„Juste la fin du monde”. Rateu elegant, cu stil
https://www.ziarulmetropolis.ro/juste-la-fin-du-monde-rateu-elegant-cu-stil/

CRONICĂ DE FILM Adevărul e că numai un regizor excesiv ca Xavier Dolan, puştiul minune şi răsfăţat al cinematografiei mondiale, putea oferi un rateu aşa frumos ca „Juste la fin du monde”, câştigător al Grand Prix la Cannes în 2016.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 ianuarie 2017

Un rateu cu stil, cu panaș, cu superstaruri franțuzești – Gaspard Ulliel, Nathalie Baye, Léa Seydoux, Vincent Cassel, Marion Cotillard  –  filmate insistent în prim-planuri, într-un montaj alert plan-contraplan, probabil pentru a contrabalansa faptul că sursa de inspirație este o piesă de teatru (de Jean-Luc Lagarce) și a sugera sufocarea existențială a personajelor (un dramaturg vine să își revadă după 12 ani familia – mama, sora, fratele și cumnata – pentru a le spune că nu mai are mult de trăit).

„Juste la fin du monde” este cel mai puțin liber sau, de fapt, cel mai închistat film al explozivului canadian. Un eșec elegant, spectaculos, cum numai unui teribilist ca Xavier Dolan i se poate permite și trece cu vederea.

Dacă până acum personajele tânărului regizor erau mereu imprevizilbile și surprinzătoare, de această dată par rigide, fără relief, fără nuanțe, deși nu lipsite de un oarecare farmec – simțul spectacularului și al comicului nu s-a pierdut. Ciocnirile sau apropierile între membrii acestei familii exuberante aduc a pedalare în gol. Sau poate că așa arată sfârșitul lumii – momentul când oamenii devin încapabili să își exprime emoțiile sincere, să se înțeleagă, să se regăsească.

Dar, atunci, de ce atâta zbatere, încheiată apoteotic cu o secvență din final pretins tensionată, în care se țipă și se varsă lacrimi, dar care își ratează ținta?

Surprinzător, prim-planul, această minunată unealtă cinematografică, revelatoare a celor mai profunde trăiri, nu reușește aici să treacă de suprafața sentimentelor, de bogatul joc facial al unor actori indiscutabil mari și, pe deasupra, fermecători.

Iar dacă în filmele precedente muzica dădea măreție, ca o tușă finală, și inducea emoție în fiecare secvență unde irumpea, de această dată devine, de cel mai multe ori, apăsătoare, prețioasă, redundantă. Una din frumoasele excepții – mișcările tandemului mamă-fiică (Nathalie Baye-Lea Seydoux) pe refrenul melodiei „Dragostea din tei”, care acaparează un scurt moment coloana sonoră.

Poate că explicația e că Dolan a ieșit din Canada, din acea limbă bizară, dar al naibii de frumoasă, din acel univers extrem de personal. Însă cine îl poate blama cu adevărat?

Poate că ușoara manierizare (o manierizare glamour) este urmarea unei autosuficiențe – de altfel, Dolan nu a ezitat să se dueleze, în timpul Cannes-ului și după, cu criticii care s-au arătat nemulțumiți de film.

„Juste la fin du monde” este un film ratat pe care îl vezi cu plăcere. Și s-ar putea să îți dorești să mai intri o dată.

„Juste la fin du monde”, tradus „Doar sfârșitul lumii”, a intrat la 6 ianuarie în cinematografe, fiind distribuit de Independența Film.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.