Ion Caramitru, dublă recunoaştere internaţională la Festivalul „Actor al Europei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-dubla-recunoastere-internationala-la-festivalul-actor-al-europei/

Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, a fost distins de Comitetul Festivalului Internaţional de Teatru „Actor al Europei”, cu titlul onorific de Actor al Europei pentru întreaga activitate. Festivalul Internaţional de Teatru „Actor al Europei” se organizează anual, de 13 ani, la Prespa, în Macedonia.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2016

Președintele și fondatorul acestui festival este cunoscutul dramaturg, romancier și scenarist Jordan Plevnes, autor, printre altele, al piesei „Chiril și Metodiu — who are you?!”, prezentată în premieră absolută la TNB, în cadrul Festivalului Internațional NETA din 2015. Universitatea de Arte Audiovizuale ESRA, care se numără printre organizatorii festivalului, îi va acorda lui Ion Caramitru titlul de Doctor Honoris Causa.

Printre laureații acestui titlu se află deja personalități precum regizorii de film Manoel Pinto de Oliveira și Jiri Menzel, regizorul de teatru Alexander Morfov, cântărețul Charles Aznavour, actorul și scenaristul Jean-Claude Carriere.

Ceremonia decernării este programată pe 6 iulie, în deschiderea festivalului, iar laudatio va fi susținut de criticul George Banu, profesor la Sorbona și președinte de onoare al AICT.

Ion Caramitru, distins recent cu titlul de Ambasador Shakespeare în România, oferit de Consiliul Britanic, cu ocazia Anului Shakespeare-400, a primit în 1995 titlul de Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), pentru activitatea culturală româno-britanică, și a fost decorat de Regina Elisabeta a II-a. În 1997 a primit titlul de Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor din Franța, iar în anul 2000 i-a fost conferit Ordinul Pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.

În Macedonia va primi cel de-al treilea titlu Doctor Honoris Causa, după cele conferite de Universitatea de Arte din Iași, în 2008, și Universitatea Ovidius din Constanța, în 2012.

Foto: Ion Caramitru – tnb.ro

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.

30
/01
/15

Realizatorul TV Cătălin Ştefănescu se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi va lua parte, miercuri, de la ora 19.00, la campania "Librar pentru o zi", iniţiată de librăria Bizantină din Bucureşti.

29
/01
/15

Caragiale, egoist și manipulator, a știut să se joace întotdeauna cu aparențele, jonglând și în viața reală cu slăbiciunile oamenilor. Aceasta este povestea unei treceri de la apucăturile unui insolent care se izola de societate, mâncând pe ascuns mămăligă cu ceapă, la aparițiile lui de gentleman înarmat cu citate din iluminiștii francezi.

29
/01
/15

Prima ediție din anul 2015 a Trialogurilor la ARCUB are loc joi, 12 februarie, începând cu ora 19.00, la Ceainăria ARCUB (Str. Batiște 14). Sub motto-ul „În dulcele stil... folk”, acest eveniment se bucură de prezența a trei dintre personalitățile cu adevărat marcante ale lumii muzicale românești: Mircea Baniciu, Nicu Alifantis și Doru Ionescu.