Hamlet, legendarul spectacol cu Adrian Pintea, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/hamlet-legendarul-spectacol-cu-adrian-pintea-la-tvr-2/

La 450 de ani de la naşterea lui William Shakespeare, TVR 2 difuzează spectacolul „Hamlet“, sub direcţia de scenă a lui Tompa Gabor, cu Adrian Pintea într-un rol antologic.

Un articol de Petre Ivan|23 aprilie 2014

„A fi sau a nu fi?” – o întrebare devenită dicton, o piesă emblematică, o montare unică şi un moment istoric: 450 de ani de la naşterea lui William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 – d. 23 aprilie 1616). Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a programat la TVR 2, în preajma acestei aniversări, ecranizarea celebrei piese a „marelui Will” – Hamlet.

Telespectatorii vor putea urmări luni, 28 aprilie, la TVR 2 binecunoscuta tragedie shakespeareiană sub direcţia de scenă a lui Tompa Gabor, un spectacol preluat de la Teatrul Naţional din Craiova (din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, premiera tv: 1998).

Spectacolul este difuzat în trei părţi, astfel: partea I de la ora 20.10, partea a II-a de la ora 23.10 (după “Ora de Ştiri”) şi partea a III-a după miezul nopţii, de la ora 00.25.

Hamlet. O distribuţie de elită

Tragica poveste a tânărului Hamlet, prinţul Danemarcei, dornic de răzbunare pentru moartea tatălui său, este interpretată de actorii Adrian Pintea (în rolul lui Hamlet), Mihai Constantin, Ilie Gheorghe, Valeriu Dogaru, Adrian Andone, Angel Rababoc, Tudorel Petrescu, Nataşa Raab, Valentin Mihali, Valer Dellakeza, Mirela Cioabă, Marian Râlea, Constantin Cicort, Vasile Cosma, Oana Pellea, Marcel Iureş, Ozana Oancea.

HAMLET Adrian Pintea

Adrian Pintea, în rolul lui Hamlet, pe scena Naţionalului craiovean

Această montare a piesei “Hamlet” a fost numită “Cel mai bun spectacol al anului 1996”, distincţie acordată de Secţia Română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru din România (AICT).

De asemenea, Adrian Pintea şi Mihai Constantin au primit premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, acordat de către AICT.

Telespectatorii pot afla detalii despre istoria acestui spectacol din interviul acordat de către maestrul Tompa Gabor, care a primit pentru acest spectacol premiul pentru regie la Gala Premiilor UNITER, stagiunea 1996-1997.

Tompa Gabor – 95% din spectacolele shakespeareiene sunt plictisitoare

TVR: Cum aţi construit atunci, în anii ’90, lumea lui Hamlet?

Tompa Gabor: Spectacolul de la Craiova a dorit să fie o meditaţie asupra rostului teatrului şi implicit al regiei de teatru. De aceea, m-a interesat povestea lui Hamlet-regizorul, care descoperă la un moment dat că teatrul este singurul mijloc de a afla adevărul şi de a demasca tirania.

Spectacolul pe care-l pune el în scenă este unul revoluţionar: vizionându-l, o lume întreagă află pentru prima oară ce s-a întâmplat în ţară… Iar regele, un „actor” desăvârşit în alte împrejurări, nu se poate sustrage de sub efectul lui, recunoscându-şi astfel crima.

De aceea, importanţa „spectacolului în spectacol” este una vitală: el trebuie să fie de o forţă percutantă, ca să-şi poată atinge scopul. Este vorba despre un labirint de oglinzi teatrale, în care, la un moment dat, regele urmăreşte piesa, Hamlet urmăreşte piesa, publicul şi reacţiile regelui, iar noi privim în acelaşi timp spectacolul în care Hamlet îşi urmăreşte piesa şi publicul ei…

Teatrul trebuie să arate în orice împrejurări timpul real…

Este Shakespeare un autor dificil de pus în scenă?

Dacă textele dramatice s-ar realiza singure pe scenă şi un text dramatic bun ar fi garanţia spectacolului de valoare, atunci toate spectacolele cu piesele lui Shakespeare ar trebui să fie extraordinare…

Or, realitatea este că 95% din spectacolele shakespeareiene sunt plictisitoare – adevărate exemple ale „teatrului mortal”.

HAMLET

Imagine din spectacolul „Hamlet“, regizat de Tompa Gabor

De aceea, punerea în scenă a oricărei piese de Shakespeare este o provocare şi totodată asumarea unui risc: numai o concepţie de spectacol puternică, izvorâtă din spiritul textului, dar ancorată în realitatea lumii contemporane, poate avea şanse de izbândă. Cu riscul eşecului, bineînţeles…

Cum a decurs colaborarea cu actorii din distribuţie?

Procesul repetiţiilor cu Hamlet-ul de la Craiova rămâne pentru mine un moment de neuitat în viaţa şi cariera mea.

Am lucrat cu actori de excepţie, care îmi erau şi prieteni apropiaţi, speciali, de o viaţă: cu regretatul Adrian Pintea, care avea o sensibilitate şi o inteligenţă ieşite din comun, un mod unic de a înţelege şi a reda un text de natură filosofico-poetică; cu Oana Pellea şi cu Mihai Constantin, de care mă leagă o prietenie veşnică şi cu care am colaborat cu puţin înaintea aventurii shakespeareiene într-un spectacol Woyzeck la Teatrul Bulandra.

Ceea ce a făcut miza şi tensiunea spectacolului a fost faptul că toţi patru ne pierduserăm taţii – tatăl meu ne-a părăsit chiar după începerea repetițiilor.

În aer plutea moartea, dar duhul lor veghea deasupra noastră.

Clipele petrecute împreună cu ei rămân memorabile, cutremurătoare. Lor li s-au adăugat talentaţii actori de la Naţionalul craiovean – Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Valeriu Dogaru, Ozana Oancea, Anghel Rababoc, Ion Colan, Mirela Cioabă, Valentin Mihali, Nataşa Raab, Adrian Andone, Tudorel Petrescu, Constantin Cicort şi alţii.

Mai târziu a venit şi Marian Râlea… A fost o perioadă plină de sens…

Care au fost provocările şi împlinirile acestui proiect devenit un moment important de istorie a teatrului?

Să facem faţă momentelor dificile, chiar dramatice, prin care treceam şi să ducem la bun sfârşit această călătorie de numai… 24 de zile!

INFO

Teatru – „Arhiva de aur” a TVR

Hamlet de William Shakespeare
Preluare de la Teatrul Naţional din Craiova

După traduceri de Nina Cassian, Petru Dumitriu, Ion Vinea, Vladimir Streinu, Leon Levitchi, Dan Dutescu.

În distribuţie – Adrian Pintea, Ilie Gheorghe, Valeriu Dogaru, Adrian Andone, Angel Rababoc, Tudorel Petrescu, Nataşa Raab, Valentin Mihali, Valer Dellakeza, Mirela Cioaba, Marian Râlea, Constantin Cicort, Vasile Cosma, Oana Pellea, Marcel Iureş, Ozana Oancea.

Decoruri: T. Th. Ciupe
Costume: Judith Kothay Dobre

Direcţia de scenă: Tompa Gabor

Foto din Hamlet – TVR

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.