ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.
Un articol de Georgeta Filitti|17 mai 2017
E şi cazul lui Ionel Perlea (1900-1970), cel născut într-un sat ialomiţean şi ajuns unul din marii dirijori ai secolului XX. A făcut studii muzicale la München şi a debutat ca dirijor la Opera din Leipzig, în stagiunea 1922-1923, cu opera Hänsel şi Graetel de Humperdinck. Avea doar 19 ani când a compus, la Bucureşti, Două schiţe simfonice. Şi-a împărţit timpul, într-un ritm alert, între orchestre din Germania (Rostock, de pildă, unde a fost dirijor secund) şi România (Cluj, apoi Bucureşti, la Opera Română – unde va rămâne neîntrerupt până în 1944 -, la Radio, profesor la Academia de Muzică).
În 1944 încearcă să iasă din ţară, cu destinaţia Paris; e prins şi internat într-un lagăr din Austria (Krümhubel). Peste un an este eliberat de englezi şi reuşeşte să ajungă în Italia. Este primit cu braţele deschise şi dirijează la Roma, Veneţia, Trieste, Napoli, Torino, Genova. Are un angajament permanent vreme de trei ani, la Scala din Milano, unde dirijează operele Samson şi Dalila, Răpirea din serai (cu Maria Callas), Cosi fan tutte, Fidelio, Boris Godunov, Turandot. E prezent şi la festivalul de muzică sacră de la Perugia. Faima sa este statornicită şi Toscanini îl recomandă la Metropolitan House Opera din New York. A debutat acolo dirijând Tristan şi Isolda. Compozitorii săi favoriţi, în primul an pe pământ american, au fost Wagner, Verdi, Puccini şi Bizet. Înregistrează mai multe opere în acelaşi oraş şi peste doar un an este director al Marelui festival de operă din San Antonio (Texas), unde a dirijat Aida şi Madame Butterfly. E invitat în acelaşi timp să dirijeze orchestele din Baltimore, Detroit şi Cleveland şi face turnee memorabile în Europa (la Atena, Florenţa, Milano, Viena, Bamberg). Sub bagheta lui au cântat Monique de la Brucholerie, G. Cassado, El. Schwarzkopf, D. Fischer Diskau. Timp de 15 ani, între 1955 şi 1970, a condus orchestra din Connecticut şi a ţinut cursuri de dirijat la Mannhatten School of Music din New York. Aici a prezentat, în premieră, Omagiu lui Enescu de Th. Grigoriu.
Ionel Perlea rămâne în memoria noastră în primul rând ca un înzestrat dirijor. A fost deopotrivă un compozitor inspirat, preţuit de George Enescu. În 1970, un cronicar releva „vivacitatea coloristică încântătoare” a lucrărilor sale.
Repertoriul său dirijoral, de excepţională varietate, a cuprins cca 1500 de lucrări de Wagner, Mahler, Mozart („marea lui slăbiciune”, după propria mărturisire), Ceaikovski, Smetana, Dvorak, Musorgski, Rahmaninov, Glinka.
Prezenţa, vreme de 25 de ani, pe scena internaţională, după Al Doilea Război Mondial, alături de Sergiu Celibidache şi Constantin Silvestri, a avut o conotaţie aparte: melomanii din lumea întreagă au avut dovada prezenţei românilor în elita mondială a muzicienilor, în ciuda faptului că în patrie numele lor rămâneau prohibite.
Cenzura instaurată în România, odată cu introducerea regimului comunist, a fost extrem de dură. Pe de o parte, românii nu s-au mai putut exprima liber, ci doar după şabloane puţin credibile; pe de altă parte, accesul la producţia literar artistică a lumii a fost drastic interzis. În cazul muzicii, opreliştile n-au putut funcţiona după dorinţa politrucilor, încât concertele lui Ionel Perlea au fost destul de des urmărite de români.
