Grupul Marginalii la conferințele „Privind spre viitor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/grupul-marginalii-la-conferintele-privind-spre-viitor/

Institutul Prezentului prezintă o nouă ediţie a seriei de conferinţe Privind spre viitor, privind în trecut, dedicată în acest an mişcărilor din zona dansului şi a performance-ului în anii 1990 în România.

Un articol de Liliana Matei|7 iulie 2020

Joi, 9 iulie 2020, la ora 19:00, va avea loc o întâlnire pe Zoom dedicată Grupului Marginalii, la care sunt invitați Irina Costea, Cosmin Manolescu și Mihai Mihalcea.

Seria dialogurilor urmărește să aducă în discuție demersuri artistice din urmă cu aproape 30 de ani, împreună cu contextul acestora, colective artistice (temporare) sau inițiative solitare ca soluții pentru un început de acțiune, uneori utopică, într-un teren neumblat pînă atunci. Istoriile artiștilor, adeseori invizibile, alături de rediscutarea unor materiale recuperate recent se vor afla în centrul acestor serii de conferințe. Pornind de la o serie de aspecte dedicate producției artistice și teoretice, dar și de la modul în care se desfășoară transferul, recepția și circulația conținuturilor, materialelor și conceptelor într-un context cultural sau într-o realitate geopolitică dată, conferințele Privind spre viitor, privind în trecut urmăresc să deschidă o dezbatere despre viața de apoi a acestor istorii și despre rolul asumat de artiști în remodelarea înțelegerii noastre cu privire la un viitor posibil.

Ediția din 9 iulie este dedicată Grupului Marginalii și va avea loc online, pe platforma Zoom, cu participarea artiștilor Irina Costea, Cosmin Manolescu și Mihai Mihalcea.

Doritorii se pot înscrie la https://forms.gle/CHZnBeWE8kg6yNb27 pentru a primi link-ul evenimentului în avans.

Grupul Marginalii a fost inițiat în 1992 de dansatorii Irina Costea, Florin Fieroiu, Cosmin Manolescu și Mihai Mihalcea. Grupul a avut un caracter informal, cu o conducere pe orizontală, lucrul în interiorul colectivului reprezentînd o formă de cunoaștere prin auto-pedagogie, auto-coregrafiere și auto-reprezentare. Membrii Grupului Marginalii și-au propus un demers dezinhibat de căutare a unor limbaje personale de exprimare în zona dansului, fiind preocupați de găsirea unor noi modalități de relaționare cu spațiul („să desființăm ideea de cortină și uneori de scenă”), apropierea publicului, lucrul cu muzica experimentală sau impactul vizual al mișcării.

Colectivul a avut ca element de coagulare premergător experiența participării artiștilor la o serie de stagii în cadrul programului „La danse en voyage” (1991–1993), în care au fost implicați peste 20 coregrafi francezi care au susținut ateliere de formare și spectacole în România, între care o întîlnire importantă a fost cu artistul Dominique Bagouet, precum și lucrul la spectacolul „Le grand jeu” (1992), semnat de coregraful Christian Trouillas, în care au dansat Florin Fieroiu, Cosmin Manolescu și Mihai Mihalcea.

Grupul a funcționat pe proiecte, ca un colectiv în care fiecare artist semnează pe rînd coregrafia unui spectacol, iar ceilalți sînt interpreți. Între piesele și spectacolele realizate în perioada 1993–1995 se află: „Patru=unu” (1993), coregrafie colectivă pentru TVR; spectacolul „Despre fluturi fără aripi” (1994), cuprinzînd piesele „Simplu balans”, coregrafia Mihai Mihalcea, și „Fragmente din interior”, coregrafia Cosmin Manolescu; „Arbori: Cercuri de lemn rătăcite” (1995), coregrafia Florin Fieroiu.

Inițial, Grupul Marginalii a fost susținut financiar prin donații ale unor coregrafi și dansatori francezi. Ulterior, în perioada 1994–1995, artiștii au fost angajați în cadrul Theatrum Mundi (director Corina Șuteu), care a produs spectacolul de debut „Despre fluturi fără aripi” și care a susținut turnee la Oldenburg și Paris. În 1994, membrii grupului au beneficiat de burse la American Dance Festival în North Carolina, unde au lucrat cu o serie de coregrafi importanți ai scenei americane.

În 1995, o dată cu formalizarea juridică a grupului în „Asociația Culturală Grupul Marginalii”, Cosmin Manolescu s-a retras din colectiv, urmat apoi de Irina Costea, compania fiind continuată de Mihai Mihalcea și Florin Fieroiu pînă în 1998. Între proiectele de după 1995 se află: filmul „Zidul din turn”, de Marilena Preda-Sânc, muzica Dan Dediu, spectacolele „Înaripat” (1998), coregrafia Florin Fieroiu, „Memoria corpului secret” (1998), coregrafia Mihai Mihalcea, precum și programul „Station Clock”, la care au fost asociați interpreți din noua generație de dansatori Mircea Ghinea, Manuel Pelmuș, Maria Baroncea, Eduard Gabia, Silvia Mihai și alții.

Urmărind evoluția ulterioară a membrilor colectivului, prin perioada de profesorat în Liceul de Coregrafie din București (Florin Fieroiu, Mihai Mihalcea), dar și prin colaborările și susținerea noilor generații de artiști din dans (Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea), Grupul Marginalii poate fi privit drept nucleul care a contribuit la generarea condițiilor care au favorizat apariția unei mișcări consistente în dansul contemporan românesc post-1989.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]