În marginea volumului “Undeva în Transilvania”
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-marginea-volumului-undeva-in-transilvania/

Romanul “Undeva în Transilvania”, de Mirel Taloş, a fost publicat de editura Rao, în anul 2019.

Un articol de Andrei Crăciun|27 ianuarie 2020

O confesiune care nu îmi face cinste: de la an la an am început să duc până la sfârșit tot mai puține cărți scrise de autorii români contemporani. 

Nu pentru că le lipsește geniul (cum ar putea?), talentul (să fim serioși!) și toate celelalte. Doar că am obosit de la atâtea experimente, proză poetică și toate celelalte. Căutam, de ceva vreme, un roman, cum s-ar spune, solid, care să salveze de la uitare o epocă întreagă, eventual alta decât comunismul târziu.

Cartea lui Mirel Taloș este o asemenea carte, în care greutatea poveștii vine înaintea stilului. Nu e ușor ce a încercat scriitorul acesta. Simplul fapt că s-a încumetat la o asemenea întreprindere – că a ales drumul cel greu – mi-a ridicat sprânceana de cititor. 

Povestea e așa: Taloș se întoarce în Transilvania intrată sub administrație maghiară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în vremea când bătrânul nostru continent își pierduse mințile. 

Suntem în timpul cumplit al Holocaustului și Taloș recuperează acea lume care tocmai se destrăma. Se întoarce în Șimleu-Silvaniei și în satul Juc, unde a existat un univers, apoi a trecut pe acolo vântul de nebunie al istoriei și universul acela a ajuns ruine. Ce a rămas în cenușă?

Taloș arată cum s-a destrămat o lume care, dacă nu era idilică, măcar era îndurabilă. O face prin ceea ce se numeau odinoară personaje memorabile. 

Sunt sigur că i se vor găsi acestui volum destule cusururi literare (unde nu se găsesc?), însă eu nu pe ele le-am căutat ci îndrăzneala de a ataca o temă istorică mare prin acest adevărat studiu de caz din Ținutul Sălajului.

Cred mult în obsesiile scriitorului. Mi se pare fundamental de ce cântăm noi acest cântec. 

Când citești cartea lui Mirel Taloș înțelegi de ce scriitorul a scris această carte, ce l-a obsedat: cunoaște intim acea lume, e legat de ea, este nepotul ei târziu și o revizitează, cu o dragoste înțeleaptă, ca să o înțeleagă, să o explice și, poate, să o ierte. 

Nu e ușor să explici o cădere fără să fii patetic sau părtinitor sau pur și simplu orb. Taloș reușește să evite multe dintre aceste capcane însemnate și mai are ceva rar: un anume Klein, personificare a Rațiunii. 

Sunt puțini scriitori astăzi în România și în lume care să mai aibă atâta încredere în luciditate. Mi se pare un motiv suficient pentru a nu ocoli anume această poveste dintre toate poveștile de care sunt pline librăriile. 

Mai ales că are greutatea insuportabilă a vieții adevărate.

18
/11
/21

În volumul „Pecetluite în istorie”, coordonat de cunoscutul istoric Simon Sebag Montefiore și publicat la Editura Trei, cititorii vor descoperi secvențe remarcabile așternute pe hârtie de personalități din toate timpurile.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!

12
/11
/21

Asociația Culturală La Două Bufnițe derulează toamna aceasta un amplu proiect online construit în jurul unei cărți-eveniment: Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți și aflat în curs de apariție la Editura Polirom. Volumul include analiza a 249 de romane central-europene apărute între 1900 și 2000, rodul a mai bine de 30 de ani de cercetare a unei echipe impresionante de peste 70 de cercetători din 14 universități și centre de cercetare din țară și străinătate.  

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

05
/11
/21

Editura Frontiera anunță un nou titlu semnat de Nina Cassian, publicat într-o ediție adaptată grafic pentru copiii de astăzi: „Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari”. Ilustrațiile cărții sunt semnate de Andrei Tache.