La limita de jos a cerului – filmul lui Igor Cobileanski în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-limita-de-jos-a-cerului-filmul-lui-igor-cobileanski-in-cinematografe/

La limita de jos a cerului, cel mai recent film al regizorului Igor Cobileanski, ajunge în cinematografele din România începând cu 27 septembrie 2013.

Un articol de Andrada Văsii|6 septembrie 2013

La limita de jos a cerului, cel mai recent film al regizorului Igor Cobileanski, ajunge în cinematografele din România începând cu 27 septembrie 2013.

Debutul în lungmetraj de cinema al cineastului basarabean, autor al celebrelor scurtmetraje „Când se stinge lumina”, „Saşa, Grişa şi Ion” şi „Plictis (şi inspiraţie)”, a avut premiera mondială în această vară, la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, în competiția East of the West, fiind remarcat de presa internațională.

La limita de jos a cerului  este văzut ca ,,un film de artă solid, cu accente de umor negru”, scria „The Hollywood Reporter” după premiera mondială de la Karlovy Vary, unul dintre cele mai vechi și mai importante festivaluri din Europa.

Prestigioasa revistă britanică „Sight & Sound” a apreciat interpretarea subtilă a tânărului actor Igor Babiac din La limita de jos a cerului  și suflul de thriller psihologic al filmului: „Rareori un personaj principal a fost portretizat cu atâta acuitate, simpatia inițială a publicului fiind subminată progresiv de înțelegerea faptului că acesta acționează mult dincolo de normele morale și de rutina încălcării legilor”.

La limita de jos a cerului, undeva prin Moldova

Cu un scenariu scris de Corneliu Porumboiu și Igor Cobileanski, „La limita de jos a cerului” spune povestea lui Viorel (Igor Babiac), un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova.

Cel mai bun prieten al său îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă.

La limita de Jos a cerului

Oleg Mutu si Igor Coblienski

Filmările pentru La limita de jos a cerului au avut loc în Republica Moldova, iar post-producția a fost realizată la București. În distribuție apar Igor Babiac, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău,  Sergiu Voloc – actorul distribuit de Igor Cobileanski în toate scurtmetrajele sale, Ela Ionescu, actriță de teatru din București, îndrăgitul actor Igor Caras-Romanov și Angela Ciobanu.

Imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, unul dintre cel mai bine cotați directori de imagine din România, iar montajul a fost realizat de Eugen Kelemen și Cristina Ionescu. Producător este Alexandru Teodorescu, de la Saga Film, iar producător executiv și story editor, Mihaela Popescu.

Info:

La limita de jos a cerului a primit o finanțare de 1.282.395 de lei din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

Scenariul a fost dezvoltat cu sprijinul rezidenței la Atelierul Cinefondation, un proiect al Festivalului de la Cannes.

Foto credit: Ela Ionescu și Igor Babiac, SagaFilm

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.