent banală făcută de doi poliţişti din München ia treptat proporţiile unui eveniment crucial pentru întreaga omenire. În Marienplatz, în zorii unei zile ca oricare alta, agenţii de ordine publică găsesc la baza monumentului Mariensäule un individ rănit, inconştient, înfăşurat într-o pînză pătată de sînge.

Lucrurile se complică, fiindcă pînza se dovedeşte a fi împletită cu o tehnică şi din materiale dispărute de aproape două milenii, iar personajul, după toate aparenţele biciuit şi apoi răstignit, are un genom diferit de al occidentalilor din timpurile noastre şi, mai mult, vorbeşte o limbă necunoscută.

De aici porneşte o cursă între serviciile statului, Biserică şi mass-media, fiecare dorind să tragă foloase de pe urma lui. Să fie vorba despre a doua venire a Mîntuitorului printre noi sau despre una dintre cele mai mari farse din istorie?Adevărata cronică

Adevărata cronică a morţii lui Yeşua Ha-Nozri ne pune faţă în faţă cu un eveniment la care visează milioane de oameni, dar despre care puţini cred că ar putea fi şi real. O întrebare rămîne totuşi: „Ce-ar fi dacă…?”.

Despre Gheorghe Săsărman

Gheorghe Săsărman, născut la 9 aprilie 1941 la Bucureşti. Redactor la ziarul Scînteia (1965-1974) şi la revista Contemporanul (1974-1982). Se stabileşte în 1983 la München. După 1989 publică în prestigioase ziare şi reviste din ţară şi din străinătate, texte reunite în volumul Între oglinzi paralele (2009). Debutează editorial în 1969 cu volumul Oracolul.

A mai publicat: Cuadratura cercului (1975, ediţie cenzurată; 2001, ediţie integrală; 2013), Himera (1979), 2000 (1982), Cupa de cucută (1994; 2002), Sud contra Nord (2001), Deus ex machina (teatru, 2005; în repertoriu la Teatrul „C.I. Nottara”, 2006-2009), Vedenii (2007), Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan şi ale dosarului său (2011), Varianta balcanică îmbunătăţită (2014), Cunoaştere şi credinţă. Lecturi paralele (2014).

Volumul său de proză cel mai apreciat, Cuadratura cercului, este tradus în franceză, spaniolă, engleză şi germană. Multe dintre povestirile şi nuvelele sale sînt publicate în reviste literare, antologii şi volume colective din România, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Ungaria, Japonia. A primit numeroase premii pentru cărţile publicate.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, al Asociaţiei Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria şi al Asociaţiei Culturale Româno-Germane „Apoziţia”.

Foto: Gheorghe Săsărman despre Adevărata cronică a morţii lui Yeşua Ha-Nozri la Bucureşti – facebook

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.