„Green Book”. Pe drum ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/green-book-pe-drum-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Cu aerul său desuet, „Green Book” (2018), de Peter Farrelly, este o apariţie ciudată în cinema-ul american mainstream. Bizarerie pe care surprinzătorul premiu Oscar pentru cel mai bun film nu a făcut decât să o confirme.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 martie 2019

Ce e cu această cronică a unui drum pe care îl face un cunoscut pianist de culoare, specializat în muzică clasică, Dr. Don Shirley (Mahershala Ali – premiat cu un Oscar pentru rol secundar), însoţit de un şofer şi bodyguard alb, de origine italiană, Tony „Lip” Vallelonga (Viggo Mortensen, în mare vervă), prin sudul rasist al Statelor Unite la începutul anilor `60, pentru o serie de concerte?

Schematismul, pe alocuri deranjant, al scenariului, inspirat din întâmplări reale, poate lăsa impresia unei narațiuni puternic desuete. O senzaţie cu atât mai acută cu cât problema rasială, din trecutul recent sau din prezentul Americii, a avut parte în ultimii ani de câteva abordări ambiţioase, dacă ar fi să amintim doar de „Get Out” (2017), excelentul horror de debut al lui Jordan Peele, care a reuşit de asemenea să se infiltreze la Oscaruri anul trecut.

Însă în ciuda aspectului său convenţional, deopotrivă la nivelul scenariului şi al regiei care mizează pe un decupaj clasic de plan-contraplan fără mari abateri și cutezanțe, demersul lui Peter Farrelly, cunoscut în special pentru comediile burleşti pe care le-a scris şi regizat cu fratele său Bobby Farrelly în anii `90 şi în anii 2000, nu este unul de neglijat.

Și asta pentru că nu e deloc ușor  – ba chiar e riscant (dovadă acuzațiile că ar fi retrograd și depășit pe care le-a primit filmul) – să faci comedie, uneori tușantă, alteori neinspirată, pe o structură dramaturgică ce amestecă cele mai răspândite clișee atât despre America deceniului al șaptelea, cât și despre relația dintre un alb needucat, cu origini străine, și un artist de culoare, homosexual și singuratic.

Dar, în pofida simplității sale, această premisă răsturnată poartă în sine promisiunea unor momente cu potențial comic pe un fundal, totuși, dramatic, promisiune pe care Peter Farrelly o satisface, cel puțin parțial, ajutat și de un Viggo Mortensen într-un rol expansiv.

Pare că Peter Farrelly a construit acest road-movie cuminte ca o succesiune demonstrativă de situații care urmăresc să pună în scenă cât mai multe dintre prejudecățile și interacțiunile dificile sau chiar contondente dintre albi și negri dintr-o perioadă când America trecea prin schimbări profunde.

Iar pentru asta regizorul folosește o mizanscenă mai degrabă teatrală, asumată ca atare: de la secvențe-șablon (întreaga relație dintre pianist și șoferul său este, de altfel, un schimb de experiențe care, previzibil, îi modifică pe amândoi) și personaje descrise în doar câteva tușe, până la o imagine anti-naturalistă, în culori edulcorate, care dau o senzație de artificialitate, și o izolare a subiectului de contextul social și istoric mai larg.

Prin urmare, avem de-a face cu un film de o stranietate, în fond, simpatică, suspendat într-un bulă temporală și estetică: nici reprezentare realistă și elaborată a epocii în care e plasată povestea, nici discurs extrem de relevant despre problemele rasiale ale prezentului prin prisma unei priviri întoarse spre trecut. Nici ambițios sau inovator formal, dar nici cu pretenții nejustificate.

Un film inofensiv și conciliant, în multe momente agreabil, care are parte de o vizibilitate nesperată după acest premiu Oscar care îl propulsează direct în istoria cinema-ului mainstream.

„Green Book” a intrat în cinematografe la 1 martie.

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

13
/11
/20

Abordări artistice neconvenționale, care deschid noi și surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminității și a corporalității, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparențe, la limita dintre real și ireal.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.