Google şi TVR au lansat o colecţie de materiale video online dedicată Revoluţiei Române din 1989
https://www.ziarulmetropolis.ro/google-si-tvr-au-lansat-o-colectie-de-materiale-video-online-dedicata-revolutiei-romane-din-1989/

TVR şi Google au lansat joi, în parteneriat, o colecţie online de materiale video şi texte sub titlul „Căderea Cortinei de Fier”, dedicată Revoluţiei din 1989, un proiect la care televiziunea publică a lucrat timp de şapte luni şi care este disponibil pe platforma Google Cultural Institute. Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al televiziunii publice, a […]

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2012

TVR şi Google au lansat joi, în parteneriat, o colecţie online de materiale video şi texte sub titlul „Căderea Cortinei de Fier”, dedicată Revoluţiei din 1989, un proiect la care televiziunea publică a lucrat timp de şapte luni şi care este disponibil pe platforma Google Cultural Institute.

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al televiziunii publice, a spus, la conferinţa de presă de prezentare a proiectului, organizată joi la sediul TVR, că „acest prim parteneriat dintre TVR şi Google vine într-un moment în care piaţa online se află în plină expansiune”. Considerând, totodată, că noul proiect Google „face din arhiva TVR o reprezentare mondială”, Săftoiu subliniază că instituţia pe care o conduce este pregătită pentru difuzarea de conţinut online pe portalul TVR Plus.

Proiectul demarat de Google şi TVR are la bază crearea, pentru comunitatea online din întreaga lume, a oportunităţii de a viziona momente istorice.

„Materialele puse la dispoziţie de TVR – prima televiziune din lume care a transmis o revoluţie în direct – sunt acelea nevăzute, nedifuzate până acum, sunt grupate în patru colecţii, care au fost aglutinate de o echipă a TVR timp de şapte luni”, a mai spus Claudiu Săftoiu.

Este vorba despre:

  • „Timişoara, primul oraş liber” – care se concentrează pe momentul izbucnirii revoltei împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist. Colecţia conţine povestea protestului faţă de evacuarea pastorului reformat Laslo Tokes şi oferă detalii despre cele două zile de manifestaţii în primul oraş care s-a opus regimului;
  • „Bucureşti, Oraşul Victoriei” – protestele din 21 şi 22 decembrie 1989, când o „întâlnire populară” s-a transformat într-o revoluţie, iar dictatorul a fugit cu elicopterul, în timp ce revoluţionarii au ocupat clădirea Comitetului Central;
  • „Revoluţia Română, transmisă în direct” – care prezintă principalele momente ale primei revoluţii transmise în direct, cu materiale video ce conţin diferite anunţuri, zvonuri, acuzaţii de terorism şi ilustrează atmosfera şi tensiunea acelor momente;
  • „Procesul şi execuţia” – imagini video şi texte despre arestarea, procesul şi execuţia cuplului Ceauşescu.

Colecţia „Căderea Cortinei de Fier” nu se doreşte a fi un comentariu, o analiză a acelor evenimente, ci să fie un punct de vedere independent, care să lase alegerea interpretării fiecăruia dintre cei care o accesează. Colecţia a fost creată prin colaborarea cu istorici, curatori de muzee şi posesori de arhive care au folosit documente, materiale video şi fotografii ale evenimentelor.

Dan Bulucea, Country Manager la Google România, consideră onorant parteneriatul cu TVR şi apreciază profesionalismul echipei televiziunii publice.

„Este un proiect special, pentru că este pentru prima dată când România este obiectul unei astfel de lansări la nivel mondial. Momentul ales nu este întâmplător, ci marchează 23 de ani de la Revoluţie”, a spus acesta în conferinţa de presă de joi.

Steve Crossan, Head of Cultural Institute – Google, cu sediul la Paris, se declară entuziasmat cu privire la colecţia referitoare la Revoluţia Română din 1989. „Viziunea noastră este să oferim acces la cunoaşterea şi explicarea culturii. Dincolo de postarea online a materialelor, foarte importantă este şi prezentarea fiecărei poveşti. Sperăm ca în cadrul acestui proiect să lucrăm atât cu producători, cât şi cu istorici sau oameni obişnuiţi”, a declarat acesta.

„Platforma Google Cultural Institute este un construct extrem de modern, care acoperă o parte foarte importantă de povestire. Tot ce este postat aici nu reprezintă date istorice seci, ci sunt poveşti ample. Există un timeline care poartă online către perioada istorică respectivă, platforma putând fi accesată mult mai facil”, a explicat Bogdana Butnar, coordonatorul proiectului din partea Google România.

Platforma este disponibilă în mai multe limbi, inclusiv română, întregul conţinut fiind diseminabil prin reţelele de socializare. Astfel, toţi cei care accesează platforma Google Cultural Institute pot citi texte, viziona fotografii – cea mai mare parte dintre ele obţinute prin scanare de filme -, având la dispoziţie şi date despre locul şi contextul în care au fost făcute imaginile.

Iniţial, materialele aflate la dispoziţia echipei TVR au însumat 300 de ore, dintre care 100 de ore au fost filmări propriu-zise. În urma unei selecţii riguroase, pe platforma Google Cultural Institute au fost postate materiale ce acoperă 52 de ore.

„Acesta este al şaptelea proiect online lansat anul acesta de echipa online a TVR. În urma discuţiilor de la Google, am început să ne documentăm şi am dat de o arhivă a TVR cu sute de minute de la Revoluţie şi, după o selecţie, am ajuns la patru colecţii. Sunt momente rare, nu ştiu dacă unice, dar se poate vedea, de exemplu, momentul primei emisii a Revoluţiei, de la TVR, care avea loc în Studioul 4. S-au folosit imagini scanate de pe pelicule de 16 mm, filmate de operatorii TVR”, a spus Dorian Stoica, coordonatorul proiectului din partea TVR.

Cei care decid care sunt materialele care sunt încărcate pe platforma online şi care sunt difuzate sunt proprietarii lor, care deţin în exclusivitate drepturile pentru ele, nefiind astfel vorba despre un transfer de proprietate.

În ceea ce priveşte aspectul financiar, atât reprezentanţii Google, cât şi cei ai TVR au spus: „Nu există niciun fel de aspect comercial legat de acest produs; în niciun fel aceste materiale nu sunt monetizate”.

Google Cultural Institute este o platformă online lansată anul trecut, care prezintă expoziţii ale marilor evenimente ale secolului al XX-lea, printre care teme referitoare la Holocaust şi la Nelson Mandela. „Unul dintre criteriile pentru a prioritiza noile teme ţine de impactul pe care acestea îl au”, au precizat reprezentanţii Google România.

 

Sursa: Mediafax

19
/07
/16

Vara Magică aduce în atenţia bucureştenilor un recital extraordinar. Celebrul violonist Alexandru Tomescu va prezenta miercuri 20 iulie, de la ora 19.30 un recital extraordinar ce va cuprinde Bela Bartok - Sonata pentru vioara solo Sz. 117, dedicată lui Yehudi Menuhin şi Johann Sebastian Bach - Partita a II-a pentru vioară solo, BWV 1004.

19
/07
/16

„Nu talentul le lipseşte românilor, ci caracterul.” - Norman Manea. Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români, împlineşte, astăzi, 80 de ani!

19
/07
/16

A treia ediția a Festivalului Ceau, Cinema! s-a încheiat cu o proiecție cu casa plină, în cinematograful modernizat din comuna Gottlob, a filmului „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, precedată de un concert al trupei timișorene Blazzaj. Peste 2.000 de spectatori au participat la proiecțiile din cele patru zile de festival la Timișoara și Gottlob.

19
/07
/16

Romanul Donbas este povestea adevărată a unui evadat român din lagărul sovietic: Jacques Săndulescu, ce avea să devină Big Jacques în America, adică boxer profesionist, actor și proprietar al unui bar de jazz din New York, e luat de pe stradă într-o bună zi și dus în lagărul sovietic de la Donbas. După doi ani și jumătate de chin, reușește o evadare spectaculoasă.

18
/07
/16

Viţa de Vie, Taxi, Pasărea Rock, OCS, Nicu Alifantis, Ţapinarii şi multe alte trupe vor concerta vineri şi sâmbătă (22 şi 23 iulie), pe plaja din Vama Veche, începând de la ora 19:00, în cadrul celei de -a 12-a ediţii a festivalului "Folk You! Florian Pittiş". Intrarea este liberă!

18
/07
/16

În teatrul restaurat în care acum 135 de ani debuta legendara Hariclea Darclée, 70 de tinere talente lirice din întreaga ţară s-au înscris la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de soprana Mariana Nicolesco la Brăila în perioada 25-31 iulie.

18
/07
/16

În această seară, de la ora 20:10, iubitorii teatrului pot vedea, la TVR 2, spectacolul „Salonul nr.6”, ecranizarea lui Vitalie Lupaşcu după A. P. Cehov (29 ian 1860 – 15 iul 1904), cu Răzvan Vasilescu, Gavril Pătru, Ion Haiduc, Natalie Ester, Mihai Dinvale şi Constantin Dinulescu, în distribuţie.

18
/07
/16

„Toată lumina pe care nu o putem vedea“, de Anthony Doerr, Editura Humanitas Fiction, 2016, Premiul Pulitzer de anul trecut, este una dintre marile cărți ale timpului nostru. În New York Times Book Review stă scris: “Lumina din titlu este legată de ceea ce auzise Werner într-o emisiune radiofonică de la sfârșitul anilor ’30: creierul uman are capacitatea de a crea lumină în întuneric.”

18
/07
/16

„Sunt conştient că un artist nu există decât atâta vreme cât aduce permanent ceva nou.” – Florin Piersic Jr. Nu-şi aniversează niciodată zilele de naştere, scriitori săi preferati sunt Paul Auster şi Jose Saramago, compozitorul preferat, Karl Ritter, iar locul în care şi-ar dori să trăiască este... „la ţară, în Romania”. Actorul, regizorul, scenaristul şi scriitorul Florin Piersic jr împlineşte, astăzi, 48 de ani.

18
/07
/16

Într-o zi de 18 iulie s-a stins din viaţă regina Maria, a doua regină a României, soția regelui Ferdinand I al României şi mama regelui Carol al II-lea. A fost supranumită de popor “Mama Regină”, “Mama răniţilor” sau “Regina soldat”, datorită acţiunilor sale din perioada Primului Razboi Mondial.

17
/07
/16

Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea ediției 2016 a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești, și finalizarea selecției spectacolelor care vor compune modulul FDR al FEST-FDR.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

15
/07
/16

Între 29-31 iulie va avea loc primul festival de world music (muzică contemporană inspirată din folclor autentic) din Țara Călatei, care se va ține în satul Mera (13 km de Cluj-Napoca), unul dintre cele mai frumoase sate din regiune.