Google şi-a modificat, luni, logoul, pentru a sărbători 197 de ani de la naşterea Adei Lovelace, matematiciană şi scriitoare engleză, considerată primul programator din lume. Noul logo o prezintă pe Ada Lovelace stând aşezată pe un scaun şi scriind cu o pană pe un papirus care „se revarsă” de pe masa din faţa sa, […]
Un articol de Andrada Văsii|10 decembrie 2012
Google şi-a modificat, luni, logoul, pentru a sărbători 197 de ani de la naşterea Adei Lovelace, matematiciană şi scriitoare engleză, considerată primul programator din lume.
Noul logo o prezintă pe Ada Lovelace stând aşezată pe un scaun şi scriind cu o pană pe un papirus care „se revarsă” de pe masa din faţa sa, formând literele cuvântului „Google”.
Augusta Ada King, contesă de Lovelace (10 decembrie 1815 – 27 noiembrie 1852), născută cu numele Augusta Ada Byron şi cunoscută în mod comun ca Ada Lovelace, a fost singurul copil legitim al poetului Lord Byron (cu Anne Isabella Byron).
Ada Lovelace s-a remarcat în domeniul ştiinţelor matematice şi ca scriitoare, fiind cunoscută în principal pentru colaborarea sa cu matematicianul englez Charles Babbage, cel care a proiectat primul calculator din lume, în 1837, cunoscut ca „Motorul Analitic”. Ada Lovelace a scris primul algoritm pentru un computer, potrivit guardian.co.uk.
Sursa: Mediafax