Herta Muller, la terapie intensivă, după o operaţie de urgenţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/herta-muller-la-terapie-intensiva-dupa-o-operatie-de-urgenta/

Scriitoarea Herta Muller a suportat, sâmbătă, o intervenţie chirurgicală de urgenţă, la spitalul din localitatea Müllheim, Germania, în urma căreia laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009 a fost internată la secţia de terapie intensivă.

Un articol de Corina Vladov|21 octombrie 2013

Scriitoarea Herta Muller a suportat, sâmbătă, o intervenţie chirurgicală de urgenţă, la spitalul din localitatea Müllheim, Germania, în urma căreia laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009 a fost internată la secţia de terapie intensivă.

Potrivit biroul de presă al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, scriitoarea Herta Muller a suportat o intervenţie chirurgicală de urgenţă, la spitalul din localitatea Müllheim (Germania). Laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009 se află în acest moment la terapie intensivă. Medicii nu au avizat transferul acesteia la Berlin, oraşul său de reşedinţă.

O ediţie fără Herta Muller

Astfel, prezenţa autoarei la Iaşi, unde a acceptat participarea în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, nu mai este posibilă la această ediţie.

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care se va desfăşura în perioada 23 – 27 octombrie, va avea invitaţi importanţi din România şi străinătate, printre care se numără Jan Koneffke, Sadie Jones, Davis Vann, Varujan Vosganian, Gabriela Adameşteanu, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu, Daniela Zeca.

herta muller

Cine este Herta Muller

Herta Muller s-a născut pe 17 august 1953, într-un mic sat din Banat unde se vorbeşte limba germană. Volumul „Nadirs” a marcat debutul în proză al scriitoarei, relatând povestea sinistră a vieţii dintr-un sat din România. O versiune cenzurată a romanului a fost publicată la Bucureşti în 1982. Doi ani mai târziu, scriitoarea a reuşit să trimită romanul peste hotare, iar versiunea integrală a romanului a fost publicată la Berlin.

Deoarece a scris despre experienţa ei în calitate de membru al unei minorităţi naţionale şi despre viaţa ei sub un regim dictatorial, Herta Müller a intrat destul de repede în vizorul Securităţii, expunându-se astfel în faţa multor interogatorii şi persecuţii.

Citiţi şi: Bookfest Iasi îi reuneşte pe Larry Watts, Herta Müller şi Lucian Boia

Scriitoarea a reuşit să fugă din România, în 1987, stabilindu-se cu soţul ei la Berlin, notează Mediafax.

De la data stabilirii ei în Germania, Müller a fost distinsă cu numeroase şi importante premii germane şi internaţionale. Printre acestea se numără premiile Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) şi Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) şi IMPAC Dublin Literary Award (1998).

Scriitoarea este membră a Academiei Germane pentru Limbă şi Poezie (din 1995) şi, de-a lungul anilor, a fost nominalizată de trei ori la premiul Nobel pentru literatură, premiu care i-a fost decernat în 2009, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”.

Foto cu Herta Muller: ziuaveche.ro, realitatea.net

14
/11
/22

Cum facem față provocărilor cotidiene – stres, deprimări și îngrijorări (pentru noi, dar și pentru copiii noștri)? După doi ani de pandemie și de întâlniri online, Săptămâna PSI revine la formula consacrată a atelierelor în prezență, sub forma unor discuții însuflețite de psihoterapeuți și profesori universitari din șapte orașe din țară.

26
/10
/22

Editura Humanitas le propune iubitorilor de animale câteva întâlniri în țară cu Sara Turetta, fondatoare și președintă a asociației româno-italiene Save the Dogs and Other Animals. Cartea sa, „Urme de bucurie și alte amintiri românești ale unei italience”, a fost publicată recent în colecția Memorii/Jurnale, în traducerea Lilianei Nechita.

20
/10
/22

Editura Nemira ne propune în aceste zile o varietate de titluri pentru toate gusturile: de la cea mai nouă carte în limba română a faimosului Julian Barnes, în traducerea lui Radu Paraschivescu, la autobiografia actorului din serialul „Friends”, Matthew Perry. Alege-ți preferatele pentru o toamnă plină de povești!