La teatru, cu avionul
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-teatru-cu-avionul/

În Bucureşti în toamna lui 2014, au avut loc cinci festivaluri de teatru. Dar a sosit timpul să ne îndreptăm atenţia şi către oferta teatrală pe anul 2015, din afara graniţelor României. Ce se întâmplă dincolo?

Un articol de Judy Florescu|26 octombrie 2014

Dacă ai avea ocazia să participi la un festival de teatru internațional, care ar fi destinația pentru care ai opta: Franța, America de Sud, Africa de Sud, Irlanda sau Marea Britanie? Am făcut un mic sumar al unora dintre cele mai neconvenționale destinații de călătorie pentru vizionarea unui spectacol de teatru.

O vacanță cu prilejul unui festival de teatru într-o țară străină care adună mai multe culturi în același timp în același oraș poate reprezenta un motiv de îmbogățire a cunoștințelor legate de artele spectacolului.

Festivalul de Teatru Ibero-American (4-20 aprilie 2016) –  La fiecare doi ani, Bogota devine cea mai mare scenă de teatru a lumii.  Timp de 17 zile, cele mai importante trupe de teatru de pe cele 5 continente se adună în capitala Columbiei, transformând-o în Orașul Teatrului Mondial. Din programul festivalului fac parte spectacole de teatru clasic, dar și spectacole de dans, circ, concerte, teatru de păpuși, pantomimă, arte performative și muzică clasică. Festivalul de Teatru Ibero-American a fost creat în anul 1988 de către actrița Fanny Mickey și de către dramaturgul Ramiro Osorio, și a fost lansat cu ocazia aniversării a 450 de ani de la atestarea documentară a Bogotei.

Festivalul Național al Artelor (2-12 iulie 2015) – Cel mai mare festival desfășurat în Africa de Sud, în Grahamstown, Festivalul Național al Artelor, reprezintă o tradiție de celebrare a culturii la o scară internațională. A fost organizat pentru prima dată în anul 1974,  cu ocazia inaugurării edificiului 1820 Settlers National Monument.

În ziua de astăzi, festivalul se desfășoară în aproximativ 50 de locuri din Grahamstown. Din program fac parte spectacole de jazz, operă, teatru-performance, dans, teatru clasic, teatru studențesc, expoziții de artă, proiecții de film, târguri, ateliere și tururi ale locurilor istorice din Grahamstown. Evenimentul cuprinde de asemenea și un festival dedicat copiilor.

Festivalul de la Avignon –  Fondat de Jean Vilar , actor și regizor,  în anul 1947,  Festivalul de la Avignon este unul dintre cele mai importante evenimente  din lume, dedicat artelor perfomative. În fiecare an, în luna iulie, Avignon devine un oraș al teatrului, transformându-și clădirile istorice în săli de spectacole care găzduiesc peste 130.000 de spectatori.

Timp de o lună, fiecare participant are acces la arta contemporană în formele sale  – spectacole, expoziții, dezbateri, proiecții de film, spectacole-lectură, iar în fiecare seară de festival are loc cel puțin o premieră a unui spectacol.

Festivalul Internațional de la Edinburgh (7-31 August 2015) – Creat în 1947, Festivalul de la Edinburgh a luat amploare după cel de-al Doilea Război Mondial cu scopul de a oferi o platformă de comunicare a artiștilor și spectatorilor din întreaga lume.

Inițiativa fondării Festivalului Internațional de la Edinburgh i-a aparținut lui Rudolf Ring, director al Operei din Glyndebourne,  împreună cu Henry Harvey Wood, Președintele Consiliului Britanic din Scoția, alături de un grup de lideri din Edinburgh. La ora actuală sunt 12 festivaluri anuale ce se desfășoară în Edinburgh,  supranumit Orașul Festivalurilor.

Festivalul de teatru de la Dublin (24 septembrie- 11 octombrie 2015)– Fiind supranumit cel mai vechi festival specializat pe teatru din Europa, Festivalul de la Dublin a creat adevărate stagiuni de spectacole internaționale pe perioada toamnei. Înființat de către impresarul de teatru Brendan Smith în anul 1957, Festivalul de Dublin a fost unul dintre evenimentele principale ce au facilitat schimbul intercultural după cel de-al Doilea Război Mondial.

În afară de spectacole, concerte, expoziții, dezbateri și repetiții deschise cu publicul, Festivalul de la Dublin are şi o secțiune specială dedicată familiei și copiilor.

 

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.