-->

La Marseillaise. Povestea imnului Franţei
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-marseillaise-povestea-imnului-frantei/

Atentatele teroriste de la Paris au transformat „La Marseillaise”, poate cel mai cunoscut şi admirat imn din lume, într-un imn al solidarităţii lumii civilizate împotriva terorismului. Marseieza a fost intonată de un înteg stadion, zilele trecute, la meciul amical Anglia – Franţa, de pe Wembley, şi va fi cântat înaintea tuturor meciurilor din prima ligă engleză din acest weekend. În Premier League evoluează un număr de 72 de jucători francezi.

Un articol de Petre Ivan|20 noiembrie 2015

Compusă în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1792 de Claude Joseph Rouget de Lisle, la Strasbourg, imediat după ce Franţa a declarat război Austriei, „La Marseillaise” l-a sensibilizat pe Napoleon la Austerlitz.

Primul titlu al Marseiezei a fost “Chant de guerre pour l’armée du Rhin” (“Cântecul de război al armatei de pe Rin”).

Pe 30 iulie 1792, melodia a fost cântată de soldații republicani din Marsilia la intrarea în Paris, de acolo venindu-i numele de “La Marseillaise”, iar la 14 iulie 1795, în mod oficial, acest cântec a devenit imn naţional.

În timpul Primului Imperiu şi al Restauraţiei, melodia a fost interzisă.

Deşi, iniţial, motivase că “La Marseillaise” poate incita masele la revoltă împotriva monarhiei, împăratul Napoleon le-a permis soldaţilor să cânte imnul după victoria răsunătoare împotriva trupelor aliate la Austerlitz.

Franţa s-a confruntat, săptămâna trecută, cu cele mai grave atentate din istorie, soldate cu 129 persoane ucise şi cu sute de răniţi. Atacurile teroriste comise la Paris, care au vizat şi Stadionul Stade de France, ce găzduia amicalul Franţa – Germania, au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Foto: La Marseillaise – wikipedia

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”

12
/03
/23

Luna martie a fost scrisă în destinul ei. S-a născut pe 8 martie 1936 și a murit pe 18 martie 1994. Nici șaizeci de ani n-a petrecut pe acest pământ, dar în acest timp a devenit una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Gina Patrichi.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

17
/02
/23

E noapte, străzile sunt pustii și la Haga sigur e frig în miezul iernii. Dar tocmai se intră într-un nou deceniu cu mare entuziasm. Anul abia a început și oamenii își fac planuri. În hotelul Des Indes din orașul olandez însă, o ființă extraordinară își face ieșirea din scenă.

16
/12
/22

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.