„Glory”, un film despre corupţia din Bulgaria, a câştigat trofeul Cinepolitica 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/glory-un-film-despre-coruptia-din-bulgaria-a-castigat-trofeul-cinepolitica-2018/

„Gloria/ Glory”, filmul tandemului bulgar Kristina Grozeva şi Petar Valchanov, o parabolă socială ce explorează corupţia, diferenţele de clasă şi prăpastia dintre zonele urbane şi cele rurale din Bulgaria contemporană, a câştigat Trofeul Cinepolitica 2018

Un articol de Petre Ivan|23 aprilie 2018

Premiat deja la festivaluri de film importante, precum cele de la Locarno şi TIFF, „Gloria” a cucerit deopotrivă publicul, dar şi juriul Cinepolitica, „pentru felul în care portretizează politica balcanică actuală, mixând o poveste dramatică cu elemente de comedie, dar mai ales pentru maniera în care un film de ficţiune este construit prin mijloace specifice unui film documentar”.

La aceeaşi gală, documentarul „Of Fathers and Sons”, de Talal Derki, a primit o menţiune specială. „Of Fathers and Sons”, un documentar dur şi complex regizat de sirianul de origine kurdă Talal Derki, face brutal spectatorii părtaşi la intimitatea unei familii de fundamentalişti islamici. „Este un film care ar putea fi controversat în România, pentru care probabil că publicul nu este pregătit, iar cine îl vede, ar trebui să o facă cu mintea deschisă”, a adăugat juriul Cinepolitica 2018.

În perioada 18 – 22 aprilie, la Cinema Elvire Popesco şi Institutul Balassi din Bucureşti, spectatorii Cinepolitica au putut vedea 16 filme de ficţiune şi documentare, printre care s-au numărat „În intuneric/ In The Fade”, cea mai nouă producţie semnată de Fatih Akin, „Interpretul/ The Interpreter”, un „road movie” dulce-amărui în regia lui Martin Sulik, cu marele cineast ceh Jiri Menzel în rolul principal, şi multipremiatul lungmetraj de debut al regizorului român Daniel Sandu, „Un pas în urma serafimilor”.

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Foto: Cinepolitica, Gloria/ Glory

https://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival/

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

18
/09
/20

Cel mai nou cinematograf de tip multiplex din România a fost inaugurat de Cineplexx pe 16 septembrie la Târgu-Mureș, în prezența unui public nerăbdător să-și vadă vadă filmele preferate pe marele ecran. Locația nou deschisă reprezintă cea de-a cincea investiție făcută de companie în România într-un singur an de la intrarea pe piața locală.

17
/09
/20

A 12-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie–11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii, dar numai bune pentru o seară petrecută cu întreaga familie.

09
/09
/20

Pentru a sărbători cea de-a 5-a ediție, organizatorii festivalului Película au pregătit o călătorie cinematografică specială: 21 de producții din 8 țări din America Latină (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Uruguay), cărora li se alătură 2 titluri din Spania.

08
/09
/20

CRONICĂ DE FILM În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020), câştigător al Premiului Special al Juriului la Sarajevo şi prezentat în premieră în România la Astra, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.