Jean Constantin, un geniu al teatrului de revistă
https://www.ziarulmetropolis.ro/jean-constantin-un-geniu-al-teatrului-de-revista/

Jean Constantin n-a urmat o şcoală de actorie. Dar, exploatând comicul de situaţie cultivat în şcoala cupletului revuistic, apelând la umorul verbal şi la efectele unei dicţii particulare, artistul a avut succes. La 83 de ani, când a murit, avea o popularitate uriaşă, ce-l menţinea pe „creasta valului”.

Un articol de Monica Andrei|26 mai 2014

Jean Constantin a înfiinţat un teatru de păpuşi la Constanţa; a iubit blondele; despre brunete, spunea că-i seamănă. Timp de 30 de ani, a fost actorul Teatrului “Fantasio” din Constanţa (1957-1985), unde a jucat în 39 de premiere, în diverse regii (Ion Drăgan, Constantin Dinischiotu, Ion Maximilian, Nicuşor Constantin). În televiziune, a colaborat cu regizorii Valeriu Lazarov și Alexandru Bocăneţ.

De-a lungul timpului, a apărut în spectacole de divertisment și în show-uri de televiziune. Cu rolul Tache Măslineanu din spectacolul cu piesa “Săracu Gică”, a ajuns la 1400 de reprezentaţii. Jean Badea, secretar literar, i-a dedicat o carte intitulată „Omul care aduce… hazul”.

Jean Constantin, pe numele real Constantin Cornel Jean (21 august 1927 – 26 mai 2010,) s-a născut la Techirghiol şi a trăit în medii sociale unde gestul obscen şi verbul spurcat lustruiau blazonul golanului din buza portului constănţean.

La 17 ani, şi-a început activitatea artistică la Bumbeşti-Livezeni. „Tatăl meu a fost arhitect. Cred că natura m-a înzestrat pentru a face omul să râdă. Louis de Funes îmi place la nebunie. Şi Gassman. Mi-am început activitatea artistică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1952. Eram angajat al Consiliului sindical al şantierului. Controlam brigăzile artistice. Pe urmă m-am transferat la I.M.U Medgidia. Aici am luat cîteva premii, cu brigada; în 1954, am fost laureat pe ţară pentru marinarul din opereta «Vânt de libertate». Nu eram profesionist.”

Urmează cursurile Şcolii de Normatori pe Canalul Dunăre Marea Neagră şi se angajează la I.M.U Medgidia, unde a fost şef serviciu Salarizare. Şi aici cântă în brigada artistică.

„Brigadier. Sunt dintre cei veterani. Am fost tehnicianul brigăzii a III-a, Constanţa – sectorul Dineş. Am mulţi prieteni de atunci. Făceam cuplete, monologuri şi le interpretam cu încă doi colegi: Cîrneci Constantin şi Nestor Alexandru. Ei nu s-au făcut actori, erau oameni serioşi. Acum unu-i tapiţer şi celălalt toboşar. Râdeau toţi la cupletele mele şi pe şantier, şi în armată. Nu m-am gândit să mă fac actor. Când spunem: A ruginit frunza din vii/ Şi ţinta mea a ruginit/ Pustii sunt holde şi câmpii/ Şi ţintele ce le-a ochit. Ce mai râdeau comandanţii!… Mă ajuta la texte şi Iulian Mihu.”

Jovial, grăbit, cu o expresie a feţei de o extraordinară mobilitate şi o stranie strălucire în ochi, Jean Constantin ştia să provoace râsul printr-un comic înnăscut.

Pe platourile de filmare şi pe scenă n-a eşuat în bufonade. Bunul simţ nu l-a părăsit niciodată. Refuza des interviurile și şedinţele foto pentru că îşi proteja viaţa de familie, intimitatea, sau – dacă o făcea – se întâmpla în exclusivitate.

Era abonat la Revista „Cinema”, unde citea des cronicile despre filmele în care a jucat. „Viaţa e altceva. Fug de publicitatea făcută cu toptanul. Nici popularitatea nu-mi place. Când îmi las maşina, găsesc lumea adunată grămadă la parcare.”

Deşi n-a avut copii, i-a iubit foarte mult; i-a plăcut să-i facă să râdă, să-i vadă cum se joacă; pentru ei a înfiinţat un teatru de păpuşi în Constanţa. Avea dexteritatea necesară unui actor-păpuşar, despre care mărturisea: „Mânuiesc păpuşile nemaipomenit. Nu se poate mai mare bucurie decât să auzi o sală întreagă de copii râzând. M-am străduit să distrez lumea. Mă simt bine când râde toată sala. Publicul care reacţionează la replică, în sală, acela e publicul în care cred…”

Jean Constantin – rolurile din film

A avut roluri în 63 de filme. Juca din instinct. De cele mai multe ori, improviza. Mulți scenarişti au scris roluri special pentru el.

● „Mi-am câştigat popularitatea datorită filmelor. În filme nu m-a dublat nimeni niciodată. Am sărit de pe cal, de pe vapor…. Pe mine nu m-a lansat televiziunea, ca pe alţi colegi. Am apărut la televizor de câteva ori… «Procesul alb», «Haiducii», «B.D.-urile» (Brigada Diverse), «Explozia», «Gloria nu cântă», «Revanşa…», filmele lui Sergiu Nicolaescu…. în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani și Dem Rădulescu.”

● „«Procesul alb» a fost primul meu film. Criticii de film spuneau «extraordinarul Jean Constantin», lucru care mi-a mers la inimă. Când mă bătea Toma Caragiu în «Procesul alb», în secvenţa de la Poliţie… am simţit-o. Bătaia s-a filmat pe viu, cu un aparat silenţios. Operatorul îi spusese lui Toma că trebuie «să se simtă palma» pe faţa mea. Eram în gros plan. Jucam cu un actor atât de mare!”

● „Cu Iulian Mihu, regizorul, m-am găsit la un regiment de grănicieri unde am făcut amândoi armata. Eram vreo şapte pentru rol. La probele de pe Podul Basarab, pe Calea Griviţei, au spus că am autenticitate. Şi am reuşit!”

● „Sunt roluri pe care le-am refuzat pentru că nu m-am simţit în largul meu. Rolul din Reconstituirea pe care l-a făcut Ernest Maftei, l-am refuzat pentru că mi-am dat seama că acolo nu trebuia să se râdă. Când rula un film la cinema unde jucam eu, nici nu dam pe acolo. Am o jenă.” (Almanah Cinema, 1983)

În 1973 colaborează pentru prima oară cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul “Nemuritorii”, apoi în Revanșa (1978). Serialul “Toate pânzele sus” (1976), în regia lui Mircea Mureșan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail, iar popularitatea sa este în creştere. Un an mai târziu, joacă în comedia „Nea Mărin miliardar”.

jean-constantin-672095l-poza

În rolul Ismail, din „Toate pânzele sus”

În anii 1980 și 1990, Jean Constantin este prezent într-un număr mai mic de producții, în mare parte comedii. Continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de șapte ani, revine pe platourile de filmare cu rolul „nea Florică” din lungmetrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006).

Ultimele sale filme – “Supraviețuitorul” (2008) și “Poker” (2010) – au fost regizate de vechiul său colaborator , regizorul Sergiu Nicolaescu. Actorul a jucat și în serialul “Regina”, difuzat de postul Acasă TV.

În 2004, Jean Constantin a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

În 2006, a primit Diplomă de excelență pentru rolul din filmul “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”.

Foto Jean Constantin: cinemagia

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.