În Anul Caragiale, Teatrul Ion Creangă anunță prima reprezentație dedicată renumitului dramaturg
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-anul-caragiale-teatrul-ion-creanga-anunta-prima-reprezentatie-dedicata-renumitului-dramaturg-ion-luca-caragiale/

În Anul Caragiale, Teatrul Ion Creangă anunţă prima reprezentaţie dedicată renumitului dramaturg În data de 17 noiembrie, ora 11.00, la Teatrul Ion Creangă din Bucureşti, va avea loc prima reprezentaţie a spectacolului “D-l Goe, Vizită, Pedagog de şcoală nouă – Mofturi”. Scenariul este constituit din dramatizarea binecunoscutelor schiţe de Ion Luca Caragiale. Anul 2012 are […]

Un articol de |16 noiembrie 2012

În Anul Caragiale, Teatrul Ion Creangă anunță prima reprezentație dedicată renumitului dramaturg

În data de 17 noiembrie, ora 11.00, la Teatrul Ion Creangă din București, va avea loc prima reprezentație a spectacolului “D-l Goe, Vizită, Pedagog de școală nouă – Mofturi”. Scenariul este constituit din dramatizarea binecunoscutelor schiţe de Ion Luca Caragiale.

Anul 2012 are o importanţă deosebită pentru cultura românescă şi pentru teatrul românesc, fiind desemnat Anul Caragiale, datorită dublei semnificaţii: 160 de la naştere şi 100 de ani de la moartea marelui dramaturg român. Teatrul Ion Creangă dorește să aducă în atenția celor mici tipul de creativitate și umor impus de autor, printr-o dramatizare realizată de Ioan Gârmacea și o scenografie semnată de Adina Mastalier.

Dorind să promoveze tinerii regizori în lumea teatrului pentru copii, Teatrul Ion Creangă s-a adresat, pentru realizarea acestei premiere, lui Chris Simion, regizor binecunoscut publicului de teatru pentru montările sale, pe scene dintre cele mai prestigioase. Din distribuţie fac parte actorii: Alexandrina Halic, Cerasela Popescu, Cristian Irimia, Ilinca Atanasiu, Cristina Casian, Mihai Verbiţchi, Voicu Hetel, Cristian Creţu, Marius Nănău, Miruna Ionescu, Oliviu Cristian Bughiu.

“Domnul Goe, Vizită, Pedagog de Şcoală Nouă – Mofturi” va fi un spectacol dedicat maestrului Cornel Todea, care a fost prezent în momente importante din cariera mea. Dacă nu exista propunerea dânsului și a domnului Ioan Gârmacea, nu aș fi îndrăznit niciodată să îl montez. Aveam în minte cu totul alte titluri pe care mi-aș fi dorit să le montez pentru copii. Cât despre Caragiale, mi-era o frică groaznică de el. Am acceptat propunerea din ambiție și din convingerea că atunci când ceva pare imposibil, e clar că are toate șansele să iasă bun.” declară Chris Simion, regizor.

Așadar, Teatrul Ion Creangă vă așteaptă la un nou spectacol dedicat celor cu vârsta de peste 8 ani, la o reprezentație care oferă o imagine realistă a societăţii româneşti, plină de umor și pe înțelesul copiilor.

Teatrul Ion Creangă este o instituţie publică de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local. Misiunea sa este de a crea şi promova spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, de a coordona şi implementa programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor sau tutorilor legali.

 

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.