Ion Dichiseanu, Premiul pentru Întreaga Carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-dichiseanu-premiul-pentru-intreaga-cariera/

Ion Dichiseanu, unul dintre cei mai iubiţi actori români, va primi „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc luna aceasta, pe 21 martie 2017, la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|6 martie 2017

Actor de o versatilitate incredibilă, cariera lui Ion Dichiseanu se întinde pe parcursul a aproape 60 de ani.

Unul dintre cele mai importante trofee, Premiul pentru Întreaga Carieră a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici ai filmului românesc: Florin Piersic, Coca Bloos, Radu Beligan, Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Jean Constantin.

Născut pe 20 octombrie 1933, la Adjud, Ion Dichiseanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru București, în 1959.

Marele actor român este cunoscut pentru nenumăratele roluri puse în scenă la Teatrul Nottara, numeroase apariții la teatru TV și teatru radiofonic, dar și pentru cele peste 50 de filme în care a jucat.

Debutează pe marile ecrane în 1961, în lungmetrajul „Darclée”, regizat de Mihai Iacob, film inclus în competiția oficială a Festivalului de la Cannes din acel an.

În 1979, Ion Dichiseanu este distins cu Premiul Asociației Cineaștilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 este decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Ion Dichiseanu este cunoscut publicului din România pentru roluri din filme precum: „Tunelul” (regia Francisc Munteanu, 1979), „Bătălie pentru Roma” (regia Robert Siodmak, 1968), „Trandafirul galben” (regia Doru Năstase, 1981) dar mai ales pentru personajul Pierre Vaillant din serialul de un succes incontestabil „Toate pânzele sus”, regizat de Mircea Mureșan în 1976.

Filmografia lui Ion Dichiseanu este completată de titluri precum „Titanc Vals” (regia Paul Călinescu, 1965), „Revanșa” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Pistruiatul” (regia Francisc Munteanu, 1986).

La sfârșitul anilor ’80, Ion Dichiseanu colaborează și cu Ion Popescu-Gopo pentru lungmetrajul „Maria și Mirabela în Tranzistoria”.

Foto: Ion Dichiseanu – facebook

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.