Gone Wild, documentarul lui Dan Curean, la Cinema Muzeul Țăranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/gone-wild-documentarul-lui-dan-curean-la-cinema-muzeul-taranului/

Filmul documentar Gone Wild, în regia lui Dan Curean, va fi proiectat la Cinema Muzeul Țăranului luni, 6 iulie, de la ora 19:00. Producţia din 2012 arată o altă faţă a Deltei Dunării, bogată în faună şi floră, concentrându-se în mod particular asupra poveştii cailor sălbatici.

Un articol de Petre Ivan|1 iulie 2015

Viața tumultoasă a cailor este văzută prin ochii tânărului localnic Ivan, un băiat caracterizat în mod special prin conexiunea specială pe care o stabilește cu necuvântătoarele.

În goana lor spre supraviețuire, caii sălbatici ajung să distrugă, însă, zone protejate ale Deltei, fapt ce determină apariția unor discuții aprinse între activiști și autoritățile locale care își doresc exterminarea animalelor.

Stările pe care le trăiești așteptând caii să apară ore în șir, în liniște, ascuns să nu fi văzut, nu pot fi descrise în cuvinte. Asta am încercat în film, să provoc și spectatorului emoțiile și stările pe care le-am trăit și eu acolo în pustietatea grindului Letea. – Dan Curean.

„Scandalul provocat de încercarea de abatorizare a cailor a provocat o foarte puternică reacție a opiniei publice care a forțat cumva autoritățile să conștientizeze că acești cai există și că și ei sunt parte a vieții salbatice din Deltă, alături de celelalte vietăți sălbatice protejate (…)”, a mai spus Curean.

Evenimentul desfășurat pe timpul verii la Cinema Muzeul Țăranului, aparține asociației culturale Docuart, care are drept obiectiv promovarea filmului documentar exclusiv românesc. Proiectul a debutat în luna iunie a acestui an, aducând în serile de luni producții cinematografice autohtone însoțite de sesiuni de întrebări și răspunsuri alături de realizatorii acestora.

Foto: Gone Wild, Dan Curean – facebook

23
/02
/15

"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".

21
/02
/15

Începe Cinema-edu, ediția a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitați să participe gratuit la cel mai mare proiect de educație cinematografică și socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din țară s-au înscris în proiect.

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.