„Hannah Arendt“ – un film biografic lipsit de vigoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/hannah-arendt-un-film-biografic-lipsit-de-vigoare/

Film biografic şi de idei exprimate aproape exclusiv prin dialoguri, în detrimentul imaginii, „Hannah Arendt“ reconstituie un fragment din viaţa celebrei intelectuale germane cu origini evreieşti.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 iunie 2013

Film biografic şi de idei exprimate aproape exclusiv prin dialoguri, în detrimentul imaginii, „Hannah Arendt“ reconstituie un fragment din viaţa celebrei intelectuale germane cu origini evreieşti.

Mai exact, începutul anilor ’60 şi momentul documentării procesului lui Adolf Eichmann şi consecinţele în plan personal şi profesional ale publicării seriei de articole în revista The New Yorker care au dus la cartea „Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalităţii răului“.

Este o realitate dovedită de-a lungul anilor că cele mai atrăgătoare idei nu trebuie căutate în filmele care îşi propun făţiş să le vehiculeze, ci în cele care combină un puternic şi concret schelet narativ cu o tratare cinematografică menită să susţină cu mijloace proprii „povestea“ şi sensurile acesteia.

Regizat de Margarethe von Trotta, figură importantă a cinematografiei germane, „Hannah Arendt“ este un film ambiţios şi antrenant în destule momente datorită ideilor pe care le pune pe masă, dar aproape deloc stimulativ din punct de vedere vizual.

Este plauzibilă şi posibilitatea ca o astfel de perspectivă aşezată, corectă şi didactică să fie asumată, pentru a servi mai bine temele pe care le învăluie: curajul unei femei de a-şi apăra convingerile intelectuale şi de a merge contra curentului; problematica răului în lumea modernă; complicitatea; moralitatea; prietenia şi iubirea.

Metodă în deficit de imaginaţie

Însă, chiar şi acceptând o asemenea premisă, „Hannah Arendt“ ratează ţinta, tocmai pentru că Margarethe von Trotta alege calea mai uşoară: totul este la vedere (deşi solid concepute, dialogurile şi comportamentele sunt fără rest), personajele nu sunt mulţumitor aprofundate şi relativizate (protagonista, interpretată de Barbara Sukowa, iese în avantaj, dar insuficient pentru a se imprima pe retină), scenele sunt construie după tipar, în timp ce montajul se dovedeşte unul corect-şcolăresc (în care un gest cere după el un anume tip de reacţie, iar camera intră cu uşurinţă în acest joc al previzibilului).

Pentru a ne introduce în lumea interioară a protagonistei, regizoarea apelează la nelipsita strategie a amintirilor care survin în momente de singurătate şi reflecţie – încă un semnal al metodei în deficit de imaginaţie a autoarei.

Fără a fi nerecomandabil, filmului îi lipseşte vigoarea ce l-ar fi împins în faţă. Margarethe von Trotta nu pare a avea curajul, ambiţia sau capacitatea de a trece dincolo de suprafeţe, de a căuta umbrele personajelor şi de a folosi nuanţele necesare, în ciuda intenţiilor în această direcţie. Ea practică un fel de vulgarizare ambalată elevat, care ar putea funcţiona la o parte profană a publicului, nefiind însă suficient de curajoasă şi originală pentru a fi reţinută de memoria cinefilă.

INFO

Hannah Arendt (Germania, Luxemburg, Franţa, 2012)
Regia: Margarethe von Trotta
Cu: Axel Milberg, Barbara Sukowa, Janet McTeer
Două stele din cinci

Rating: ●●○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

23
/03
/16

În regia lui Sebastian Cosor, World War Cup urmăreşte povestea a doi veterani de război care duc o bătălie între regrete și amintiri, între acțiunile lor pe front și existenţa lor de după război, şi care, întâmplător, găsesc într-un meci de fotbal ultima ocazie de a scăpa de povara cu care au trăit o viaţă întreagă.

22
/03
/16

De Ziua Internațională a Teatrului - duminică, 27 martie, de la ora 11.00, la Teatrul Odeon, Sala Studio – iubitorii teatrului sunt invitaţi la “JORJ VOICU – 25 / In memoriam”, un eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea îndrăgitului actor

21
/03
/16

Anul acesta, Premiile Gopo îi aduc un omagiu marelui actor Florin Piersic, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul Galei ce va avea loc pe 28 martie, la Teatrul Național I.L Caragiale din București și va fi transmisă în direct, de la ora 19.00, pe TVR 2 și TVR HD.

21
/03
/16

  CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film-eseu al lui Aleksandr Sokurov, „Francofonia” (2015), o elegie deloc încrâncenată despre paradoxurile istoriei şi o meditaţie relaxată despre rostul artei, arată cât de liber poate fi limbajul cinematografic.

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

18
/03
/16

Ultimul lup (3D), în regia lui Jean-Jacques Annaud (Numele trandafirului - 1986, Ursul - 1988, Amantul - 1992, Șapte ani în Tibet - 1997) va putea fi văzut în cinematografe din 25 martie. Adaptare după best- sellerul Totemul Lupului/Wolf Totem, scris de Jiang Rong, filmul a fost filmat în întregime în China.

17
/03
/16

Relansat în prezent pe platforma gratuită Cinepub, „Déjà vu” (2013) era al patrulea film al lui Dan Chişu. Rolul principal, extrem de solicitant, aparţinea Ioanei Flora, una din cele mai bune actriţe ale noii generaţii. Prilej de rememorare a celor mai semnificative interpretări ale sale. 

16
/03
/16

Actorii Florin Piersic şi Stela Popescu împreună cu membrii trupei Cargo au fost decoraţi, aseară, de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni. Piersic a izbucnit în lacrimi la finalul discursului. ”Trebuie să faceți asta și cu alți colegi”, a spus, emoționat, actorul.

16
/03
/16

La 16 martie 1957 se stingea din viaţă Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la naşterea sculptorului român, Centrul Georges Pompidou a proiectat, zilele trecute, în premieră, la Madrid, o serie de imagini inedite cu Brâncuşi.

16
/03
/16

Astăzi este ultima zi în care românii mai pot fuma în baruri, restaurante sau cluburi. De joi, 17 martie, intră în vigoare legea antifumat care interzice consumul de tutun în spaţiile publice închise. Cinefilii autohtoni se mai pot bucura, cel puţin o perioadă (!), de scenele în care actorii lor preferaţi fumează în voie ţigară după ţigară pe marele ecran. Iar aceasta în ciuda statisticilor care spun că mulţi tineri se apucă de fumat tocmai din acest motiv.

15
/03
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF, ajuns la ediția cu numărul șase, s-a deschis luni seară, cu o sală arhiplină la avanpremiera în România a filmului Francofonia, de Aleksandr Sokurov, care a avut loc la CinemaPRO.

15
/03
/16

Au mai rămas 10 zile până la premiera, pe marile ecrane din România, a mult aşteptatului „Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii”, biletele fiind deja puse în vânzare în cinematografele din întreaga ţară.