Ghid de orientare printre filmele noi de la TIFF 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/ghid-de-orientare-printre-filmele-noi-de-la-tiff-2019/

PREVIEW Zece zile de proiecţii şi 170-180 de filme de lungmetraj pot speria chiar şi un cinefil exersat, prin multitudinea de opţiuni. Aşa că am gândit un scurt ghid de orientare, axat pe cele mai atractive filme noi, pentru cea de-a 18-a ediţie a TIFF, care va începe vineri la Cluj-Napoca.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 mai 2019

S-a întâmplat în ultima perioadă ca unii amici și cunoscuți să mă întrebe ce filme aș recomanda din programul de anul acesta al TIFF (31 mai – 9 iunie). E firesc și chiar necesar să îți faci un plan minimal înaintea unui festival atât de mare, când opțiunile sunt numeroase, când vrei să vezi măcar o parte din ce contează și când riscurile de a nimeri la titluri dezamăgitoare nu e nici el de neglijat.

Evident, fiecare cinefil e cu interesele și gusturile lui, iar descoperirile de filme despre nu știai nimic sau de la care nu aveai așteptări sunt printre cele mai plăcute experiențe la un festival. Așa că și riscul e deseori de dorit.

Prin urmare, ghidul informal pe care l-am conceput nu poate fi decât subiectiv și orientativ. M-am concentrat doar pe filme noi (filmele vechi, cele mai multe clasice, sunt mai ușor de ales) și am inclus atât titluri pe care am avut șansa să le văd deja, cât și titluri pe care îmi doresc să le văd. Programul complet este disponibil aici.

Capul de afiș și unul din preferatele mele este, indiscutabil, „Synonymes”, filmul pe care extrem de interesantul regizor israelian Nadav Lapid l-a realizat în Franța și cu care a câștigat Ursul de Aur la Berlin în acest an. Este o vizionare obligatorie, cu atât mai mult cu cât, foarte probabil, filmul nu va fi distribuit în cinematografele din România.

Va rămâne ca unul dintre cele mai bune filme din 2019, așa că nici nu contează foarte mult sinopsisul – un tânăr israelian traumatizat ajunge la Paris, unde încearcă să se debaraseze de naționalitatea și limba sa. Pentru cei care îi știu filmele de până acum ale lui Lapid, „Synonymes” va fi o nouă desfătare. Pentru cei care nu îl cunosc, s-ar putea să fie o mare surpriză și chiar un șoc.

Două filme vin direct din Competiția Festivalului de la Cannes, recent încheiat. Și chiar dacă în toamnă vor ajunge și în sălile de cinema, vizionarea lor la un festival, în premieră, este o plăcere, cu atât mai mult cu cât sunt titluri extrem de așteptate. Unul este „La Gomera”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, care va avea parte doar de o proiecție (deci grăbiți-vă la biletele online), iar celălalt este „Dolor y gloria”, al lui Pedro Almodovar și cu Antonio Banderas în rol principal (premiat pe Croazetă).

La capitolul de filme românești, alte patru titluri de ficțiune, ce vor fi arătate în premieră la TIFF (unul în premieră în România și celelalte trei în premieră mondială), sunt obligatorii.

„Monștri.”, debutul lui Marius Olteanu, a fost arătat prima dată în secțiunea Forum de la Berlin la începutul anului, iar de atunci are un spectaculos traseu prin festivaluri din toată lumea. La TIFF va fi chiar în competiția internațională. Este un film deopotrivă cerebral și emoționant (despre care am scris cu entuziasm aici), ce anunță un regizor cu o voce originală.

Andrei Cohn a ajuns la al doilea lungmetraj, „Arest”, un film cu acțiunea plasată în arestul Miliției în România anilor `80 și în doar două personaje (o victimă – Alexandru Papadopol și un călău – Iulian Postelnicu). Un film solid, pe alocuri impresionant, recent anunțat în competiția East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary.

Nu am văzut încă „Mo”, debutul lui Radu Dragomir, cu Dana Rogoz și Răzvan Vasilescu în distribuție, și nici „Parking”, noul film al lui Tudor Giurgiu, care va fi proiectat la gala de deschidere, dar ambele par promițătoare.

Cel puțin două titluri din Focusul pe care TIFF îl dedică în acest an cinematografiei chineze sunt de neratat.

„An Elephant Sitting Still”, unul din titlurile-senzație al ediției de anul trecut a Berlinalei. Prezentat într-o proiecție-maraton de aproape patru ore, „An Elephant Sitting Still” este primul și ultimul film al regizorului Bo Hu, care s-a sinucis la vârsta de 29 de ani, după finalizarea acestei opere cinematografice extrem de ambițioase – care urmărește patru personaje dintr-un oraș chinez pe parcursul unei zile.

Prezentat anul trecut în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes, „Long Day’s Journey Into Night” este al doilea lungmetraj al tânărului regizor Bi Gan și a fost de asemenea lăudat pentru ambițiile sale formale, care includ și trecerea de la 2D la 3D în timpul proiecției, pentru un lung plan-secvență final.

Alte câteva filme din competiția de anul acest de la Berlin merită, cu certitudine, văzute: „Répertoire des villes disparues”, noul lungmetraj al canadianului Denis Côté (un film foarte surprinzător); „The Golden Glove”, noul titlu, aparent scandalos, al germanului Fatih Akin; „A Tale of Three Sisters”, al treilea lungmetraj al unui regizor turc foarte interesant, Emin Alper; plus filme realizate de regizoarea germană Nora Fingscheidt („System Crasher”, câștigător al Premiului Alfred Bauer) și de regizoarea macedoneană Teona Strugar Mitevska („God Exists, Her Name Is Petrunija”).

Din ampla secțiune de filme franceze, cel puțin patru sunt vizionări obligatorii: „Au poste!”, noua trăsnaie delicioasă a excentricului regizor Quentin Dupieux;  mini-seria extravagantă a lui Bruno Dumont, „Coincoin et les z’inhumains”, prezentată într-o proiecție-maraton (de două ori); „L’homme fidèle”, al actorului vedetă și ocazional regizor Louis Garrel„Doubles vies”, cel mai nou film al lui Olivier Assayas, inclus în Competiția de la Veneția.

Dintre filmele cu un bun circuit festivalier și realizate de regizori cunoscuți sau la început de drum, am văzut „Jumpman”, al rusului Ivan I. Tverdovskiy, „Kler”, al polonezului Wojciech Smarzowski, cel mai popular film polonez din istoria recentă, despre abuzurile sexuale ale preoților catolici,  „The Announcement”, al turcului Mahmut Fazil Coskun, comedie despre o tentativă de lovitură de stat eșuată, și „Versuri pocite”, al regizorului Gábor Reisz, ales cel mai bun film din Ungaria – toate trebuie trecute pe lista de must see-uri.

Nu am văzut încă, așa că nu aș vrea să ratez „Prea târziu ca să mori tânăr”, al cineastei chiliene Dominga Sotomayor Castillo, care a fost premiată pentru regie anul trecut la Locarno; „Râul”, noul film al lui regizorului kazah Emir Baigazin„În două ape”, cu care regizorul spaniol Isaki Lacuesta a câștigat la San Sebastian, „Rojo”, al argentinianului Benjamín Naishtat, film premiat pentru regie, imagine și actor tot la San Sebastian; „Ray & Liz” (r. Richard Billingham), cel mai lăudat și premiat film britanic independent al ultimului an, câștigător la Salonic; „El Reino”, al spaniolului Rodrigo Sorogoyen; noul titlu al germanului Florian Henckel von Donnersmarck„Never Look Away”, nominalizat la două premii Oscar; și, din secțiunea Semaine de la Critique de anul acesta de la Cannes, al doilea film al islandezului Hlynur Palmason, „A White, White Day”.

16
/05
/19

Keanu Reeves, cunoscut în special pentru interpretarea rolului Neo din trilogia ''The Matrix'', a primit marţi unul dintre cele mai vechi privilegii de la Hollywood, actorul lăsându-şi amprentele mâinilor şi picioarelor în cimentul din faţa TCL Chinese Theatre din California

15
/05
/19

CRONICĂ DE FILM Cum să redai just în cinema durerea pe care o provoacă celor rămași în urmă moartea unei persoane? Regizorul francez Mikhaël Hers oferă un răspuns emoționant în „Amanda” (2018), cronica plină de delicatețe a relației dintre un tânăr și nepoata sa, în Parisul de după un atac terorist.

15
/05
/19

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început aseară cu proiecţia lungmetrajului „The Dead Don’t Die” al lui Jim Jarmusch, selectat în competiţie. Juriul este prezidat de Alejandro González Iñárritu, primul mexican preşedinte al juriului din istoria Festivalului de la Cannes.

15
/05
/19

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București organizează, în perioada 20 – 26 mai (pentru studiile de Master), respectiv 27 mai – 2 iunie (pentru studiile de Licență), Gala Absolvenților UNATC 2019. 

15
/05
/19

Filme de la Marea Neagră, producții despre identități regăsite, poveștile unor tineri din toată lumea pentru care protejarea planetei a devenit o prioritate și filme cu perspective ecologice înviorătoare - toate se vor vedea în premieră națională la cea de-a 8-a ediție Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, care avea loc între 20-23 iunie la Tulcea.

14
/05
/19

Michael Caine a vazut-o pentru prima dată pe Shakira Baksh (fotomodel și actriță, Miss Guyana & locul 3 Miss World) în anul 1971, în pauza de cafea a unei emisiuni TV. Actorul britanic a devenit atunci obsedat de această femeie pe care a considerat-o "the most beautiful... he had ever seen.".

13
/05
/19

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, a ajuns la cea de-a treia ediție. 19 cineaști din 16 țări din întreaga lume, alături de 4 development angels din 4 țări europene sunt angrenați într-un nou proces de lucru, care își propune să se concentreze pe impulsionarea creativității, descoperirea și dezvoltarea de noi povești în zona proiectelor cinematografice cu buget limitat.

13
/05
/19

Câștigător al unui premiu Oscar și deținător a numeroase alte trofee obținute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Vedeta americană se va afla la Cluj, între 31 mai și 2 iunie, prezența acesteia fiind posibilă mulțumită sprijinului Cemacon.

12
/05
/19

CRONICĂ DE FILM O butadă zice că, pentru un regizor, al doilea film e adevăratul test. După „Lumea e a mea” (2015), un debut proaspăt și plin de energie, Nicolae Constantin Tănase revine cu „Cap și pajură”, un film plat, lipsit de curaj și de fantezie, în ciuda unei premise bune.

10
/05
/19

Audrey Hepburn alături de soțul său, actorul și regizorul american Mel Ferrer, în anul 1955. Cei doi se cunoscuseră doi ani mai devreme, la o petrecere găzduită de prietenul lor comun, Gregory Peck.

08
/05
/19

INTERVIU Pe Alex Călin, îl vedeți pe scenele teatrelor Național, Bulandra, Excelsior, Nottara, dar și în spații independente ca Replika, Macaz sau Linotip, iar din 10 mai îl regăsiți pe marile ecrane, în rolul principal din filmul „Cap și pajură”, în regia lui Nae Constantin Tănase.

08
/05
/19

Enigmatică, temerară și marcată de referințe spirituale și simboluri mistice, cinematografia chineză ajunge pentru prima dată în prim planul unei ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) cu o selecție eclectică de filme în premieră, care include nu doar titluri recente și foarte premiate, ci și clasici de referință, în versiuni restaurate.

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

Pagina 30 din 264« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »