Începe Târgul Gaudeamus Carte Şcolară, ediţia a X-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-targul-gaudeamus-carte-scolara-editia-a-x-a/

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

Un articol de |17 septembrie 2012

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al Radio România, la eveniment vor participa peste 35 de edituri româneşti şi străine reprezentate în ţara noastră, agenţii de distribuţie de carte, alături de producători renumiţi în domeniul cărţii şcolare, al jocurilor educative precum şi al materialelor didactice pentru nivelul preuniversitar.

Dedicat segmentului educaţional al pieţei de carte, Târgul se anunţă a fi deopotrivă o platformă de prezentare a celor mai recente apariţii din domeniu, dar şi un eveniment dinamic şi interactiv, cu lansări de carte, dialoguri cu scriitori, dezbateri şi concursuri.

Totodată, Târgul Gaudeamus Carte Şcolară continuă campania de donaţie de carte pentru bibliotecile rurale din România: vizitatorii şi expozanţii prezenţi la eveniment sunt invitaţi să doneze cărţi care vor fi direcţionate către biblioteci rurale cu deficit de aprovizionare de carte din zona Capitalei.

Liceenii bucureşteni sunt invitaţi la competiţia lecturii, în cadrul Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”. Câştigătorul locului I va participa la finala concursului, care va avea loc cu prilejul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, 21-25 noiembrie, Bucureşti.

De asemenea, Gaudeamus Carte Şcolară va găzdui expoziţia de fotografie „Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului”, ce cuprinde lucrări originale semnate de Jean Marc Godcs, fotograf francez, autorul imaginii din acest an a târgului. Între artă fotografică şi poezie, creaţiile semnate de Godcs pun în scenă o lume plină de candoare, proaspătă şi vie, în care există un singur protagonist: Cartea în ipostaze insolite şi mereu revelatoare.

Târgul, la care intrarea este liberă, poate fi vizitat de luni până sâmbătă între orele 11,00 – 19,00, iar duminică între 10,00 – 16,00.

Sursa: Agerpres

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

13
/02
/17

În urmă cu un secol și jumătate, într-o zi de 13 februarie (1867), Johann Strauss (fiul) prezenta în premieră, la Viena, "Dunărea Albastră", valsul care va deveni una dintre cele mai populare piese muzicale ale repertoriului classic. Cu ocazia jubileului de 150 de ani, muzeul Dinastiei Strauss găzduiește o expoziție care prezintă contextul istoric în care s-a născut valsul vienez.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

10
/02
/17

Un veritabil templu al operei, Teatro alla Scala are o tradiție de peste 300 de ani și reputația unui spațiu muzical magic, în care orice muzician își dorește să ajungă măcar o dată în carieră și fiecare iubitor de operă visează să vadă măcar un spectacol.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

10
/02
/17

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 28 martie și 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în săli de cinema.

10
/02
/17

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din "Bucureşti NonStop", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

09
/02
/17

E interesant cum karma pieselor și a spectacolelor de teatru se împletește uneori cu viața, în modalități pe care nici autorul piesei, nici cei care au pus în scenă spectacolul, nu au anticipat integral. Am văzut spectacolul Teatrului de Comedie, ”Suflete moarte” de Gogol (în dramatizarea unui alt rus genial, Bulgakov, și versiunea scenică și regia lui Vlad Cristache) în această perioadă cu profunde mișcări tectonice social-politice în România.

09
/02
/17

Biletele individuale pentru Festivalul Internațional "George Enescu" se pun în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10,00, în rețeaua Eventim. Peste 3.000 de artiști din întreaga lume vor fi prezenți la București și în alte șapte orașe din țară, în cadrul a 80 de evenimente, la ediția 2017 a Festivalului Enescu (2 - 24 septembrie).

09
/02
/17

"Dansul este o sculptură cinetică, pentru că trupul balerinului adună în el toată tensiunea mişcării. Artistul coregraf este un compozitor al vieţii în mişcare ." - Maestrul Oleg Danovski. În urmă cu un secol, într-o zi de 9 februarie (1917) se năștea, în localitatea Vosnesensk din Ucraina, coregraful și balerinul Oleg Danovski.

09
/02
/17

Teatrul Naţional şi Ţăndărică sunt teatrele bucureştene care au vândut cele mai multe bilete în 2016, potrivit cifrelor obţinute de Agenţia de presă News.ro de la mai multe instituţii de profil din Bucureşti. TNB-ul a vândut, anul trecut, 160.000 de bilete, la care se adaugă alte câteva zeci de mii de invitaţii la spectacolele sale.