Între Paris, New York și frontul de război – tinerețea Reginei Ana
https://www.ziarulmetropolis.ro/intre-paris-new-york-si-frontul-de-razboi-tineretea-reginei-ana/

Fiică a Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei, Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris şi a copilărit în Franţa.

Un articol de Liliana Matei|3 august 2016

După izbucnirea războiului, şi-a urmat familia în Spania şi, apoi, în Statele Unite ale Americii. În ciuda relațiilor pe care familia sa le avea cu majoritatea caselor regale europene, Ana nu a beneficiat de un mediu înstărit. Așa că a trebuit să muncească în timpul studiilor (la Parson’s School of Design), ca orice student american. Viitoarea regină a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s din New York.

În 1943, Principesa Ana s-a înrolat ca voluntar în armata franceză. A lucrat ca șofer de ambulanță, pe fronturile din Algeria, Maroc, Italia, Luxembourg și Germania. Pentru curajul său, a primit “Crucea de Război”.

Se spune că Regele Mihai al României o plăcea pe prințesa Ana din vedere (o zărise în imaginile filmate în timpul războiului). Regina mama Elena a încercat să-i aducă împreună pe cei doi, dar abilitățile ei de pețitoare au dat roade de-abia în 1947, când cei doi s-au întâlnit la Londra, cu ocazia unei nunți regale.
Ana, neobișnuită cu evenimentele de acest gen, nu și-a dorit să-l întâlnească pe Mihai într-un context așa de oficial.
Așa că a plănuit să meargă incognito în gara din Paris de unde Mihai urma să ia trenul pentru Londra, ca să-și observe pretendentul, fără să fie observată. Planul nu i-a reușit, așa că l-a cunoscut pe Mihai, întâmplător, la hotelul Claridge’s din Londra, unde venise să-și salute părinții. A fost atât de emoționată la această întâlnire neașteptată încât și-a lovit militărește călcâiele când i-a fost prezentat Mihai. Se spune că această stângăcie l-a fermect pe rege; 16 zile mai târziu, avea să-i ceară mâna, în drum spre Lausanne.

Peste numai câteva săptămâni, Regele Mihai a fost forțat să abdice. În plus, Biserica Ortodoxă a refuzat să le dea binecuvântarea pentru nuntă, pentru că Ana era romano-catolică, iar Mihai ortodox. Ana s-a măritat cu Mihai în 1948, fără să primească aprobarea Bisericii Catolice. Părinții ei, la insistențele familiei Bourbon-Parma, nu au fost prezenți la nuntă.

Astfel, fost vânzătoare de la Macy’s a devenit Regina Ana a României, care n-a pus piciorul în țară în următorii 44 de ani. Au urmat vremuri grele.

„Când ne-am căsătorit”, povestea regina într-un interviu acordat Eugeniei Vodă în 2008, „regele, cu generozitatea lui moștenită de la Regina Elena, mi-a dăruit un formidabil colier de diamante. Cred că există fotografii în care îl poartă Regina Maria. L-am primit cadou și când n-am mai avut bani, nici noi, nici Regina, l-am vândut. Am vândut toate bijuteriile pe care le-am primit. Am păstrat ceasul și perlele astea și așa am putut s-o ajutăm pe Regină. Dar, când n-am mai avut nimic, n-am mai putut s-o ajutăm. Atunci a trebuit să vândă Villa Sparta. Pentru ea, a fost ceva îngrozitor. A venit să locuiască într-un apartament la Lausanne, dar nu era același lucru. Ne-a dat din mobila ei, ce-a mai putut salva. Și acum, la Săvârșin, avem multe care provin de la Villa Sparta.”

Regele Mihai I şi Regina Ana au fost cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.

Regina Ana a murit acum două zile, pe 1 august. Sicriul va fi adus în ţară pe 9 august şi va fi transportat la Castelul Peleş, iar miercuri, 10 august, acesta va fi transportat la Sala tronului din Palatul Regal. Sâmbătă, va fi depus în Piaţa Palatului, pe un catafalc. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august, la ora 15.00, într-o ceremonie privată, la Curtea de Argeş. Guvernul a decis ca 13 august să fie zi de doliu naţional.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.