În dialog cu Eros Di Prima
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-dialog-cu-eros-di-prima/

Eros Di Prima, arhitect şi fondatorul Asociaţiei Culturale Creative Spaces din Italia, ne vorbeşte despre importanţa adaptării artei la schimbările actuale.

Un articol de Felicia Acsinte|21 mai 2020

Implementând, alături de un grup de tineri originari din Sicilia, un proiect virtual inedit, realizarea unei galerii – CO.VI .3D GALLERY -, Creative Spaces invită privitorii să pătrundă în interiorul unui muzeu care nu se rezumă a fi o simplă galerie virtuală, ci un adevărat muzeu în care au loc activități artistice și culturale. CO.VI .3D GALLERY sau COntemporary VIsion în tridimensiunea unei adevărate galerii de artă, are invitați artiști din întreaga lume, periodic inaugurând săli expoziționale dedicate diferiților artiști și scriitori sicilieni. În săptămânile precedente au fost inaugurate primele trei săli dedicate lui Gino Morici, Salvatore Quasimodo și Emilio Greco.

În cadrul expoziției colective din data de 14 mai – Art HOME-  realizată cu ocazia ianugurării sălii Leonardo Sciascia, alături de artiștii italieni  – Cristina Abbate – Antonio Barbieri – Teresa Letizia Bontà – Sonia Gazzelloni – Anna Giannone – Vlady – , artistul german – Veronika Spleiss –  a participat și artistul ieșean, Manuell Mănăstireanu.

Felicia Acsinte: Pentru început, aș vrea să începem printr-o scurtă prezentare. Dacă îmi poți spune mai multe despre tine și despre Asociația Culturală Creative Spaces.

Eros Di Prima: Am absolvit arhitectura la Universitatea din Palermo și m-am specializat în design de interior la Roma. În timpul studiilor am participat la proiecte universitare importante, precum proiectul internațional VILLARD13 și proiectul ERASMUS. În 2015, teza mea de licență intitulată „Palazzo Nicosia, o etapă de-a lungul traseului vinului din provincia Agrigento” a fost expusă în pavilionul italian la Expoziția din Milano – 2015. În 2017 am lucrat în București aproape doi ani, în domeniul designu-lui interior pentru activități comerciale, locuințe private și pentru producerea de mijloace pentru alimente stradale. Astăzi locuiesc în Sicilia și mă ocup de designul arhitectural, cu o atenție deosebită asupra designului interior; De asemenea, sunt angajat în proiectarea expozițiilor, curatoriat, design grafic, identitate vizuală, marketing și realizarea de  brand -uri în social media. În 2016, impulsionat de dorința de a reface zona în care locuiesc, am decis să fondez Asociația Culturală Creative Spaces, unde sunt acum președinte și la care s-au lăturat proiectului și tineri vizionari, cu diferite abilități și studii. Creative Spaces este un laborator continuu de idei care generează creativitate, mobilitate, imaginație și intuiție, ca vehicul pentru dezvoltarea economică, socială și umană. De-a lungul timpului au fost desfășurate  numeroase activități promovate de asociație: expoziții de artă, precum expoziția unei colecții de lucrări ale lui Salvador Dalì despre Divina Comedie, festivalul „Le Vie dei Tesori” dedicat valorificării valorilor culturale, monumentelor și orașelor artistice, formatul „PechaKucha” din care suntem ambasadori, AperiTalk și activități culturale cu numeroase realități naționale și internaționale.

Cât de lung a fost procesul de realizare a muzeului virtual propus de Creative Spaces?

Într-o după-amiază, la o oră nedefinită a uneia dintre multele zile egale petrecute în carantină, o frază s-a născut din întâmplare, poate ca un gând sau doar dintr-o dorință neînsuflețită … o frază exclamată de Noemi, „de ce nu facem un muzeu virtual! „. Nu am putut pretinde nimic și am exclamat imediat „DA!” Întrucât lumea se tot închidea, nu puteam să stăm liniștiți și să privim, trebuia să continuăm să creăm frumusețe. Am început să mă gândesc la cum să dezvolt acest proiect virtual. Am început să scriem idei și ne-am conectat prin skype cu întregul grup. Am dezvoltat ideea generală și am construit detaliile acesteia, fiecare punând în joc abilitățile sale și devenind o echipă. În trei săptămâni am avut proiectul structurat și gata să inaugurăm prima cameră expozițională. Fiecare dintre noi am lucrat 24 de ore pe zi, tot timpul cât eram în carantină! Am fost norocoși pentru că avem un grup de profesioniști care au reușit să urmeze proiectul și aș dori să-ți prezint echipa completă a acestui proiect: Eros, Noemi, Carlo, Francesca, Juri, Alfredo, Valeria, Antonella și Eliezer. Astăzi, după multă muncă, putem realiza în 15 zile o cameră, pregătită pentru inaugurare.

CO.VI.3D Gallery, un adevarat muzeu virtual care poate fi văzut atât în interior, cât și în exterior. Cum ai descrie experiența digitală?

Experiența noastră încearcă să minimalizeze distanța dintre spațiul real și cel virtual, am vrut să creăm un muzeu care să cuprindă atât spațiile externe, cât și cele interne, așa cum se întâmplă în adevăratele centre culturale. Decizia a fost să lucrăm pe suprafațe externe, oferindu-le artiștilor dimensiunile în metri în care să-și expună picturile. Spațiile noastre folosesc măsuri reale și, prin urmare, camerele pot găzdui un număr definit de lucrări. Vizita muzeului este o experiență, un joc 3D, dar realizat din lucrări reale. Lucrăm pentru a dezvolta proiectul și a insera alte activități culturale în cadrul acestuia, pentru a oferi asociațiilor, organizațiilor și artiștilor, posibilitatea de a gestiona spațiile și de a folosi platforma noastră digitală pentru a-și crea activitățile. Trebuie să ne lărgim viziunile și să creăm noi proiecte, deoarece în această perioadă dificilă, tehnologia trebuie să ne ajute să producem cultură. Sperăm să ne întoarcem în curând în spațiile fizice pentru a desfășura activități reale și în care să folosim tehnologia ca sprijin, deoarece tehnologia poate fi de mare ajutor, dar nu poate înlocui realitate.

Creative Spaces a colaborat cu artiști din diverse țări.  Cum a fost experiența cu artiștii?

Lucrând cu diferiți artiști din diferite colțuri ale lumii, a fost interesant. O experiență de formare pe care tehnologia ne-a permis să o avem. Tehnologia a scurtat distanțele și în aceste momente dificle, ne-a adus mai aprope. Trebuie să spun că a existat mult entuziasm din partea artiștilor și a fost stabilită imediat o relație de încredere și sprijin pentru proiect. Am discutat despre lucrările care vor fi expuse, am întâlnit artiști legați de culturile și tradițiile lor. 

Consideri că expozițiile virtuale pot deveni o alternativă durabilă a expozițiilor realizate în spațiile fizice? 

Cred că expozițiile virtuale, dacă sunt făcute bine, pot fi o alternativă bună, deoarece digitalul este accesibil tuturor. Cu siguranță expozițiile digitale pot fi un plus, un nou canal de utilizat și ele pot fi, de asemenea, o previzualizare a expozițiilor reale viitoare. Poate fi un înlocuitor excelent pentru expozițiile realizate în spațiile fizice în acest moment în care nu putem să le organizăm în galerii.

Care ar fi avantajele și dezavantajele expozițiilor virtuale?

Unul dintre avantajele principale ale unei expoziții virtuale sunt costurile, deoarece costurile de înființare, transportul lucrărilor, printurile și alte costuri mai mici, sunt anulate. Trebuie luate în considerare costurile pentru realizarea sistemului virtual, dar care, cu siguranță vor fi mai mici decât costurile unei expoziții reale. Așa cum am spus anterior, un alt avantaj este faptul că internetul este ușor accesibil și permite o mai mare diseminare și audiență a unei expoziții. Realizarea de noi contacte din toată lumea, includerea artiștilor care din diferite motive nu au putut expune în expoziții reale sau posibilitatea de a vinde oriunde, prin intermediul internetului, constituie multitudinea de avantaje a expozițiilor virtuale. Unul dintre dezavantajele principale este acela de a nu ne putea bucura de lucrări în direct, ceea ce ar oferi cu siguranță senzații mai profunde și o percepție mai bună asupra operei. Un alt dezavantaj este lipsa contactului social.

Din experineța ta, care ar fi provocările pe care un artist le-ar putea întâmpina în realizarea expozițiilor virtuale, în vederea valorificarii materiale a operelor?

În primul rând, un artist ar trebui să se bazeze pe realități competente, capabil să aibă platforme virtuale care să poată reprezenta cel mai bine lucrările artistului. Pentru artist trebuie construit un spațiu adecvat pentru a-l reprezenta. O bună comunicare și prezentare a artistului și a lucrărilor stau la baza succesului. În al doilea rând, artistul trebuie să aibă o cale artistică valabilă, demonstrabilă, cu un mesaj clar și o voce proprie. Cred că talentul și angajamentul sunt mereu răsplătite.

Acum, muzeul este în proiectare și periodic inaugurați săli expoziționale unde participă diferiți artiști din întreaga lume. Care va fi în viitor procesul de desfășurare a muzeului, după ce construcția lui interioară va fi finalizată?

Lucrăm la un statut de muzeu și acesta va lucra la viitoarele programe culturale care vor fi găzduite. Așa cum spuneam, dorința este de a dezvolta sistemul digital cu noi tehnologii și de a insera noi activități culturale în cadrul muzeului, care vor face un muzeu real. Vom deschide în curând o nouă secțiune intitulată „Interviu cu artistul”, activitate susținută de municipalitatea Caltanissetta. Expozițiile de grup ralizate în camerele inaugurate sunt expoziții temporare care vor fi înlocuite cu altele. În viitor vom găzdui nu numai expoziții de grup, ci și expoziții personale. Veți avea ocazia să gestionați spațiile pentru activități expoziționale și proiecte culturale. Am început să avem parteneriate cu alte companii care vor folosi sălile noastre. Este totul în desfășurare și lucrăm pentru a comunica toate noutățile pentru artiștii care vor dori să colaboreze cu noi. Îți mulțumesc pentru interesul tau!



21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!

07
/07
/22

La începutul săptămânii viitoare, luni, 11 iulie, începând cu ora 20.00, Institutul Cervantes din București invită publicul iubitor de cultură la sediul său la un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme și sangría. Evenimentul va avea loc în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenție murală.

05
/07
/22

15 profesioniști de top din domeniul cultural, marketing și antreprenoriat au acceptat invitația de a deveni mentori la prima ediție Whatifany, programul inovator de orientare profesională dedicat liceenilor. Un demers educațional gândit ca o completare a eforturilor depuse de-a lungul celor 12 ani de studiu, programul debutează cu o ediție-pilot în luna septembrie, la București. Organizat în două etape, începând cu luna septembrie, Whatifany le va oferi participanților șansa de a interacționa atât cu experții din cele trei domenii, cât și cu mediile profesionale în care aceștia activează, în cadrul unor stagii de internship.

03
/07
/22

Ceea ce am văzut la Art Safari, la ediția din acest an, cea cu numărul 9, nu poate fi uitat niciodată. Îți rămân întipărite în minte nu doar arta expusă, extraordinar reprezentată prin lucrările lui Theodor Aman, ale inegalabililor Pablo Picasso și Salvador Dali, Marcel Iancu, dar și parfumul de ulei și acuarelă, întinse cu măiestrie pe pânza veche, ce păstrează patina timpului.