”În spatele blocului”, de Mara Wagner, Piața Sfatului din Brașov
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-spatele-blocului-de-mara-wagner-piata-sfatului-din-brasov/

Scriitoarea Mara Wagner, autoarea romanului În spatele blocului, apărut la editura Nemira în colecţia Cuaternar, le dă întâlnire cititorilor din Braşov, miercuri, 17 mai, de la 19.00, la Librăria Humanitas din Piaţa Sfatului. În spatele blocului este un roman despre copilăria şi adolescenţa petrecute în comunism, cu toate jocurile şi micile ritualuri care colorau viaţa într-o epocă gri.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2017

În carte, imaginile gri ale ultimei perioade comuniste, cea ținută minte mai ales pentru lipsa de alimente, căldură și curent, sunt străbătute de culori vii și o doză sănătoasă de optimism.

Un roman pentru tinerii de atunci și pentru tinerii de azi, pentru reamintire și pentru ținere de minte, despre viața obișnuită a unei adolescente ce se descoperă pe sine într-un univers care pare să-i scape de sub control.

Este o carte despre noi toți cei care am copilărit în anii ’80 în oricare dintre orașele României comuniste și care avem încă imprimate în memorie și în felul nostru de a fi și lipsurile, și micile plăceri de atunci. Mara Wagner ne oferă o madlenă – e de ajuns să mușcăm din paginile cărții și amintirile și senzațiile dau năvală. – Mihaela Buruiană

Mara Wagner s-a născut în 1975 la Brașov, unde și-a petrecut copilăria. A absolvit Liceul German Johannes Honterus din Brașov și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, oraș care a și adoptat-o și unde locuiește în prezent, cu partenerul ei și cei doi copii. Lucrează în presa scrisă ca redactor-șef la o revista pentru femei și uneori scrie pe blogul personal meandmymonkeys.ro.

Foto: În spatele blocului – nemira.ro

22
/09
/20

Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

04
/09
/20

„Bărbatul cu haină roșie” de Julian Barnes, „Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” de Rachel Louise Snyder și „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig, propuse de Editura Nemira, se numără printre cele mai așteptate apariții literare în această toamnă.

01
/09
/20

Pe lista de lecturi a lunii septembrie, am inclus „O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel, „Îți voi da toate acestea” de Dolores Redondo, „Către frumusețe” de David Foenkinos, „Arsă cu acid” de Naziran și Célia Mercier și „Atlasul fericirii” de Helen Russell. Iată de ce!

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).