Laboratorul de regie al lui Loevski – şi în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/laboratorul-de-regie-al-lui-loevski-si-in-romania/

Despre laboratoarele de regie ale creatorului de teatru Oleg Loevski se ştie nu numai în ţara sa, Rusia, dar şi în Germania, Italia, Bulgaria, Estonia etc. Acest proiect a devenit cunoscut şi în România în vara acestui an, când Teatrul Nottara a pus la cale „Laboratorul de Teatru DENS”.

Un articol de Maria Sârbu|14 iulie 2016

Un sfârşit de stagiune minunat, căci pentru cei implicaţi a fost o experienţă unică – ceva nou, ceva frumos, ceva ce i-a scos, spun mulţi, din rutina vieţii teatrale de zi cu zi (oricum scopul e de a-i scoate pe actori din zona confortului, după cum spunea Loevski, fondatorul laboratorului desfăşurat de aproximativ 370 de ori sub privirea sa atentă). Ceva inedit a fost şi pentru publicul care a venit la 9 şi 10 iulie să vadă rezultatul muncii de cinci zile a artriştilor de teatru – trei schiţe de spectacol, după care au votat, alegând ceea ce le-a plăcut cel mai mult. Iar de votul lor depinde dezvoltarea unuia dintre proiecte, care urmează să fie transformat din schiţă în adevărat spectacol pe scena Nottara.

3K6A5858 (1280x854)

Ce a fost, de fapt, în cele cinci zile rezervate unui astfel de experiment teatral? Unii actori păreau sceptici la început. Cu puţin timp înainte de prima lectură, Oleg Loevski şi Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului Nottara (care şi-a dorit foarte mult acest proiect aici), le spuneau actorilor, distribuiţi de conducerea teatrului în cele trei schiţe de spectacol, în ce constă laboratorul. Li s-a explicat simplu: trei regizori străini (de fapt patru, doi fiind în cuplu), aduşi de Loevski, vor lucra activ, presaţi de timp, cu trei echipre de actori români, trei texte contemporane. Evident, cu mijloace improvizate. Condiţia laboratorului a fost, aşa cum e peste tot unde se desfăşoară, ca regizorii să fie tineri, să nu mai fi lucrat textele alese, şi să nu mai fi lucrat în teatrul respectiv şi nici în laborator.

Aşadar, Teatrul Nottara a ales „Estrogen”, după Tiramisu de poloneza Joanna Owszanko, „Iubirea la oameni”, piesă a bielarusului Dmitri Bogoslavski, „Burlaci şi burlăciţe” de cunoscutul dramaturg israelian Hanoch Levin. Apoi a împărţit rolurile, iar Loevski a încredinţat textele (în ordinea respectivă): Andreas Raicov-Mertz şi Ekaterina Raicova Mertz (Germania), Evghenia Bercovici (Rusia) şi Alessandra Giuntini (Italia). Desigur, la fiecare schiţă de spectacol a fost, ca asistent de regie, câte un român şi anume (în aceeaşi ordine a enumerării): Alexandru Mâzgăreanu, Adela Biţică şi Bogdan Budeş.

3K6A5420 (1280x853)

Poate unii credeau că vor fi doar nişte spectacole-lectură. Ei bine, nu. Chiar au fost nişte spectacole într-o formă crudă. Desigur, oricine care a fost implicat ar spune că dacă s-ar lucra la fiecare încă vreo trei – patru săptămâni ar ieşi nişte montări de calitate pentru viitoarea stagiune. Calitatea oricum s-a văzut şi asta numai în cinci zile.

S-a lucrat în trei spaţii ale Teatrului Nottara (care se întoarce acasă pe Bulevardul Magheru), dar rezultatele au fost prezentate la Teatrul de Artă. Acolo a venit publicul două seri la rând ca să vadă, să voteze şi să-si spună şi părerea despre ce a văzut: ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut – şi de ce.

Spectatorii care au votat şi au ales nu sunt oameni de teatru, dar ascultându-i pe unii, vorbind despre schiţele de spectacol vizionate, am tras concluzia că ei ştiu ce înseamnă teatru, chiar dacă s-au prezentat cu numele mic şi profesia lor de: inginer, asistentă, antreprenor, corporatist, profesoară… Pe unii i-a interesat textul, pe alţii jocul actorilor. Impresionant mi s-a părut că au remarcat „diferenţele de regie”.

Oleg Loevski a dorit să afle de la public ce nu i-a plăcut. Un răspuns a fost de felul: „A fost poate mult entuziasm… vizibil”.

Şi directoarea Teatrului Nottara a dorit să afle dacă vreun regizor străin dintre cei implicaţi vor să monteze spectacolul la Bucureşti. Toţi au spus „da”.

Cert este că unul, deocamdată câştigătorul, va vedea lumina rampei, în 2017, la Nottara. Şi este vorba de „Iubirea la oameni” de Dmitri Bogoslavski – un foarte tânăr dramaturg şi actor din Minsk (text tradus de Raluca Rădulescu), în regia Evgheniei Berkovici. Rolurile au fost interpretate de Dani Popescu, Ada Navrot, Anca Bejenaru, Claudiu Romila, Anda Caropol, Sorin Cociş, Sorina Ştefănescu, Vlad Trifaş, Carmen Lopăzan şi Carmen Florescu. Regizor tehnic a fost Dragoş Moloiu.

La final, i-am văzut pe actorii Teatrului Nottara, pe toţi cei implicaţi, că sunt mulţumiţi, că experimentul a fost ceva deosebit pentru ei. Iar Ada Navrot, care mărturisea că iniţial nu a dorit să participe la acest laborator, pentru că a avut o stagiune plină şi un an dificil, se declara fericită de întâlnirea cu regizoarea din Rusia. Actriţa crede că a făcut unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa sa şi explică: „Am întâlnit-o pe Evghenia – o regizoare tânără extraordinară, care a reuşit în cinci zile să scoată o cu totul altă faţetă, o personalitate a mea pe care nu o valorificasem pe scenă, nu o ştiam sau nu am avut curaj. Întâmplarea a fost, căci regizoarea nu şi-a ales distribuţia. E una din frumoasele întâmplări ale vieţii care vine în acest an înfiorător de dificil. Cumva calea tot prin suferinţă e. Premiul e superb. Premiul e al publicului, care va vedea acest spectacol, cu actorii”.

3K6A5574 (1280x853)

Directoarea Marinela Ţepuş spunea la final că acest gen de laborator va fi organizat în Teatrul Nottara măcar o dată pe an. Ea şi-a exprimat dorinţa de a cuprinde cât mai multe teatre şi poate şi şcolile de teatru din Bucureşti şi din ţară, pentru a se înţelege că e nevoie de un asemenea laborator, în care sunt scoşi din rutină şi actorii, şi regizorii, şi cei din administrativ: „Noi am fost vreme de o săptămână împreună, acolo (…), s-a dovedit ca suntem o familie, s-a dovedit că putem scoate trei spectacole în cinci zile şi tocmai de aceea voi face ceea ce nu am făcut niciodată, voi amâna nişte proiecte, pentru a face aceste proiecte. Actorii care au intrat în acest tip de laborator, care au dat tot ce au putut ei în cinci zile şi au intrat într-o competiţie extrem de loială merită acest lucru. Pe afişul teatrului vor apărea «Iubirea la oameni», «Burlaci şi burlăciţe, «Estrogen Tiramisu», în regia unor tineri regizori străini, care au fost studenţi în Rusia – o rusoaică, o italiancă şi un neamţ”. Adică: Evghenia Berkovici, Alessandra Giuntini şi Andreas Merz-Raykov.

23
/10
/15

„Lor, țiganilor, să le mulțumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii (!) ne-au desgropat-o, au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica.” - George Enescu, în urmă cu mai bine de un secol. Lucrări pe care odinioară le interpretau celebri lăutari şi care au reprezentat o puternică sursă de inspiraţie pentru Enescu în creaţiile proprii se vor auzi la Sala Radio miercuri, 28 octombrie, de la 19.00, într-un concert inedit care aduce pentru prima oră, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO.

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

23
/10
/15

Thierry Frémaux, Delegatul General al Festivalului de la Cannes, unul dintre cei mai influenți oameni din industria filmului, revine la Les Films de Cannes a Bucarest (23 – 29 octombrie) pentru un spectacol unic: Lumière!. Cele câteva zeci de filme restaurate ale fraților Auguste și Louis Lumière, doi dintre inventatorii cinematografiei, vor fi proiectate în versiune restaurată, însoțite de comentariile live ale lui Thierry Frémaux, pe 29 octombrie, de la 20.45, la CinemaPRO.

22
/10
/15

Dacă atingi punctul sensibil al poveștii potrivite la momentul potrivit, ea face înconjurului lumii cu forța unui tsunami, iar vestea succesului se răspândește ca un virus și rezistă în timp, ba chiar recidivează, pentru că numai poveştile vrăjesc sufletele şi cuceresc minţile oamenilor pentru totdeauna. Tot aşa şi cu inspirata alegere a regizoarei Alice Barb de a monta la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti spectacolul „My Fair Lady”.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

22
/10
/15

Actorul Chris Rock, cunoscut pentru umorul său caustic, a confirmat miercuri că va fi gazda celei de-a 88-a ceremonii a premiilor Oscar, la 28 februarie anul viitor. El a mai fost prezentatorul unei gale Oscar în urmă cu 11 ani.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

21
/10
/15

Dheepan, premiat cu Palme d’Or anul acesta la Festivalul Internațional de film de la Cannes, va rula în cinematografele din România începând din data de 30 octombrie. Filmul va fi prezentat în avanpremieră în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest (23 - 29 octombrie), în prezența regizorului.

21
/10
/15

ARCUB Batiște găzduiește un nou spectacol fenomen! Dan Puric revine în lumina reflectoarelor cu un one man show care promite spectatorilor aceeaşi forță şi subtilitate ce i-au adus reputația de „maestru” al pantomimei. Admiratorii teatrului nonverbal se pot delecta cu stilul original al artistului în spectacolul SUFLET ROMÂNESC care se va juca în această stagiune la Sala ARCUB din Batişte nr. 14, prima reprezentație având loc vineri, 23 octombrie, de la ora 20:00.

21
/10
/15

Teatrul Țăndărică pregătește cea de-a 11-a ediție a binecunoscutului Festival Internațional al Teatrului de Animație “Spectacole de colecție” care, începând din acest an, se va numi Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls.

21
/10
/15

Cu ocazia celor 25 de ani de existență, site-ul IMDb, prima bază de date din cinematografia mondială, a dezvăluit lista filmelor preferate de cei 1,5 milioane de utilizatori ai săi dintre cele vizionate între 1990 și 2014.

21
/10
/15

Pre-vânzările pentru extrem de așteptatul "Star Wars - The Force Awakens" au spulberat toate recordurile pe site-urile de vânzări de bilete americane. Numeroase site-uri din lume s-au blocat din cauza cererilor de bilete, iar pe ebay două bilete VIP se vindeau cu 10.000 de dolari. În plus, la două zile după lansarea trailerului oficial, acesta fusese vizionat de peste 66 de milioane de ori.

20
/10
/15

Un festival precum „Les Films de Cannes à Bucarest,” iniţiat de Cristian Mungiu şi ajuns la cea de-a şasea ediţie, reînvie plăcerea de a merge la un cinematograf de artă – un act social şi cultural în suferinţă – şi reaminteşte diversitatea formelor de a face cinema.