În premieră – teatru de improvizatie pe întuneric
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-premiera-teatru-de-improvizatie-pe-intuneric/

Între 24-27 septembrie, la Sala Media a Teatrului Naţional Bucureşti, IMPRO – Festivalul Naţional de Improvizaţie prezintă spectacole de improvizaţie ce merg, în fiecare seară, de la bine-cunoscut până la absolut incredibil.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2015

Joi, în prima zi de Festival, spectacolul “The Bat” are loc pe întuneric, provocând spectatorii să îl „vadă” cu toate simţurile.

Sâmbătă, actorul Ştefan Huluba va improviza şase personaje diferite interpretând pe rând detectivul, criminalul şi suspecţii, în solo show-ul său „…ish”.

Iar duminică, în închiderea Festivalului, va avea loc un spectacol unic, ce reuneşte pentru prima dată şase improvizatori din SUA, Belgia, Israel, Irlanda şi Finlanda, „The Secret Show”.

Cei şase invitați ai acestei ediții vor susţine şi o serie de ateliere de improvizaţie deschise atât profesioniştilor cât şi publicului larg.

Tim Orr improvizează din 1988 în San Francisco şi a predat improvizaţie, printre altele, la Stanford University. Inbal Lori a absolvit Colegiul de Artă Teatrală din Ierusalim şi a fondat şcoala de improvizaţie Impro TLV.

Trent Pancy este fondatorul şi directorul artistic al Festivalului Internațional de improvizație din Finlanda. Orla McGovern predă improvizaţie şi storytelling în întreaga lume.

Dona Ursu este româncă, dar, fiind stabilită la Bruxelles, joaca in mai multe trupe din Belgia si Olanda. Niceol Blue, muzician cu rădăcini folk, îi va acompania la… laptop.

Pentru cei care doresc să afle răspunsul la întrebări precum „care a fost cel mai mare public la care aţi jucat?” sau „e important să fii actor ca să fii improvizator?” invitaţii noştri de pe meleaguri străine vor discuta cu Monica Anastase, directoarea artistică a Festivalului, sâmbătă de la ora 16.30 la sala Media a Teatrului Naţional Bucureşti.

Programul celei de-a treia ediții IMPRO poate fi accesat aici.

Biletele și abonamentele valabile în perioada 24-27 septembrie s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate de pe www.bilet.ro și de la casa de bilete a TNB.

IMPRO este organizat de Asociația Tam-Tam și finanțat de ARCUB în cadrul Programului cultural „Ești București” 2015 (Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti)

Foto: teatru de improvizatie pe intuneric – tnb.ro

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.