Horațiu Mălăele și Ion Caramitru, în „Dineu cu proști”
https://www.ziarulmetropolis.ro/horatiu-malaele-si-ion-caramitru-in-dineu-cu-prosti/

„Dineu cu proşti”, unul dintre cele mai savuroase spectacole din repertoriul teatral contemporan, cu Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru, va reveni cu două reprezentaţii, pe 29 şi 30 iunie, la Teatrul Tineretului din Bucureşti (Palatul Naţional al Copiilor).

Un articol de Liliana Matei|12 iunie 2015

„Dineu cu proşti” va încheia actuala stagiune de la Teatrul Tineretului şi, datorită interesului crescut al publicului, această comedie care îi are în prim plan pe Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru, va fi jucată în două seri consecutive, pe 29 şi 30 iunie, anunță Mediafax.

Spectacolul „Dineu cu proşti” se remarcă atât prin distribuţie, cât şi prin subiectul veşnic actual şi personajele ce îşi găsesc corespondenţă în orice structură socială. Ceea ce creează deliciul acestei piese este confruntarea între cinismul celor care cred că reprezintă miezul societăţii şi oamenii simpli, retraşi, inteligenţi, dar timizi, care se trezesc puşi în faţa unor situaţii limită.

Chiar sub bagheta regizorală a lui Ion Caramitru, un personaj pe care îl caracterizează autosuficienţa primeşte replica de la un erou de o naivitate copleşitoare, spre deliciul publicului.

Distribuţia spectacolului este întregită de Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Costina Ciuculică, Teodora Mareş, Dorin Andone, Tomi Cristin şi Alexandru Georgescu.

INFO

Biletele pentru cele două reprezentaţii ale spectacolului au fost puse deja în vânzare la casa de bilete Startickets de la Palatul Copiilor şi online, pe www.startickets.ro şi www. bilete.ro.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

20
/12
/15

FOTO/VIDEO EXCLUSIV Ziarul Metropolis. Prima lectură pentru spectacolul „Nemuritorul”, cu Radu Beligan, Maia Morgenstern și Marius Bodochi, în regia lui Dan Tudor, pe un text de Mona Radu, care va fi pus în scenă la Teatrelli, a avut loc cu câteva zile înainte de Crăciun.

20
/12
/15

Surpriză in Concertul de Crăciun „Grigore Leșe la Sala Palatului“: maestrul Leșe, doctor in muzica, il va avea invitat in spectacol pe tanarul care a reusit sa starneasca cel mai mare val de emotie si sa fie considerat „fenomenul” anului in Romania – moldoveanul Andrei Ioniță.

19
/12
/15

15 februarie 2016 este data la care vor fi anunțați câștigătorii premiilor Grammy, probabil cele mai cunoscute și importante distincții din industria muzicală. Printre numeroase alte categorii, și cea dedicată muzicii clasice; printre nominalizări, mai multe discuri la care am avut acces și din România, difuzate și la Radio România Muzical.

18
/12
/15

Filarmonica „George Enescu” anunţă marţi, 22 şi miercuri, 23 decembrie două concerte extraordinare în care Orchestra simfonică şi Corul îl vor avea la pupitru pe maestrul francez de origine română Vladimir Cosma. După o absenţă de peste 50 de ani, în anul 2011 maestrul a revenit pentru prima oară în România şi a apărut tot pe scena Ateneului Român, într-un concert al Filarmonicii.

18
/12
/15

Textul pe care îl propune regizorul Horia Suru, „Not Safe For Work”, în noul spațiu cultural POINT, aparține tinerei scriitoare britanice Lucy Kirkwood și invită spectatorii în fascinanta lume a publicațiilor media. Este o satiră care analizează într-un mod curajos jocurile de putere din această lume, în care sexul vinde orice, oricând pentru câteva minute de faimă.