Începe cel mai mare concurs din țară dedicat copiilor talentați la artă!
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-cel-mai-mare-concurs-din-tara-dedicat-copiilor-talentati-la-arta/

Asociaţia Odiseea dă startul celui mai mare concurs din ţară dedicat copiilor talentaţi la artă – Odiseea Tânărului Artist, cu premii în valoare totală de peste 5.200 de euro şi o expoziţie în premieră la Art Safari Bucureşti – ediţia 2020.

Un articol de Liliana Matei|2 iulie 2020

Asociația Odiseea vine în sprijinul copiilor talentați la artă și lansează un concurs național care premiază cele mai reușite lucrări și le oferă micilor artiști șansa de a-și expune operele, pentru prima dată, în cadrul celui mai mare eveniment dedicat artei din România – Art Safari București, ediția 2020.

Proiectul își propune să deschidă porți pentru generațiile tinere de artiști și să susțină pe termen lung copiii care vor să aleagă o carieră în artele vizuale, conectându-i la resurse și oportunități reale din piața de artă.

Concursul se adresează copiilor cu vârste între 10 și 18 ani. Înscrierile au loc în perioada 15 iulie-20 august 2020, iar câștigătorii vor fi anunțați în luna septembrie.

Asociația Odiseea este o organizație non-guvernamentală înființată în 2018, ce derulează programe de educație non-formală inspirate din artele liberale, cu focus pe cultură și dezvoltare personală.

Pentru a ajunge un artist de succes, talentul este important, însă copiii care doresc să urmeze o carieră artistică au nevoie și de susținere financiară permanentă, dar și de un sistem de educație conectat la scena activă de artă și oportunitățile reale ale pieței. Totuși, pentru generațiile tinere, acesta este cel mai bun moment pentru a alege o carieră în artă: piața de artă românească supercontemporană este în creștere, lucrărilor artiștilor tineri câștigă teren în preferințele colecționarilor români și străini, iar social media oferă una din cele mai populare canale de promovare pentru artiștii timpurilor noastre.

Pentru un tânăr din România, cariera în artă se poate dovedi o adevărată odisee. Cei care doresc să facă o meserie din talentul lor nu sunt încurajați suficient în această direcție, iar universitățile de artă nu sunt conectate la piața muncii și la nevoile ei contemporane. Vrem să le arătăm că, de fapt, un tânăr absolvent de artă trăiește astăzi probabil cel mai propice moment pentru dezvoltare. Noi, Asociația Odiseea, ne dorim să deschidem porți pentru viitoarea generație de artiști din țara noastră, oferindu-le o rampă de lansare, susținere materială, dar și sprijin pe termen lung. Lansarea concursului Odiseea Tânărului Artist este primul pas în această direcție, dintr-o serie de acțiuni care își propun să sprijine dezvoltarea tinerilor cu talent artistic din România”, a declarat Iulia Andronic, Project Managaer în cadrul Asociației Odiseea.

Arta este un domeniu cu o creștere evidentă în țara noastră, iar arta românească supercontemporană este urmărită cu interes pe scena internațională. Artiștii români sunt incluși în expoziții importante la nivel mondial, colecționarii încep să achiziționeze arta tânără. În paralel, observăm un avânt al artei urbane (street art), foarte iubite de public. De cealaltă parte, și implicarea tot mai mare a tehnologiei în artă a crescut interesul publicului față de artă. Social media, dar și casele de licitații online și muzee temporare precum Art Safari București oferă astăzi excelente platforme de promovare și exprimare pentru tinerii artiști. Da, nicicând nu au fost vremuri mai bune în România pentru artiști, așa că acum este momentul să descoperim și să creștem generații tinere de artiști. Invit toți copiii talentați ai României în Odiseea Tânărului Artist!”, a declarat Ioana Ciocan, director general Art Safari București și ambasador al concursului „Odiseea Tânărului Artist”.

Premii și condiții de participare

Concursul „Odiseea Tânărului Artist” se adresează copiilor cu vârste între 10 și 18 ani, iar valoarea totală a premiilor oferite se ridică la 5.200 de euro, după cum urmează:

Pentru grupa de vârstă 10-14 ani: locul I – 1.200 de euro, locul al II-lea – 800 de euro, locul al III-lea – 500 de euro;

Pentru grupa de vârstă 15-18 ani: locul I – 1.200 de euro;

În plus, cele patru lucrări de artă câștigătoare vor fi expuse în cadrul ediției 2020 a Art Safari București, care va avea loc în perioada 11-20 septembrie 2020, în Palatul Pinacotecii Municipiului din București. În plus, Asociația Odiseea va premia alte 30 de lucrări de artă cu câte 50 de euro fiecare.

Participanții sunt invitați să realizeze o lucrare de artă (pictură, desen) cu tema „Odiseea unui copil” (călătorie, peripeții, trasee imaginare sau reale). Copiii sunt provocați să răspundă prin propria viziune artistică întrebării: „În ce măsură ești TU eroul propriului drum? Care sunt cele mai interesante peripeții prin care ai trecut sau pe care ți le poți imagina?”.

Micii artiști trebuie să se înscrie online aici și să înregistreze o fotografie cu lucrarea în intervalul 15-20 august 2020, până la ora 16:00. Jurizarea va avea loc online în perioada 20 august – 1 septembrie 2020. Câștigătorii desemnați vor fi anunțați prin email, în intervalul 2-3 septembrie 2020 și au obligația de a transmite lucrările în format fizic prin poștă/curier, până cel târziu 6 septembrie 2020, către Asociația pentru educație Odiseea (Șoseaua Chitilei, nr. 431, București).

Juriul va fi format din Ioana Ciocan (curator de artă și directorul Art Safari București), Elena Dumitrescu (lector, departament sculptură, Universitatea Națională de Artă din București) și Ionuț Barbu (profesor de pictură, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București).

Regulamentul complet al concursului, care cuprinde inclusiv cerințele tehnice ale lucrărilor și criteriile de selecție, este disponibil aici.

Inițiativa Asociației pentru educație Odiseea este susținută inclusiv de companii din industria creativă, precum Ubisoft, specialiștii departamentului de artă ai producătorului de jocuri video implicându-se activ în educația studenților. În colaborare cu Universitatea Națională de Artă din București, aceștia au pus bazele unui curs de artă digitală 3D cu o durată de 3 ani, care îi pregătește pe tineri pentru o carieră în vizualizare arhitecturală, publicitate, design industrial, printare 3D, crearea de jocuri video sau chiar film.

Asociația pentru educație Odiseea a fost fondată în anul 2018, cu scopul de a promova cultura și dezvoltarea în rândul copiilor. Inspirându-se din artele liberale, Odiseea a dezvoltat o serie de programe și ateliere educaționale (online și offline) care cuprind 7 discipline de actualitate (teatru, arte vizuale, astronomie, muzică, digital, literatură și cinematografie), urmând și altele (arhitectură, forografie), pentru a-i inspira pe copii și pentru a-i pregăti pentru vremurile actuale. Programele educaționale contribuie la dezvoltarea cunoștințelor de cultură generală, dar și la formarea caracterului copiilor, cultivarea valorilor și virtuților pentru a deveni adulți liberi, independenți social, emoțional și intelectual, completând educația formală, academică.

 

 

 

 

 

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

16
/02
/24

Anul acesta marcăm Ziua Națională Brâncuși printr-un eveniment cu totul deosebit. Avem bucuria să vă anunțăm că sosește în premieră în România și va putea fi vizitată în exclusivitate la Galeriile Artmark o lucrare realizată de sculptor în 1905-1906, „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”. Este vorba despre „o operă care nu a fost niciodată văzută, (fiind) considerată pierdută sau distrusă”.

15
/02
/24

Pe 26 martie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe SCENA GÂNDIRII. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.